Camera Deputaţilor - Comisia juridică: Avertisment pentru deputatul AUR Titi Stoica

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, sancţionarea cu avertisment a parlamentarului AUR Titi Stoica, după ce acesta i-a spus deputatului minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ că este "nazist".
Deputaţii jurişti au analizat o sesizare înaintată Biroului permanent de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
"Pe masa Comisiei juridice am avut acea sesizare făcută de Biroul permanent cu privire la jignirile adresate de către un coleg parlamentar unui alt coleg parlamentar. Atacul la persoană este nejustificat. Trebuie să ne oprim din a face asemenea lucruri şi de a emite judecăţi de non-valoare", a declarat, la finalul şedinţei, preşedintele comisiei, Laura Vicol.
Pe 9 februarie, deputatul minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ declara că reprezentantul AUR Ciprian Titi Stoica l-a numit "nazist", context în care a solicitat Parchetului General să se autosesizeze pentru această faptă.
"În baza articolului regulamentului care prevede că pot sesiza plenului probleme în desfăşurarea mandatului, doresc să informez plenul asupra următoarelor: astăzi am fost victima unei agresiuni verbale fără precedent din partea unui deputat AUR, numitul Ciprian Titi Stoica. De 17 ani sunt membru al Camerei Deputaţilor şi niciodată nu mi-am permis să jignesc vreun coleg sau să aduc injurii cuiva, cu atât mai puţin unui membru al Camerei. Astăzi dimineaţă, în timpul şedinţei de regulament, deputatul Ciprian Titi Stoica m-a numit nazist, insistând în continuare citez - 'Asta e adevărul istoric, sunteţi nazişti'", afirma Ganţ, în plenul Camerei Deputaţilor.
Ulterior, copreşedintele AUR George Simion a declarat că deputatul Ciprian Titi Stoica a folosit apelativul "nazist" în şedinţa Comisiei de regulament, dar nu doar la adresa deputatului minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ, ci a tuturor membrilor prezenţi.
Ciprian Titi Stoica a respins ulterior acuzaţiile, susţinând că el a catalogat "naziste" metodele folosite în Comisia de regulament şi că poate să demonstreze acest lucru pentru că "este totul filmat". AGERPRES/(A, AS - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Proiect: Mesaje de informare și avertizare privind traficul de persoane - disponibile în hoteluri, aeroporturi, la frontieră
Mesaje de informare și avertizare asupra pericolului traficului de persoane vor fi disponibile în unități de cazare, aeroporturi, agenții de plasare a forței de muncă, la punctele de frontieră terestre, în transportul rutier interjudețean, național și internațional și în agențiile de turism, potrivit unui proiect depus de parlamentarii USR la Parlam
Președintele Camerei, Ciprian Șerban: Conferința AUR după turul doi a fost în exteriorul Palatului Parlamentului
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Ciprian Șerban, a precizat joi că AUR a organizat conferința de presă după al doilea tur al alegerilor prezidențiale în exteriorul Palatului Parlamentului, afirmație făcută în contextul în care președintele interimar Ilie Bolojan a opinat că instituțiile publice nu ar trebui să găzduiască astfel de
Parlamentarii demisionari din POT o acuză pe Gavrilă de 'sete de putere': Idealurile, înlocuite de poziționări extremiste
Parlamentarii demisionari din POT o acuză pe lidera formațiunii, Anamaria Gavrilă, de 'sete de putere', susținând, totodată, că idealurile lor au fost înlocuite de 'poziționări extremiste, rigide' și chiar 'isterice'. 'Mulți dintre noi, cei pe care ne-ați trimis în Parlament să vă reprezentăm, am făcut astăzi un pa
AUR: Niciun parlamentar sau lider de filială nu va părăsi rândurile
Parlamentarii sau liderii de filială AUR nu vor părăsi partidul, ei vor rămâne 'uniți, determinați și neînfricați în fața oricăror presiuni sau tentative de destabilizare', transmite AUR, miercuri, la încheierea Consiliului Național de Conducere (CNC) al partidului. 'Rămânem uniți și luptăm în continuare pentru d
Camera Deputaților - Comisia juridică/Misiunile diplomatice pot îndeplini activități notariale cu plata prealabilă a taxelor aferente
Misiunile diplomatice și oficiile consulare pot îndeplini activități notariale cu plata prealabilă a taxelor aferente, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de Comisia juridică a Camerei Deputaților. Deputații juriști au dat astfel un vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea art.18 alin.(4) din Legea notarilor publici și a activității n
Parlament: Ședință solemnă consacrată marcării Zilei Solidarității și Prieteniei dintre România și Israel
Senatul și Camera Deputaților marchează marți, printr-o ședință solemnă, Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel. 'În contextul relațiilor privilegiate româno-israeliene, prin Legea 86/2024 a fost instituită data de 14 mai ca Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel.
