George Simion: Avem de 25 de ani acest parteneriat, din păcate trebuie să intrăm în continuare cu viză în SUA
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, marţi, că, din păcate, deşi România are de 25 de ani un Parteneriat strategic cu Statele Unite, cetăţenii români trebuie să intre în continuare cu viză în SUA.
"Este o zi neagră pentru istoria României. 28 iunie 1940, Raptul Basarabiei. A venit al doilea Război mondial, bunicul meu mi-a povestit cât de mult aşteptau ei să vină americanii. Ţine Doamne partizanii, până vin americanii. Americanii au venit într-un târziu, bine că au venit. Avem de 25 de ani acest parteneriat, din păcate trebuie să intrăm în continuare cu viză în SUA, din păcate, chiar dacă avem acest parteneriat, de un an şi jumătate nu avem ambasador. Nu aş condamna atât de mult partenerii strategici pentru că ei au găsit aici nişte slugi perfecte", a afirmat George Simion, la şedinţa comună a Parlamentului dedicată aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA.
El a adăugat că partenerii strategici au "foarte multe calităţi" şi nu îi învinovăţeşte pentru faptul că românii au nevoie de viză la intrarea în SUA.
"Mulţumim partenerilor noştri strategici, unii spun că puneţi în ţara noastră şi preşedinte şi prim ministru. Din păcate, de data aceasta aţi pus un preşedinte care nu respectă poporul român şi aţi pus şi un prim ministru care nu respectă poporul român. Data viitoare poate găsiţi unii care pot să şi vorbească şi poate găsiţi pe unii care să şi vă respecte, pentru că prin absenţa lor au arătat că nu doar că nu ne respectă pe noi - preşedintele Iohannis a venit o singură dată în ultimii ani în faţa Parlamentului şi a poporului român - dar nu vă respectă nici pe voi, ca parteneri strategici. (...) Nu vă învinovăţim că intrăm în continuare în SUA cu viză. Din punctul meu de vedere, aveţi multe calităţi ca parteneri strategici. (...)Sper să nu ne mai punem problema de ce îşi iubesc americanii ţara. Problema cea mai mare este de ce nu ne-o iubim noi", a mai adăugat George Simion. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - moțiune de cenzură/ Bolojan: Fifor minte și voi demonstra asta
Premierul Ilie Bolojan l-a acuzat marți, în cadrul dezbaterilor la moțiunea de cenzură, pe deputatul PSD Mihai Fifor de minciună legat de Programul SAFE. 'Nu am decât opt secunde: Fifor minte și voi demonstra asta', a transmis Bolojan, la finalul dezbaterii din plenul Parlamentului. Anterior, Mihai Fifor, fost ministru al Apă
Parlament - moțiune de cenzură/Fifor: Programul SAFE - transformat într-un nou rateu marca Bolojan
Deputatul PSD Mihai Fifor a declarat marți, în plenul Parlamentului, că Programul SAFE, care ar fi trebuit să însemne o renaștere a industriei naționale da apărare, s-a transformat într-un 'rateu marca Ilie Bolojan'. 'Haideți să vorbim un pic despre Programul SAFE, programul de shopping pe banii românilor al domnului Ilie Bo
Parlament - moțiune de cenzură/ S-a încheiat votul la moțiune
Senatorii și deputații au finalizat, marți, votul la moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD, AUR și PACE - Întâi România împotriva Guvernului condus de liberalul Ilie Bolojan. Moțiunea de cenzură, intitulată 'STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloas
Parlament - moțiune de cenzură/ Bolojan a părăsit plenul în timpul votului
Premierul Ilie Bolojan a plecat, marți, din plenul Parlamentului în timpul votului asupra moțiunii de cenzură. El nu a vrut să facă nicio declarație. Parlamentarii votează secret, cu bile moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: And
Parlamentarii PACE - Întâi România vor vota la vedere pentru moțiunea de cenzură
Parlamentarii Grupului PACE - Întâi România vor vota la vedere, marți, pentru moțiunea de cenzură, a anunțat liderului grupului, Adrian Peiu. 'Consecvenți cu inițiativa de a depune această moțiune de cenzură a cărei necesitate a fost susținută de Grupul PACE - Întâi România încă dinainte de a se ve
Ședința de plen a Camerei Deputaților a fost anulată
Ședința de plen a Camerei Deputaților, care trebuia să aibă loc luni, de la ora 16:00, a fost anulată. Potrivit unor surse politice, Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis ca plenul de la ora 16:00 să fie anulat, la propunerea vicepreședintelui Camerei, Natalia Intotero (PSD). Ședința de plen a Camerei de săptămân
Deputatul AUR Ramona Lovin a inițiat o propunere legislativă de instituire a Medaliei 'Ilie Ilașcu'
Deputatul AUR Ramona Lovin a depus la Parlament o propunere legislativă privind instituirea Medaliei 'Ilie Ilașcu', o distincție onorifică destinată recunoașterii contribuțiilor la apărarea identității românești, promovarea culturii și susținerea comunităților românești din diaspora și din comunitățile istorice. Inițiativa
Sorin Grindeanu: AUR a fost votat de către cetățeni; e al doilea partid din România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că AUR este al doilea partid din România, un partid care a fost votat de către cetățeni, dar PSD nu are niciun fel de înțelegere post-moțiune de cenzură cu această formațiune. Grindeanu a fost întrebat dacă AUR este un partid frecventabil. 'AUR a fost vota
Bolojan, întrebat despre crearea unui nou grup în Parlament care să susțină un guvern minoritar: E posibil
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat despre posibilitatea apariției unui nou grup în Parlament care să susțină un guvern minoritar, că nu exclude acest lucru, subliniind că 'este sigur că mulți parlamentari care au intrat pe diferite liste încep să înțeleagă care sunt problemele României'.
Bolojan: Când era o problemă undeva, erau niște oameni susținuți de oameni din PSD
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că măsurile pe care le-a luat i-au deranjat pe toți cei care au folosit 'pușculița publică' pentru a-și masca ineficiența, punctând că a observat o constantă și anume aceea că, întotdeauna când era o problemă undeva, acolo erau niște oameni care erau susținuți, la rândul lor, de oameni
UPDATE Parlament/ Moţiunea de cenzură - citită în plen de Petrişor Peiu; dezbaterea şi votul - marţi
Moțiunea de cenzură intitulată 'STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului' a fost prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Grindeanu, întâlnire cu președinta Adunării Naționale a Franței: Discuții constructive despre cooperarea bilaterală
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut, miercuri, la Paris, o întâlnire cu președinta Adunării Naționale a Franței, Yael Braun-Pivet, cu care a discutat despre Parteneriatul Strategic româno-francez și realizarea de proiecte comune atât în sectorul energetic, cât și în cel al transporturilor.
Senat: 2027 - instituit 'Anul Independenței României'
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă care stabilește anul 2027 drept 'Anul Independenței României', cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la proclamarea Independenței de Stat. 'Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, celelalte autorități ale administrației publice centrale, autoritățile administra
Camera Deputaților/Kelemen Hunor, despre Zakarias Zoltan: S-a trezit că vrea să fie independent
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că deputatul Zakarias Zoltan, care și-a anunțat demisia din grupul parlamentar al UDMR, a ajuns în Parlament datorită formațiunii sale, de două ori, iar acum 's-a trezit' că vrea să fie independent. 'N-am ce discuta, trebuie să discutați cu el. E președintele Partidului Alianței Maghiare d
Camera Deputaților/Dezbateri aprinse pe tema schimbării denumirii grupului parlamentar al POT
Schimbarea denumirii grupului parlamentar al POT a generat miercuri discuții aprinse în plenul Camerei Deputaților, parlamentari din PNL și USR acuzând PSD de abuzuri procedurale. Deputatul Răzvan Chiriță, cel care a propus ca grupul POT să devină 'Uniți pentru România', a explicat că decizia a fost discutată în Comisia de regul





