Cîţu: Esenţa măsurii de amânare a ratelor la bancă este cine suportă costul

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat vineri că trebuie văzut cine va suporta costurile măsurii de amânare ratelor la bancă, pe care intenţionează să o propună coaliţia de guvernare.
"Dacă este luată această decizie, atunci ea este luată împreună cu sistemul financiar-bancar. Trebuie să ştim că toate aceste măsuri reprezintă costuri şi esenţa unei măsuri de amânare ratelor la bancă este cine suportă costul, se împarte costul pe cetăţeni şi pe sistemul bancar, se împarte la trei, şi cu statul român. Eu nu ştiu dacă EBA a dat deja sau băncile pot să amâne împrumuturile fără să facă provizioane, şi costurile sunt foarte mari. (...) În 2020 aceea a fost decizia la nivelul Uniunii Europene. Dacă s-a ajuns la o decizie, şi nu am de ce să nu îl cred pe preşedintele PSD, Ciolacu, că deja au o decizie, atunci oamenii ar trebui să se aştepte că de luni această măsură este implementată. Vom vedea cum vor fi împărţite costurile", a spus Cîţu, la Senat, întrebat cum vede măsura de amânare a ratelor la bancă pe care intenţionează să o propună coaliţia de guvernare.
El a adăugat că rămâne de văzut cine va suporta costurile unei astfel de măsuri.
"Costurile nu pot fi ascunse, cineva le va suporta, le vor suporta clienţii, le vor suporta băncile, dar dacă s-au înţeles cu băncile atunci vor prezenta exact cine suportă costurile. Problema este alta, că suntem într-un mediu în care dobânzile cresc şi atunci e complicat să spui că amâni ratele pentru 9 luni când dobânzile cresc de la o lună la alta. Banca Naţională tocmai a crescut dobânzile cu 0,5 puncte procentuale, cred că va creşte acest pas, poate e nevoie de 0,75, poate 1 data viitoare, când inflaţia deja ajunge la două cifre", a mai spus Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fenechiu: Am decis să fiu foarte prudent pe tema pensiilor speciale
Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, și-a exprimat rezerva, marți, față de un eventual proiect de eliminare a pensiilor speciale, având în vedere că o astfel de inițiativă trebuie să treacă de controlul Curții Constituționale. Candidatul la Președinție al Alianței 'România, Înainte', Crin Antonescu, a anunțat, luni,
Diana Buzoianu: Iazurile de la Bozânta Mare și Tăuții de Sus - dezastre ecologice; să fie alocate fonduri de ecologizare
Iazurile de decantare de la Bozânta Mare și Tăuții de Sus sunt 'dezastre ecologice' și este nevoie 'urgentă' de alocarea sumelor necesare pentru ecologizare, a declarat, marți, președinta Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, Diana Buzoianu (USR). 'Avem apocalipsa de la Bozânta din județul Maramureș, adică iazul de decan
Camera Deputaților/ Aerul - inclus printre factorii de mediu a căror poluare constituie element de infracțiune
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege potrivit căruia aerul este inclus printre factorii de mediu a căror poluare constituie infracțiune. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.92/2021, în sensul includerii aerului printre factorii de mediu a căror poluare constituie ele
Participarea cadrelor militare în activități de mercenariat, fără aprobare, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani (proiect)
Deputatul USR Bogdan Rodeanu a inițiat un proiect de lege care prevede că participarea cadrelor militare în activitate, a soldaților și gradaților profesioniști în activitate și a polițiștilor din penitenciare în activități de mercenariat sau la activități de pază și protecție personală, fără aprobarea autorităților române, se pedepsește cu înch
Senat: Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor în alte scopuri, sancționați cu 1% din cifra de afaceri
Dezvoltatorii imobiliari care folosesc banii cumpărătorilor de imobile în alte scopuri riscă să fie sancționați cu 1% din cifra de afaceri, conform unui amendament admis, marți, la propunerea legislativă pentru completarea articolului 22 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții. Membrii Comisiilor juridică și pentru administrație din S
