Regulamentul Senatului, modificat; tulburarea ordinii parlamentare - sancţionată prin diminuarea indemnizaţiei şi limitarea luării de cuvânt
Tulburarea repetată a ordinii parlamentare prin utilizarea oricăror forme de agresivitate directă de natură fizică sau verbală la adresa oricărei persoane prezente la activităţile parlamentare constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu reţinerea unui procent de până la 50% din indemnizaţia lunară brută a senatorului, pentru o perioadă de până la 6 luni, prevăd modificările aduse Regulamentul Senatului şi votate, luni, în plen.
Au fost înregistrate 72 de voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 21 de abţineri.
Tulburarea repetată a ordinii parlamentare atrage după sine şi limitarea luării de cuvânt în cadrul şedinţelor Senatului la maxim 10 secunde/intervenţie, pentru o perioadă de până la trei luni, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare.
Potrivit noului Regulament, constituie abateri disciplinare, în cazul săvârşirii repetate de către senatori, sancţionate cu reţinerea unui procent de până la 50% din indemnizaţie, utilizarea cardului de vot electronic în cadrul sistemului de vot de către orice altă persoană şi transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţelor Senatului Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau ale comisiilor prin alte mijloace decât cele prevăzute în Regulamentul Senatului. Prin excepţie, senatorii pot transmite sau înregistra şedinţa Senatului şi şedinţele comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai căror membri sunt sau în cazul parlamentarilor neafiliaţi în perimetrul alocat acestora.
Alte noi abateri incluse în Regulamentul Senatului pentru care nu este afectată indemnizaţia senatorului vizează desfăşurarea unui material vizual cu caracter ofensator, inclusiv bannere, în sala de şedinţe în plen sau în sălile comisiilor Senatului şi difuzarea unor materiale audio înregistrate cu caracter ofensator şi utilizarea de mijloace de amplificare audio care, prin volumul sunetului sau prin conţinutul lor, pot perturba desfăşurarea şedinţelor.
Toate aceste noi abateri se sancţionează cu evacuarea imediată din sală a persoanei/persoanelor care săvârşesc faptele. Evacuarea este obligatorie şi se dispune de către preşedintele de şedinţă din oficiu sau la solicitarea unui senator, cu acordul majorităţii ponderate a liderilor grupurilor parlamentare.
"Retragerea şi punerea la dispoziţie a secretarului general al Senatului pentru o perioadă de până la 6 luni a tuturor angajaţilor şi a logisticii auto repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile sale pune în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice a demnitarilor sau angajaţilor acesteia în incinta Senatului începând cu data constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Senatului aplicată prin decizia Biroului permanent la sesizarea preşedintelui de şedinţă a unui grup parlamentar ori a unui senator," prevede la art 208, litera h, Regulamentul modificat.
Noul Regulament mai stabileşte că, pentru menţinerea ordinii în şedinţele comisiilor, preşedinţii acestora au aceleaşi drepturi ca şi preşedintele Senatului şi pot aplica anumite sancţiuni.
Senatorul sancţionat disciplinar nu poate reprezenta Senatul în relaţiile interne şi externe ale acestuia pe o perioadă de până la 3 luni de la data rămânerii definitive a sancţiunii, se mai arată în Regulamentul modificat luni.
Preşedintele Comisiei pentru regulament, Leonard Azamfirei (PSD), a explicat că Regulamentul Senatului este "sincronizat" cu cel al Camerei Deputaţilor, aprobat şi care a trecut deja prin filtrul Curţii Constituţionale.
Vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu (PNL) a amintit că modificarea a fost generată de la "un caz de huliganism" petrecut în plenul Camerei Deputaţilor în care un ministru (n.r. - Virgil Popescu, Ministrul Energiei) "era să fie bătut, prin amabilitatea colegilor de la AUR".
"Vă rog să acceptaţi un lucru, atunci când venim în plenul Senatului sau al Camerei Deputaţilor avem obligaţia respectării unor standarde (...) Avem obligaţia să recredibilizăm această instituţie. Modificările sunt făcute să preîntâmpine tot felul de incidente care pot avea loc", a spus Gorghiu.
Senatorul USR Andrei Postică a apreciat că modificările Regulamentului Senatului "sunt o prostie, dacă nu o ticăloşie şi reprezintă, în orice caz, o manifestare a reflexelor de mici dictatori ale celor care le-au gândit şi le-au pus pe hârtie".
"Parlamentul este şi al puterii şi al opoziţiei, iar libertatea de exprimare şi a puterii şi a opoziţiei. USL 2.0 uită că singura imunitate pe care o are un parlamentar este pentru declaraţiile din Parlament şi nu pentru hoţiile care se fac în afara lui. Modificările propuse nu rezolvă deficitul de transparenţă al Senatului, dimpotrivă, îl agravează", a spus Postică.
"Toate aceste modificări sunt inacceptabile şi vom vota împotriva lor. Dar una este flagrantă: nu este numai împotriva opoziţiei, ci şi a Constituţiei. Mă refer la cea referitoare la art 208, litera h", a spus liderul grupului AUR din Senat, Claudiu Târziu.
Senatorul neafiliat Diana Şoşoacă susţine că peste 90% dintre modificările aduse Regulamentului Senatului se pot face "doar prin lege" şi a atras atenţia că prin actul normativ se "încalcă votul poporului român". AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu










