Andruşceac: AUR cere convocarea unei şedinţe a plenului Parlamentului pentru verificarea averii preşedintelui Iohannis
Liderul deputaţilor AUR, Antonio Andruşceac, a anunţat, miercuri, că a întreprins demersuri procedurale prin care solicită convocarea unei şedinţe de plen a Parlamentului în vederea adoptării unei hotărâri privind demararea formalităţilor legale de verificare a averii preşedintelui Klaus Iohannis.
"Aş putea să vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat în privinţa Înaltei Curţi, care a dat o hotărâre ce ar putea duce la închiderea a mii de dosare penale şi nici acest lucru nu cred că este întâmplător, pentru că, iată, aveţi un document pe care eu îl depun de mai multe săptămâni în atenţia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi în atenţia Birourilor reunite, este o solicitare prin care grupul AUR cere convocarea unei şedinţe de plen reunite în vederea adoptării unei hotărâri a Parlamentului României cu privire la demararea procedurilor legale de verificare a averii preşedintelui României. Totodată, solicităm prezenţa preşedintelui Klaus Werner Iohannis la această şedinţă", a precizat Andruşceac, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, solicitarea AUR are la bază articolul 25 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averilor demnitarilor, magistraţilor şi a persoanelor cu funcţii de conducere şi de control a funcţionarilor publici.
"Legea prevede că averea preşedintelui României va putea fi cercetată numai după încetarea exercitării mandatului, iar pe durata acestuia la solicitarea sau în baza hotărârii Parlamentului României, adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Considerăm că persoana care se află la vârful conducerii acestei ţări trebuie să fie un om aflat în afara oricărei suspiciuni în ceea ce priveşte dobândirea pe căi frauduloase a averii", a afirmat deputatul AUR.
El a susţinut că unele dintre acţiunile preşedintelui Iohannis "au o vădită tentă antiromânească" şi a acuzat coaliţia de guvernare de "o grămadă de nereguli" legislative.
"Considerăm că unele din acţiunile pe care domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis le-a întreprins au o vădită tentă antiromânească, cum ar fi şi presiunile pe care le-a făcut împotriva ministrului Apărării Dîncu, cum au fost presiunile pe care le face în mod constant pentru vânzarea din rezervele naţionale ale statului, rezerve strategice. (...) Sunt o grămadă de nereguli pe care actuala coaliţie de guvernare le face în ceea ce priveşte legislaţia, în ceea ce priveşte acest abuz asupra Constituţiei României, care, practic, nu mai există. Prin decizia care s-a luat şi prin ceea ce ne aduce la cunoştinţă ICCJ, practic, se prescriu o grămadă de infracţiuni, iar aproape 70% din ceea ce a fost lucrat de către magistraţi poate efectiv să fie şters cu buretele. (...) Vom solicita instanţelor să reanalizeze aceste documente, am depus şi contestaţii", a afirmat Antonio Andruşceac. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentarii PACE - Întâi România vor vota la vedere pentru moțiunea de cenzură
Parlamentarii Grupului PACE - Întâi România vor vota la vedere, marți, pentru moțiunea de cenzură, a anunțat liderului grupului, Adrian Peiu. 'Consecvenți cu inițiativa de a depune această moțiune de cenzură a cărei necesitate a fost susținută de Grupul PACE - Întâi România încă dinainte de a se ve
Ședința de plen a Camerei Deputaților a fost anulată
Ședința de plen a Camerei Deputaților, care trebuia să aibă loc luni, de la ora 16:00, a fost anulată. Potrivit unor surse politice, Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis ca plenul de la ora 16:00 să fie anulat, la propunerea vicepreședintelui Camerei, Natalia Intotero (PSD). Ședința de plen a Camerei de săptămân
Deputatul AUR Ramona Lovin a inițiat o propunere legislativă de instituire a Medaliei 'Ilie Ilașcu'
Deputatul AUR Ramona Lovin a depus la Parlament o propunere legislativă privind instituirea Medaliei 'Ilie Ilașcu', o distincție onorifică destinată recunoașterii contribuțiilor la apărarea identității românești, promovarea culturii și susținerea comunităților românești din diaspora și din comunitățile istorice. Inițiativa
Sorin Grindeanu: AUR a fost votat de către cetățeni; e al doilea partid din România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că AUR este al doilea partid din România, un partid care a fost votat de către cetățeni, dar PSD nu are niciun fel de înțelegere post-moțiune de cenzură cu această formațiune. Grindeanu a fost întrebat dacă AUR este un partid frecventabil. 'AUR a fost vota
Bolojan, întrebat despre crearea unui nou grup în Parlament care să susțină un guvern minoritar: E posibil
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat despre posibilitatea apariției unui nou grup în Parlament care să susțină un guvern minoritar, că nu exclude acest lucru, subliniind că 'este sigur că mulți parlamentari care au intrat pe diferite liste încep să înțeleagă care sunt problemele României'.
Bolojan: Când era o problemă undeva, erau niște oameni susținuți de oameni din PSD
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că măsurile pe care le-a luat i-au deranjat pe toți cei care au folosit 'pușculița publică' pentru a-și masca ineficiența, punctând că a observat o constantă și anume aceea că, întotdeauna când era o problemă undeva, acolo erau niște oameni care erau susținuți, la rândul lor, de oameni
UPDATE Parlament/ Moţiunea de cenzură - citită în plen de Petrişor Peiu; dezbaterea şi votul - marţi
Moțiunea de cenzură intitulată 'STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului' a fost prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Grindeanu, întâlnire cu președinta Adunării Naționale a Franței: Discuții constructive despre cooperarea bilaterală
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut, miercuri, la Paris, o întâlnire cu președinta Adunării Naționale a Franței, Yael Braun-Pivet, cu care a discutat despre Parteneriatul Strategic româno-francez și realizarea de proiecte comune atât în sectorul energetic, cât și în cel al transporturilor.
Senat: 2027 - instituit 'Anul Independenței României'
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă care stabilește anul 2027 drept 'Anul Independenței României', cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la proclamarea Independenței de Stat. 'Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, celelalte autorități ale administrației publice centrale, autoritățile administra
Camera Deputaților/Kelemen Hunor, despre Zakarias Zoltan: S-a trezit că vrea să fie independent
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că deputatul Zakarias Zoltan, care și-a anunțat demisia din grupul parlamentar al UDMR, a ajuns în Parlament datorită formațiunii sale, de două ori, iar acum 's-a trezit' că vrea să fie independent. 'N-am ce discuta, trebuie să discutați cu el. E președintele Partidului Alianței Maghiare d
Camera Deputaților/Dezbateri aprinse pe tema schimbării denumirii grupului parlamentar al POT
Schimbarea denumirii grupului parlamentar al POT a generat miercuri discuții aprinse în plenul Camerei Deputaților, parlamentari din PNL și USR acuzând PSD de abuzuri procedurale. Deputatul Răzvan Chiriță, cel care a propus ca grupul POT să devină 'Uniți pentru România', a explicat că decizia a fost discutată în Comisia de regul
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan - prezentată miercuri în plenul Parlamentului
Moțiunea de cenzură intitulată 'STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului', depusă de grupurile parlamentare ale PSD, AUR și PACE - Întâi România, va fi prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Birourile permanente reunite a
Cameră/ Comisia pentru regulament revine asupra deciziei de schimbare a numelui grupului POT
Biroul permanent al Camerei Deputaților, reunit marți seară în format online, a luat act de solicitarea Comisiei de regulament de a reveni asupra unui punct de vedere adoptat săptămâna trecută de avizare privind schimbarea numelui grupului parlamentar al POT în 'Uniți pentru România', la inițiativa deputatului Răzvan-Mirel Chiriță.
Vaslui: Liderul județean al PSD, Adrian Solomon, îi cere Victoriei Stoiciu să demisioneze din funcția de senator
Președintele Organizației Județene a PSD Vaslui, Adrian Solomon, îi cere Victoriei Stoiciu să demisioneze din Senat, după ce aceasta a anunțat, marți, că a decis să părăsească formațiunea social-democrată. 'Am aflat, de pe Facebook, că doamna Victoria Stoiciu are principii și linii roșii peste care nu poate trece! Atunci, să nu uite
Simion: Fac un apel către Ilie Bolojan să-și dea demisia; avem deja 253 de semnături
Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel, marți, la premierul Ilie Bolojan să-și dea demisia din funcția de premier, motivând sunt 253 de semnături pentru moțiunea de cenzură și, fiind o criză, s-ar câștiga timp. 'Ca să economisim timp, pentru că am înțeles că suntem într-o criză și trebuie semnate niște mil