Camera Deputaților/ Nicolae Păun, de Ziua Romilor: Este nevoie de dezvoltare
Reprezentantul minorității romilor în Parlament, deputatul Nicolae Păun, a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților, că este nevoie de dezvoltarea comunităților, apreciind că, deși s-au cheltuit bani de către statul român, el nu vede acest aspect. El a mulțumit Parlamentului că în anul 2006 a adoptat o lege prin c
Cameră: Codul de procedură civilă - modificat; prag valoric majorat pentru procedura cererilor de valoare redusă
Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede majorarea de la 10.000 lei la 50.000 lei a pragului valoric pentru procedura specială a cererilor de valoare redusă la procesele civile. S-au înregistrat 256 voturi ''pentru'', 21 ''contra'' și 20 abțineri. Propunerea legisl
Camera Deputaților/ Ziua Banatului Montan - instituită anual la data de 15 iunie
Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede instituirea la data de 15 iunie, în fiecare an, a Zilei Banatului Montan. S-au înregistrat 240 voturi ''pentru'', 5 ''contra'', 45 abțineri. Potrivit proiectului, se instituie ziua de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan
Abrudean: Dragoș Sprînceană nu este emisarul statului român; este un membru al diasporei românești în SUA
Omul de afaceri Dragoș Sprînceană nu este emisarul statului român, este un membru al diasporei românești din SUA, a încercat să facă lobby pentru România prin canalele pe care le are la dispoziție, dar 'în niciun caz' nu reprezintă poziția oficială a statului român, care face politica externă prin instituțiile abilita
Camera Deputaților/ Ministrul Muncii - chemat la ''Ora Guvernului'' pe 7 aprilie
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o solicitare a parlamentarilor USR privind chemarea ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, în vederea susținerii dezbaterii politice organizate la ''Ora Guvernului'' din data de 7 aprilie 2025, în legătură cu prezentarea în fața Parlamentului a unor teme de interes majo
Moțiune simplă/ Silviu Vexler: Călin Georgescu a fost ridicat și susținut de simpatizanții mișcărilor neo-legionare din România
Candidatul independent la președinția României Călin Georgescu a fost ridicat și susținut de simpatizanții mișcărilor neo-legionare din România, a afirmat miercuri reprezentantul comunității evreiești din România în Parlament, deputatul Silviu Vexler, la dezbaterea moțiunii simple depusă de AUR împotriva ministrului de Interne.
Moțiune simplă - dezbateri/ Porumboiu (POT): Susținătorii lui Georgescu - persecutați cu armele acestui sistem politic mafiot
Deputata POT Gabriela Porumboiu a afirmat, miercuri, că susținătorii lui Călin Georgescu sunt ''persecutați'' în fiecare zi de ''sistemul politic mafiot'' și i-a cerut ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să își scrie demisia. ''După cum vedeți, nu arăt nici fascistă, nici legionară și nu
Moțiune simplă - dezbateri/ Moșteanu: USR votează pentru demiterea lui Cătălin Predoiu
USR votează pentru demiterea ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, și pentru aprobarea moțiunii simple împotriva acestuia, a declarat miercuri liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu. ''Problema este că sub mandatele domnului ministru Predoiu nu rămâne nimic solid în urmă. Și de asta noi, USR, vom vota pentru demit
Camera Deputaților/ Moțiunea simplă împotriva lui Cătălin Predoiu - respinsă în plen
Moțiunea simplă depusă de grupul parlamentar al AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, a fost respinsă miercuri, în plenul Camerei Deputaților. Au votat 'p
Legea privind înăsprirea sancționării parlamentarilor care lipsesc nemotivat de la ședințe, promulgată
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, miercuri, legea privind modificarea și completarea Statutului senatorilor și deputaților, astfel încât parlamentarii care lipsesc nemotivat de la ședințe vor fi sancționați cu reținerea a 5% din indemnizație pentru fiecare zi în care absentează. 'Neparticiparea la cel puțin o activitate par