Ionuț Vulpescu: În vremuri de confuzie și diviziune, nu trebuie să ne uităm rădăcinile europene
Rădăcinile europene nu trebuie uitate, a afirmat, joi, deputatul PSD Ionuț Vulpescu, președinte al Adunării Generale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), care a menționat că proiectul european este tot mai des pus sub semnul întrebării pe întregul continent. Prezent la evenimentul aniversar 'Together for Europe - 75
Parlament/ Se introduc limite clare cu privire la durata mandatelor administratorilor neexecutivi ai societăților (proiect)
Doi senatori AUR, Petrișor Peiu și Niculina Stelea, au depus la Parlament un proiect de lege prin care se introduc limite clare privind durata mandatelor administratorilor neexecutivi ai societăților comerciale. Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă urmărește introducerea unor limite clare privind durata mandatelor administrator
Senat/Abrudean, la întâlnirea cu președinta Parlamentului European: România este guvernată cu responsabilitate, chiar și în această perioadă complicată
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, luni, la Budapesta, la o discuție cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, că 'angajamentul' României pentru stabilitate, reforme și parcurs european rămâne 'la fel de ferm și de actualitate'. 'Discuție cu doamna Roberta Metsola,
Camera Deputaților/Demnitarii să-și poată rezerva posturile didactice din învățământ doar 5 ani - adoptare tacită
Camera Deputaților a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă care prevede limitarea la cel mult cinci ani consecutivi a dreptului cadrelor didactice de rezervare a postului sau catedrei pe durata ocupării de către acestea a unor demnități sau funcții publice, termenul de adoptare și vot fiind depășit. Proiectul merge la Senat, care este f
Parlament: 20 mai - ședință solemnă consacrată marcării Zilei Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel
O ședință solemnă a Senatului și Camerei Deputaților consacrată marcării Zilei Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel va avea loc pe 20 mai, au decis, luni, prin aprobarea unui Memorandum intern, Birourile permanente reunite ale celor două Camere. 'În contextul relațiilor privilegiate româno israelien
Camera Deputaților/ Ministrul Sănătății nu participă la 'Ora Guvernului'; are alt program
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, nu va fi prezent luni la dezbaterea 'Ora Guvernului' din plenul Camerei Deputaților, deoarece are alt program. Dezbaterea a fost programată săptămâna trecută, la solicitarea grupului parlamentar al USR, tema propusă fiind 'Situația catastrofală din sistemul sanitar cu privire la investiț
Senat/ Moțiunea simplă împotriva lui Rafila - scoasă de pe ordinea de zi a plenului de luni
Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, inițiată de SOS România, AUR și POT, programată inițial a fi dezbătută și votată luni, a fost scoasă de Biroul permanent de pe ordinea de zi a plenului Senatului. Motivul invocat a fost similar celui de la Camera Deputaților, unde moțiunea simplă împotriva min
Camera Deputaților: Evaluarea judecătorilor de la ICCJ - reintrodusă în legislație (proiect)
Deputatul USR Oana Murariu a depus la Parlament un proiect de lege care are ca principală prevedere reintroducerea evaluării judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Oana Murariu precizează în expunerea de motive a proiectului că reintroducerea evaluării judecătorilor de la ÎCCJ este 'absolut firească'
Senat: Moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila; dezbatere și vot, luni
O moțiune simplă intitulată 'Vaccinuri, minciuni și tăcere. Ministrul Rafila trebuie să plece' a fost depusă, miercuri, în plenul Senatului, de senatorul S.O.S. România Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința de plen de miercuri, a anunțat că, î