Proiect legislativ: Sterilizarea câinilor de rasă comună cu stăpân - subvenţionată de autorităţile locale şi încredinţată organizaţiilor în domeniu
Mai mulţi deputaţi propun, printr-o iniţiativă legislativă, să se acorde posibilitatea autorităţilor locale de a subvenţiona procedurile de sterilizare a câinilor de rasă comună cu stăpân, iar aceste acţiuni să poată fi încredinţate gratuit asociaţiilor sau fundaţiilor din domeniul protecţiei animalelor.
Propunerea legislativă, depusă la Parlament şi iniţiată de nouă deputaţi PSD, un deputat PNL şi unul UDMR, modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
Potrivit proiectului, "în vederea reducerii populaţiei de câini fără stăpân, autorităţile administraţiei publice locale, respectiv Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliile judeţene pot asigura din bugetul local subvenţionarea costurilor privind sterilizarea, respectiv, după caz, identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, prin contractarea acestor activităţi, conform legislaţiei în vigoare, cu unul sau mai mulţi medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii".
"Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliile judeţene pot încredinţa şi subvenţiona din bugetul local realizarea acţiunilor de sterilizare, respectiv, după caz, de identificare şi de înregistrare a câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale către asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, cu obligaţia asigurării de către acestea a serviciilor medical-veterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii", mai prevede proiectul.
"În prezent, programele pentru gestionarea câinilor fără stăpân sunt axate pe acţiunile de capturare, adăpostire, adopţie şi adopţie la distanţă a câinilor fără stăpân. În principal, aceste activităţi sunt asigurate de unităţile publice, înfiinţate şi organizate în subordinea Consiliilor locale sau în unele situaţii sunt încredinţate entităţilor private care deţin adăposturi pentru câini fără stăpân. De asemenea, există şi posibilitatea revendicării câinilor pierduţi pe domeniul public", arată iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.
Ei susţin că fenomenul câinilor fără stăpân constituie încă o problemă de actualitate.
În perioada 2016 - 2020, numărul total al câinilor fără stăpân capturaţi a depăşit 370.000 de capete, cu o medie anuală de peste 73.000 de capete, potrivit documentului. "Ţinând cont de aceste date, devine evident faptul că programele de control a populaţiei de câini fără stăpân nu şi-au dovedit eficienţa, numărul animalelor fără stăpân, chiar şi într-o dinamică anuală ce denotă o uşoară scădere, rămânând în continuare unul ridicat", menţionează iniţiatorii proiectului.
În opinia acestora, "este oportună implicarea autorităţilor publice locale în vederea subvenţionării activităţilor de sterilizare a câinilor cu stăpân, fiind cea mai eficientă modalitate pentru soluţionarea fenomenului câinilor fără stăpân".
"Includerea acţiunilor de sterilizare în programele naţionale de control a populaţiei de câini fără stăpân este recomandată inclusiv de către Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor", mai motivează iniţiatorii.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional. AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu










