Cameră: Angajatorul nu mai este obligat să plătească primele cinci zile ale concediului medical (proiect)
Grupul deputaţilor independenţi de dreapta a iniţiat un proiect de lege care modifică Ordonanţa 158/2005 privind concediile medicale şi care prevede, între altele, scutirea angajatorului de a plăti primele cinci zile din concediul medical al angajatului.
"În primul rând, proiectul de lege ridică obligaţia angajatorului de a plăti primele cinci zile dintr-un concediu medical, în condiţiile în care acelaşi angajator plăteşte contribuţia asiguratorie de muncă de 2,25%, deci livrează statului lunar o sumă de bani din care are tot dreptul să acopere concediul medical integral pentru angajatul lor. A doua modificare pe care o propune proiectul de lege este stabilirea de dobânzi şi penalităţi pentru fiecare zi de întârziere în care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate înţelege să nu-şi respecte obligaţiile de decontare. Astăzi se întârzie şi până la un an la decontarea concediilor medicale. Or, statul cere angajatorilor să fie corecţi şi să-şi plătească toate contribuţiile la timp", a precizat, marţi, deputatul neafiliat Violeta Alexandru.
Proiectul prevede de asemenea continuarea comunicării între angajator şi CNAS în format online şi cere statului să-şi respecte obligaţiile, reducând termenele până la care are de răspuns fiecărui angajator.
"În vremurile actuale, în care angajatorii români fac toate eforturile să-şi plătească obligaţiile, a venit momentul ca şi statul să se achite de obligaţii faţă de aceştia, să preia toate costurile din concediile medicale", a arătat fostul ministru al Muncii.
Proiectul de lege va fi depus în cursul zilei de marţi la Camera Deputaţilor. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Abrudean: Rezultatul alegerilor din Ungaria - confirmă direcția proeuropeană a întregii regiuni
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat, marți, că rezultatul alegerilor din Ungaria confirmă direcția proeuropeană a întregii regiuni. 'Eu cred că e un rezultat care con
Abrudean: Scenariul unui guvern minoritar - nu e de dorit; președintele are legitimitatea și atribuțiile să medieze
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marți, că scenariul unui guvern minoritar este ultimul care ar fi de dorit, pentru că ar accentua și mai mult instabilitatea politică. În opinia sa, președintele Nicușor Dan poate interveni pentru menținerea actualei coaliții, având legitimitatea necesară și atributele constituționale să medieze.
Sibiu: Tinerii de 16 ani ar putea merge la psiholog fără acordul părinților (proiect USR)
Senatorul USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a anunțat, miercuri, că lucrează la o modificare legislativă prin care tinerii care au împlinit 16 ani să poată merge singuri la psiholog, fără acordul părinților. 'Lucrez la o modificare legislativă prin care tinerii care au împlinit 16 ani să poată accesa consiliere psihologică fără acord parental.
Camera Deputaților/Mihail Neamțu: Nu există viitor pentru AI dacă nu ai o infrastructură energetică
Președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, a declarat pentru AGERPRES că inteligența artificială nu are viitor fără o infrastructură energetică solidă, subliniind că energia reprezintă astăzi cea mai mare problemă atât pentru România, cât și pentru Europa. Mihail Neamțu a fost gazda evenimentului
Camera Deputaților/Se instituie ziua de 24 iunie ca 'Ziua Sătmarului'
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care stabilește data de 24 iunie drept 'Ziua Sătmarului'. 'Se instituie ziua de 24 iunie ca 'Ziua Sătmarului'. Cu prilejul 'Zilei Sătmarului', autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, precum și org
Camera Deputaților/Ungureanu (USR): Cer guvernului să aducă la lumină toate contractele privind dosarele vaccinării
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a solicitat guvernului să prezinte public toate contractele și toate ședințele secretizate referitoare la dosarele vaccinării anti-COVID. 'Astăzi am un mesaj foarte clar către domnul Bolojan și către guvernul țării noastre - să aducă la lumină toate contractele, toate ședințele secretizate de guvern în
Deputații au modificat ordonanța privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice în privința cheltuielilor cu transportul, diurna și cazarea
Cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna și cazarea administratorilor și directorilor întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților. Deputa
Gorghiu: Un proiect necesar pentru lupta împotriva violenței domestice - respins în Senat cu concursul extremiștilor; îl redepun
Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat, miercuri, că va redepune în Parlament proiectul de lege care permitea Consiliului Național al Audiovizualului să emită recomandări privind difuzarea unor anunțuri de interes public, după ce acesta a fost respins de Senat în calitate de for decizional. 'Mobilizarea slabă a senatorilor, dubl
Camera Deputaților/Sprijin psihologic gratuit pentru părinții și tutorii legali ai copiilor cu Down sau cu tulburări autiste
Deputații au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, o propunere legislativă care completează Legea nr. 95/2006, introducând măsuri de sprijin psihologic destinate părinților și tutorilor legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist decontate integral din fondurile sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Csoma Botond: Poziția UDMR - clară, dorim stabilitate politică, nu mai avem nevoie și de o criză politică
UDMR dorește stabilitate politică și să se continue cu formula actuală a coaliției de guvernare, inclusiv cu Ilie Bolojan premier, a declarat, miercuri, liderul deputaților formațiunii, Csoma Botond. 'După adoptarea bugetului, eu am crezut că lucrurile se vor liniști puțin în coaliție. Din păcate, nu s-a întâmplat așa. At
Camera Deputaților/ Moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu
Deputații au ținut, miercuri, în ședința de plen, un moment de reculegere în memoria fostului selecționer al echipei naționale de fotbal a României Mircea Lucescu. Social-democratul Ilie Toma a fost cel care a propus acest moment de reculegere în plenul Camerei Deputaților. 'În Săptămâna M
Ziua Internațională a Romilor/Abrudean: O națiune e puternică când fiecare are șansa de a-și construi propriul drum
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, evidențiază, într-un mesaj transmis miercuri de Ziua Internațională a Romilor, importanța incluziunii și a reducerii inegalităților într-o societate. 'O națiune este puternică atunci când fiecare om are șansa de a-și construi propriul drum. De Ziua Internațională a Romilor, reafirm
Senat: 18 iulie - Ziua Națională a Rezistenței Anticomuniste din România
Senatul a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede instituirea pe 18 iulie a Zilei Naționale a Rezistenței Anticomuniste din România. 'Cu prilejul Zilei Naționale a Rezistenței Anticomuniste din România, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, precum și organizațiil
Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
O evaluare a industriei naționale de apărare se va face după sărbătorile pascale, a anunțat, luni, președinta Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, la un eveniment organizat de OPIA - Organizația Patronală a Industriei de Apărare, cu ocazia celebrării a 22 de ani de la aderarea României la NATO. 'Imediat după sfintele sărb
Grindeanu, despre proiectul privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane: În majoritatea țărilor UE se vinde bere
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că o să urmărească argumentele pro și contra care vor fi aduse în dezbaterea parlamentară asupra proiectului privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane, dar a subliniat că în majoritatea țărilor UE, acest lucru este permis. El a fost întrebat dacă susțin




