Simion (AUR): Proiectul statutului magistraţilor a fost mutilat în Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei
Preşedintele AUR, George Simion, a criticat, vineri, amendamentul adoptat de Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei prin care au fost eliminate abaterile disciplinare ale magistraţilor pentru nerespectarea deciziilor CCR.
"Este de o gravitate fără precedent. De multe ori, în ultimii 20 de ani, s-a încercat să se lovească în Constituţie. Dar felul în care au fost ciuntite şi golite de sens CCR şi Constituţia în statul suveran din care ar trebui să facem parte este fără precedent. S-a eliminat orice pedeapsă pentru magistraţii care neglijează hotărârile CCR. Forma adoptată de Camera Deputaţilor a fost mutilată joi, în comisie, prin aceste amendamente. Miercuri, cel mai probabil, va fi votată în plenul Senatului", a spus Simion, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Ministerului Justiţiei.
Simion a depus, vineri, un Memoriu al AUR la Ministerul Justiţiei şi şi-a exprimat speranţa că se va reveni asupra modificărilor efectuate de Comisia specială în proiectul Statutului magistraţilor.
"Vreau să îi amintesc ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, că orice tratat din care România face parte, inclusiv tratatele constitutive ale UE, nu au o putere mai mare în decât Constituţia României.(...) Fac apel la întreaga societate să se mobilizeze şi să apere Constituţia României. (...) Depunem un memoriu la Ministerul Justiţiei şi aşteptăm ca domnul Predoiu să revină la a conferi puteri reale Curţii Constituţionale. Reiterez apelul către toate forţele suveraniste din România şi la toţi cei ce cred că ar trebui să trăim într-un stat independent suveran, aşa cum e prevăzut în articolul 1 din Constituţie, să ia atitudine publică faţă de această decizie fără precedent", a spus George Simion.
Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a eliminat, joi, din forma adoptată de Camera Deputaţilor a Statutului procurorilor şi judecătorilor, dintre abaterile disciplinare pe cele care vizează "nerespectarea în mod vădit şi nejustificat a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept, în acord cu prevederile art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, republicată". AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Încă nu există un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Sănătății și Educației pe legea salarizării
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că încă nu s-a ajuns la un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Educației și Sănătății pe proiectul legii salarizării unitare, iar în aceste condiții va fi foarte greu ca acest proiect să mai fie adoptat în timp util, astfel încât România să nu piardă ban
Grindeanu: Cei de la USR au făcut o alianță cu AUR în plenul Camerei Deputaților la legea integrității
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a susținut, luni, că, în ședința de plen, la votarea legii integrității, USR și AUR au făcut o majoritate împotriva acestui act normativ, deci a jalonului PNRR. 'În primul rând, țin să le mulțumesc celor care au votat pentru această lege și aici aș vrea să fac o men
Legea integrității reexaminată - adoptată de plenul Camerei Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. S-au înregistrat 183 de voturi 'pentru', 84 'împotrivă' și trei abțineri. Anterior, comisiile ju
Camera Deputaților/ A fost prorogat termenul pentru desfășurarea admiterii la liceu la finalul clasei a VIII-a
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, un proiect potrivit căruia admiterea la liceu și evaluarea națională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învățământului preuniversitar, se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generația de elevi care a început clasa a V-a în anul școlar 2025 -
Senat/ Audieri la Comisia de apărare pe tema incidentelor cu drone marine
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera superioară a Parlamentului, i-a invitat pe reprezentanții Ministerului Apărării, ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Ministerului de Externe, Autorității Navale Române, Administrației Porturilor Maritime Constanța și A
Senat/Legea privind modificarea limitelor ariilor protejate pentru amenajări hidroenergetice - aprobată în forma trimisă la promulgare
Plenul Senatului, întrunit luni în sesiune extraordinară, a aprobat raportul comun de admitere, fără amendamente, asupra Legii privind modificarea limitelor ariilor protejate, posibile pentru anumite obiective de amenajări hidroenergetice, în forma transmisă la promulgare. Astfel a fost respinsă cererea de reexaminare a președintelui Rom&acir
Plenul Senatului a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan - Simina Tănăsescu
Plenul Senatului, reunit luni, a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare de către Comisia pentru constituționalitate cu privire la întâlnirea care a avut loc pe 14 august între premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. 'Ancheta parlamentară (...) are drept scop și obiective analizarea
Ninel Peia cere adoptarea de urgență a unei declarații privind condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov
Senatorul Ninel Peia, membru al grupului parlamentar PACE - Întâi România, a solicitat luni Parlamentului adoptarea 'de urgență' a unei declarații oficiale prin care statul român să condamne 'ferm', 'definitiv' și 'fără echivoc' Pactul Ribbentrop-Molotov și 'toate crimele' împotriva umanității născute din
Camera Deputaților: Raport favorabil în comisiile de specialitate pe legea integrității
Comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite luni, au dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, proiect reexaminat în urma unor decizii ale Curții Constituționale. După mai bine de trei ore de ședință, în care s-au contrazis pe proced
Camera Deputaților/ Ordinea de zi a sesiunii extraordinare - aprobată de plen
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, ordinea de zi a sesiunii extraordinare, care va avea loc până miercuri. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. Came
Parlamentul - în sesiune extraordinară
Senatul și Camera Deputaților intră în sesiune extraordinară, începând de luni, timp de trei zile, urmând să fie discutate proiecte care fac obiectul unor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că printre proi
Dimitriu (USR): Noua lege a partidelor ia de la judecător și dă unei instituții puterea de a decide cine înființează un partid
Deputatul USR Alexandru Dimitriu critică proiectul legii partidelor politice pus în transparență de Autoritatea Electorală Permanentă, susținând că, potrivit acestuia, instituția condusă de Adrian Țuțuianu va avea puterea de a decide în ceea ce privește înființarea sau desființarea unui partid. 'PSD vrea drept de viață și de moarte
Parlamentul - convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
Senatul și Camera Deputaților au fost convocate în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 24 - 26 august. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat vineri seara că printre proiectele importante care vor fi dezbătute se numără și cel privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii re
Proiect AUR pentru interzicerea externalizării documentelor strategice ale ministerelor către firme și ONG-uri
Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au depus în Parlament o inițiativă legislativă care interzice practica externalizării strategiilor naționale, a planurilor naționale de acțiune și a altor documente strategice ce intră în atribuțiile de bază ale ministerelor către firme private sau organizații neguvernamentale. Prin această
Ninel Peia (PACE - Întâi România): Ancheta întâlnirii Bolojan - Tănăsescu merge mai departe
Grupul PACE - Întâi România a reușit 'să deschidă' calea anchetei parlamentare privind întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, după ce comisia de specialitate a aprobat acest demers, a anunțat marți senatorul Ninel Peia. 'La solicitarea mea, formu


