Parlament: Preşedintele ASF, de acord cu soluţii de limitare a tarifelor în piaţa RCA, pe baza Legii concurenţei
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, consideră oportun un proiect de hotărâre de Guvern care să vină rapid cu soluţii de limitare a tarifelor în piaţa RCA, dar pe baza Legii concurenţei şi nu pe legislaţia aferentă ASF, care nu permite acest lucru.
"Sunt două chestiuni pe care trebuie să le înţelegem foarte bine. În primul rând, noi nu avem iniţiativă legislativă, noi am făcut o propunere de hotărâre de Guvern. Este apanajul Guvernului. În ceea ce priveşte chestiunile legislative ale Parlamentului, sunt iniţiativele Parlamentului. Noi de fiecare dată nu evităm să informăm Parlamentul cu anumite iniţiative pe care le luăm, dar, în momentul de faţă, am considerat oportun pentru o derulare mai rapidă acest proiect de hotărâre de Guvern care încearcă să găsească soluţii de limitare a tarifelor în piaţa RCA, dar pe baza Legii concurenţei, nu pe baza legislaţiei aferente nouă, care nu ne permite acest lucru", a precizat Marcu, marţi, după audierea în comisiile parlamentare de buget-finanţe pe tema creşterii preţurilor poliţelor RCA.
Potrivit şefului ASF, în discuţiile pe care le-a avut cu membrii comisiilor parlamentare de specialitate, a sesizat necesitatea unei reglementări astfel încât personalul autorităţii să se simtă "confortabil" în momentul când merge în control.
"Au fost făcute plângeri penale către personalul autorităţii din două dintre pieţele pe care le supraveghem şi de asta am spus că este nevoie de o reglementare, astfel încât personalul să se simtă confortabil în momentul când merge în control. Asta a fost sesizarea pe care am făcut-o. Inclusiv femei (din cadrul ASF - n.r.) sunt chemate la organele de cercetare penală pentru sesizările făcute de companii, de persoane juridice, cu privire la anumite controale pe care le-am făcut", a explicat Marcu.
Cât priveşte posibilitatea înfiinţării la nivelul ASF a unui departament anti-fraudă care să lucreze în paralel cu DNA, pe fondul falimentului City Insurance sau al altor instituţii financiare, el a menţionat că autoritatea este preocupată de acest lucru, dar în legislaţia actuală companiile de asigurări sunt cele obligate să-şi facă o asemenea structură.
"E o discuţie pe care o avem noi, în interior, şi astăzi am văzut-o şi la domnii parlamentari cu privire la acest lucru. E o discuţie pe care o avem noi de câteva luni cu privire la înfiinţarea unui departament anti-fraudă, cu toate că în legislaţie, în momentul acesta, apanajul acestei misiuni este a companiilor de asigurări, ele sunt obligate prin lege să-şi facă acest departament anti-fraudă, astfel încât să-şi protejeze propriile venituri", a indicat Nicu Marcu.
Potrivit reprezentanţilor conducerii ASF, suspiciunile privind depunerea de către City Insurance a unor documente false privind capitalul pe care îl are în lucru şi îl gestionează au apărut în prima parte a anului trecut. Ca urmare, s-au cerut informaţii, cu ajutorul autorităţii europene, de la autoritatea federală din Elveţia, care a confirmat că nu a existat niciodată un cont al respectivei societăţi de asigurare.
"Noi am mers pe ideea de fraudă efectuată de un grup. Pentru că, în tot contextul ăsta, mai multe persoane au contribuit la acest lucru pe care noi l-am depistat şi am sesizat Parchetul General, DIICOT-ul şi alte Parchete cu documentele. Pe măsură ce noi le produceam sau le primeam, sesizam instituţiile abilitate", a transmis Marcu.
La rândul său, deputatul PNL Adrian Cosma s-a declarat nemulţumit de răspunsurile pe care preşedintele ASF le-a dat în cadrul audierilor, afirmând că nu a văzut soluţii concrete din partea autorităţii la preţul asigurărilor RCA, care au "explodat în această perioadă".
"În sfârşit, a avut loc mult aşteptata audiere a conducerii ASF. Din păcate, nu am văzut nicio soluţie şi nu am văzut niciun răspuns la ceea ce s-a întâmplat şi anume rezultatul - preţul asigurărilor RCA, care a explodat în această perioadă, firmele de transport care sunt la limita falimentului din cauza acestor preţuri. Nu am răspunsuri concrete de ce ani de zile s-a tolerat şi nu s-au luat măsuri faţă de societatea City, care a intrat în insolvenţă, de ce nu se iau măsuri faţă de o societate care urmează acelaşi parcurs şi, evident, toate aceste lucruri vor conduce la măriri de preţuri. Nu am văzut în concret soluţii din partea ASF. Preşedintele ASF ne-a comunicat că are performanţă la conducerea acestei instituţii. Din păcate, această performanţă nu se vede şi am spus-o şi o mai spun încă o dată - cred că ar fi o soluţie evident de luat în calcul demisia conducerii ASF, pentru că şi-au arătat neputinţa în ceea ce priveşte controlarea şi intervenţia pe care trebuie să o aibă, conform legii, pe piaţa asigurărilor", a afirmat Cosma. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Comisia pentru învățământ a Senatului a dat raport favorabil marți proiectului PSD care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. 'Am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat c
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, i-a criticat marți pe senatorii PSD și AUR pentru faptul că au votat împotriva declarării anului 2027 drept 'Anul României Europene'. PSD și AUR nu au doar o 'înțelegere conjuncturală' pentru voturi, ci este vorba despre o alianță care produce deja efecte asupra
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
USR și PNL au solicitat conducerii Camerei Deputaților înființarea comisiei parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos, a anunțat marți parlamentarul USR Alexandru Dimitriu. El a explicat că înființarea unei astfel de comisii este necesară și la nivelul Camerei Deput
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-l invite la audieri pe judecătorul CCR Cristian Deliorga în cadrul anchetei privind împrejurările în care acesta a călătorit spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni. 'Astăzi s-a aprobat în comisie să demarăm procedurile de
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, nu s-au prezentat, marți, la audieri în Comisia de constituționalitate a Senatului care anchetează întâlnirea din 14 august dintre Bolojan și Tănăsescu. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor
Senat: Proiect inițiat de AUR privind reducerea numărului de parlamentari - respins
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR privind reducerea numărului de parlamentari. S-au înregistrat 43 voturi 'pentru', 40 'împotrivă' și 21 abțineri. Propunerea legislativă modifica și completa în acest sens Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică. Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec
Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei 'Mykonos-Nordis'
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri. Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au
Kelemen Hunor: Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar 'mult și bine' și nu poate să facă nimic
Premierul Ilie Bolojan ar putea rămâne interimar 'mult și bine', afirmă președintele UDMR, Kelemen Hunor, care susține totodată că varianta alegerilor anticipate 'trebuie luată în calcul foarte serios'. 'Într-adevăr, dacă ar pica un guvern, atunci sigur că ne-am îndrepta spre alegeri anticipate. Trebuie luată î
Avrămescu (AUR) spune că s-au strâns 119 semnături de parlamentari pentru suspendarea președintelui pe o platformă online
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, i-a îndemnat pe cei care doresc să susțină suspendarea președintelui României să se exprime pe platforma suspenND.ro, el precizând că până în prezent 119 parlamentari s-au pronunțat pentru acest demers al AUR. Întrebat luni, într-o conferință de presă, d
Camera Deputaților/ Biroul permanent a aprobat trecerea la votul cu prezență fizică în ședințele de plen
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, mai multe măsuri cu privire la exercitarea votului în plen, una dintre acestea fiind deconectarea sistemelor de transmisie care fac legătura cu sistemul hibrid de vot la distanță. 'Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 14 septembrie 2026 a fost implementat următorul set de
AUR își completează proiectul legislativ de limitare a mandatelor șefilor unor instituții cu ASF, ANR, ANCOM
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își completează proiectul legislativ prin care propune limitarea duratei și a numărului de mandate pentru conducătorii unor instituții publice, pentru a reduce 'riscul concentrării excesive a puterii', printre instituțiile adăugate numărându-se ANRE, ASF, ANCOM și Consiliul Concurenței. În f
Ștefan Pălărie (USR) cere comisie parlamentară de anchetă cu foștii miniștri ai Educației, în cazul testelor PISA
Parlamentarii USR solicită comisie de anchetă pentru toți responsabilii din Educație, respectiv foștii miniștri, în urma rezultatelor testelor PISA publicate săptămâna trecută, a anunțat, luni, senatorul Ștefan Pălărie. 'Am văzut scăderi consistente la toți cei trei indicatori - citire, matematică, științe. Am văzut trecerea unei bariere psihol




