Cazanciuc: Partenerii americani doresc sincer să ajute România să devină un pol de stabilitate şi de bunăstare
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a afirmat marţi că partenerii americani doresc sincer să ajute România să devină un pol de stabilitate şi de bunăstare, România putând deveni un hub american pentru reconstrucţia Ucrainei.
"În peste 25 de ani de carieră publică, am activat în toate cele trei puteri ale statului: judecătorească, executivă şi legislativă. Am avut ocazia să cunosc şi să lucrez cu mulţi parteneri americani. Am văzut mereu dorinţa sinceră a acestora de a ajuta România să devină un pol de stabilitate, de bunăstare, în această parte a Europei. România a demonstrat în toată această perioadă că cei care au crezut în acest parteneriat nu s-au înşelat", a afirmat Cazanciuc, în cuvântul rostit la şedinţa comună a Parlamentului dedicată aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA.
Cazanciuc susţine că "România are un capital de simpatie şi se bucură de o dorinţă de sprijin comparabilă, probabil, cu momentul Revoluţiei Române", după ce "solidaritatea de care au dat dovada românii faţă de poporul ucrainean a impresionat din nou lumea".
"Dacă luaţi o hartă a Europei şi trasaţi o linie la mijlocul ei, o să vedeţi că cele două capete ale acestei linii sunt Constanţa şi Gdansk, România şi Polonia, cei doi parteneri loiali ai SUA în Europa de Est. Este foarte greu de spus cum ar fi făcut faţă astăzi Europa consecinţelor războiului şi cum am fi putut ajuta Ucraina în faţa agresiunii Rusiei, fără România şi Polonia sub umbrela NATO şi a parteneriatelor strategice cu SUA. Într-o vizită recentă la Washington am constatat că România are un capital de simpatie şi se bucură de o dorinţă de sprijin comparabilă, probabil, cu momentul Revoluţiei Române, când o lume întreagă a admirat curajul poporului român împotriva dictaturii, aşa cum se întâmplă şi astăzi când solidaritatea de care au dat dovada românii faţă de poporul ucrainean a impresionat din nou lumea. Războiul se va termina, iar România poate să devină un hub american pentru reconstrucţia Ucrainei. God bless America! God bless România!", a încheiat Robert Cazanciuc. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-și apere penalii
Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marți la Camera Deputaților de PNL, care conține o serie de amendamente ale USR 'pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv' și 'care amputează controlul ANI asupra averilor demnitarilor', a anunțat președintele Camerei, Sorin Grindeanu, lider al PSD. 'Ceea ce a
UPDATE/Camera Deputaților - convocată în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie
Deputații se vor reuni în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie, a decis miercuri Biroul Permanent al Camerei Deputaților. 'Camera Deputaților se convoacă în sesiune extraordinară în data de 27 iulie 2026, ora 9:00, pentru perioada 27-31 iulie 2026', potrivit deciziei conducerii Camerei. Pe ordinea de zi
Abrudean: Am convocat Senatul în sesiune extraordinară pentru săptămâna viitoare; legile PNRR, pe agendă
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat miercuri că a convocat Camera superioară a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru perioada 27-31 iulie în vederea adoptării proiectelor de lege privind PNRR și alte două inițiative pornind de la situația creată la ANCPI, care afectează aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuințe. 'Așa
Deputatul AUR Dan Tanasă, audiat de procurori în legătură cu postările în care instiga la boicotarea imigranților (surse)
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost audiat vineri, la Parchetul General, în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți, au declarat surse judiciare, pentru AGERPRES. Conform surselor citate, în acest dosar se fac cercetări pentru incitare la violență, ură sau discriminare împotri
Senatorul Dehelean (USR): Modificarea HG pentru locuințele comunitare ar fi o minimă reparație morală în cazul Pașca
Senatorul USR Bihor, Silviu Dehelean, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că modificarea unei hotărâri de guvern pentru locuințele comunitare ar putea acoperi un vid legislativ și ar oferi sprijin inițiativelor sociale private, inclusiv celor destinate persoanelor vulnerabile din Bihor, dar ar reprezenta și 'o minimă reparație morală' a statului față de
Oprea (PSD): Este foarte necesar ca toate legile privitoare la reforme să ajungă în Parlament
Senatorul PSD Radu Oprea a afirmat, miercuri, că este 'foarte necesar' ca toate legile privitoare la reforme să ajungă în Parlament. La finalul unei întâlniri avute la Parlament cu reprezentanții confederațiilor patronale, Oprea a precizat că dialogul va continua, urmând să fie axat pe o serie de priorități legislative pe care m
Camera Deputaților/Tușa (PSD): Cea mai amplă reformă a Codului de procedură penală merge mai departe
Cea mai amplă reformă a Codului de procedură penală din ultimii ani merge mai departe, a declarat miercuri deputata PSD Diana Tușa, președinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane. Social-democrata s-a referit la decizia Curții Constituționale care a admis parțial obiecția de neco
Bolojan spune că liberalii au rezerve privind o succesiune de guverne minoritare în care PSD să aibă întâietate
Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat, luni, că liberalii au o 'rezervă majoră de încredere' în a susține o succesiune de guverne minoritare în care social democrații să se afle primii la guvernare. Bolojan a pledat pentru o rotație a guvernelor minoritare în care un Cabinet de centru-dreapt
Grindeanu: Ne vom bate pe tot terenul cu hashtagii ăștia; pare că e o pestă care a cuprins România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că social-democrații se vor 'bate pe tot terenul' cu PNL și USR, acuzând că singura politică publică a celor două partide după moțiunea de cenzură este 'înjurătura la adresa PSD'. 'Dacă vă uitați de, hai să spunem, de la moțiune încoace, singura politică
Bolojan: Fără o înțelegere între partide, de luat în calcul anticipatele la toamnă sau în primăvara anului viitor
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat că în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere între partidele parlamentare pentru depășirea crizei politice, în sensul învestirii unui nou guvern, alegerile anticipate pot fi luate în calcul în toamna acestui an sau în primăvara anului viitor.
Dimitriu (USR): Grindeanu inventează un scenariu imposibil, ca să aibă scuze să nu voteze legea ANI
Deputatul USR Alexandru Dimitriu, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, a contrazis luni afirmațiile făcute de liderul PSD, Sorin Grindeanu, privind modificarea legii ANI și a subliniat că prevederile acesteia nu ar avea o putere retroactivă în cazul președintelui USR, Dominic Frtiz. ''Grindeanu a scos una nouă: US
Budăi: Bolojan nu ar rămâne nicio secundă pe scaunul de premier demis, dacă AUR nu și-ar dori
Deputatul PSD Marius Budăi susține că Ilie Bolojan nu ar rămâne 'nicio secundă pe scaunul de premier demis', 'dacă AUR nu și-ar dori acest lucru', menționând că 'testul suprem' va fi după următoarea desemnare a unui prim-ministru. 'Liberalii din cercul premierului demis Ilie Bolojan susțin că acesta va rămâne p&aci
Inițiativă USR de modificare a Legii cetățeniei; se elimină o cerință care nu mai corespunde realităților actuale
Parlamentarii USR de Diaspora, deputatul Iulian Lorincz și senatorul Cătălin Bochileanu, au depus o inițiativă legislativă care le conferă cetățenilor străini căsătoriți cu români dreptul de a solicita cetățenia română, chiar dacă nu domiciliază în România. Proiectul modifică Legea cetățeniei, astfel încât p
Abrudean: România are nevoie de stabilitate economică și de încredere
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, marți, că România are nevoie de stabilitate economică și de încredere, care se construiește prin fapte și consecvență. 'România are nevoie de stabilitate economică și de încredere. Investitorii și instituțiile financiare nu se uită la promisiuni, ci la rezultate. Întrebare
Președintele Statului Israel - prezent în Parlament; a avut întrevederi cu Abrudean și Grindeanu și s-a adresat plenului reunit
Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, aflat într-o vizită oficială în România, a fost prezent luni în Parlament, unde a avut întâlniri cu președinții celor două Camere - Mircea Abrudean și Sorin Grindeanu - și a ținut un discurs în plenul reunit. *** La întâlnirea cu președintele Senatului, Mir





