Senat/Revitalizarea industriei de apărare - tema unei dezbateri organizate miercuri de Comisia pentru apărare
Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, organizează, miercuri, o dezbatere pe tema revitalizării industriei de apărare, la care vor participa reprezentanţi ai companiilor româneşti de profil, ai sindicatelor din industria de apărare, precum şi ai ministerelor cu atribuţii în domeniu.
"Ţara noastră a făcut salturi uriaşe în domeniul securităţii în ultimele două decenii. Suntem membri valoroşi, piloni de stabilitate ai proiectelor europene şi transatlantice, dar mai avem încă obiective şi năzuinţe pentru care trebuie să depunem eforturi susţinute. Un obiectiv de securitate naţională pentru care eu lupt, din postura de preşedinte al Comisiei pentru apărare din Senat, este revitalizarea industriei de apărare a României", a susţinut Pauliuc, într-un comunicat de presă.
În opinia sa, criza ruso-ucraineană trebuie să fie un catalizator - la nivelul clasei politice, la nivel administrativ-birocratic, dar şi la nivelul societăţii în ansamblu - pentru reforme structurale necesare, inclusiv în domeniul securităţii.
Potrivit preşedintelui Comisiei pentru apărare din Senat, principalele direcţii de acţiune - la nivel de arhitectură instituţională, administrativă şi legislativă - pe care le are în vedere în domeniul securităţii naţionale sunt: modificarea Legilor securităţii naţionale; finalizarea cu mai mare celeritate a programelor de înzestrare a Armatei; revitalizarea industriei naţionale de apărare; extinderea conceptului de securitate către diverse domenii economice şi sociale vitale pentru funcţionarea oricărei ţări (securitatea militară şi securitatea graniţelor, dar şi securitatea energetică, alimentară şi digitală); elaborarea unei strategii coerente şi crearea de mecanisme concrete pentru a stăvili propaganda anti-NATO şi anti-UE, dar şi fenomenul fake news; întărirea alianţelor şi a integrării depline la nivel UE şi NATO (inclusiv prin acceptarea în Spaţiul Schengen şi introducerea în programul Visa Waiver).
Dezbaterea va avea loc la Senat, de la ora 13,00. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Parlament/ Directorul Cyberint - invitat la şedinţa Comisiei pentru controlul SRI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul senatorilor USR: În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și presiunea bugetară
Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, consideră că, în privința legii salarizării, trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și cea bugetară. 'Cu siguranță între presiunea socială și presiunea bugetară trebuie să găsim un echilibru. În acest moment, considerăm că nu avem echilibru. (...) Îmi amintesc că a fost acest a
Liderul senatorilor USR anunță că parlamentarii formațiunii au depus un nou proiect privind integritatea
Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără 'amendamentul anti-Fritz', a anunțat, marți, liderul senatorilor partidului, Sorin Șipoș. 'Uniunea Salvați România își dorește să salveze banii, 770 de milioane, pe jalonul PNRR aferent legii ANI, drept pentru care astăzi am depus o nouă lege curată, fără amendamentul
Forțele Navale: S-a început instalarea unui sistem de protecție pentru Portul militar Constanța
Viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, a afirmat, marți, că săptămâna aceasta a fost începută în Portul militar Constanța instalarea unui sistem de protecție compus din senzori de supraveghere, de descoperire la suprafață, în aer și submers. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Comisiei pentru a
Grindeanu: Încă nu există un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Sănătății și Educației pe legea salarizării
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că încă nu s-a ajuns la un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Educației și Sănătății pe proiectul legii salarizării unitare, iar în aceste condiții va fi foarte greu ca acest proiect să mai fie adoptat în timp util, astfel încât România să nu piardă ban
Grindeanu: Cei de la USR au făcut o alianță cu AUR în plenul Camerei Deputaților la legea integrității
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a susținut, luni, că, în ședința de plen, la votarea legii integrității, USR și AUR au făcut o majoritate împotriva acestui act normativ, deci a jalonului PNRR. 'În primul rând, țin să le mulțumesc celor care au votat pentru această lege și aici aș vrea să fac o men
Legea integrității reexaminată - adoptată de plenul Camerei Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. S-au înregistrat 183 de voturi 'pentru', 84 'împotrivă' și trei abțineri. Anterior, comisiile ju
Camera Deputaților/ A fost prorogat termenul pentru desfășurarea admiterii la liceu la finalul clasei a VIII-a
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, un proiect potrivit căruia admiterea la liceu și evaluarea națională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învățământului preuniversitar, se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generația de elevi care a început clasa a V-a în anul școlar 2025 -
Senat/ Audieri la Comisia de apărare pe tema incidentelor cu drone marine
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera superioară a Parlamentului, i-a invitat pe reprezentanții Ministerului Apărării, ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Ministerului de Externe, Autorității Navale Române, Administrației Porturilor Maritime Constanța și A
Senat/Legea privind modificarea limitelor ariilor protejate pentru amenajări hidroenergetice - aprobată în forma trimisă la promulgare
Plenul Senatului, întrunit luni în sesiune extraordinară, a aprobat raportul comun de admitere, fără amendamente, asupra Legii privind modificarea limitelor ariilor protejate, posibile pentru anumite obiective de amenajări hidroenergetice, în forma transmisă la promulgare. Astfel a fost respinsă cererea de reexaminare a președintelui Rom&acir
Plenul Senatului a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan - Simina Tănăsescu
Plenul Senatului, reunit luni, a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare de către Comisia pentru constituționalitate cu privire la întâlnirea care a avut loc pe 14 august între premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. 'Ancheta parlamentară (...) are drept scop și obiective analizarea
Ninel Peia cere adoptarea de urgență a unei declarații privind condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov
Senatorul Ninel Peia, membru al grupului parlamentar PACE - Întâi România, a solicitat luni Parlamentului adoptarea 'de urgență' a unei declarații oficiale prin care statul român să condamne 'ferm', 'definitiv' și 'fără echivoc' Pactul Ribbentrop-Molotov și 'toate crimele' împotriva umanității născute din
Camera Deputaților: Raport favorabil în comisiile de specialitate pe legea integrității
Comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite luni, au dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, proiect reexaminat în urma unor decizii ale Curții Constituționale. După mai bine de trei ore de ședință, în care s-au contrazis pe proced
Camera Deputaților/ Ordinea de zi a sesiunii extraordinare - aprobată de plen
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, ordinea de zi a sesiunii extraordinare, care va avea loc până miercuri. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. Came
Parlamentul - în sesiune extraordinară
Senatul și Camera Deputaților intră în sesiune extraordinară, începând de luni, timp de trei zile, urmând să fie discutate proiecte care fac obiectul unor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că printre proi
Dimitriu (USR): Noua lege a partidelor ia de la judecător și dă unei instituții puterea de a decide cine înființează un partid
Deputatul USR Alexandru Dimitriu critică proiectul legii partidelor politice pus în transparență de Autoritatea Electorală Permanentă, susținând că, potrivit acestuia, instituția condusă de Adrian Țuțuianu va avea puterea de a decide în ceea ce privește înființarea sau desființarea unui partid. 'PSD vrea drept de viață și de moarte


