logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vizită de lucru a parlamentarilor din Comisiile reunite de apărare la MApN; Dîncu: Avem nevoie să lucrăm împreună

Image

Parlamentarii din Comisiile pentru apărare au avut luni o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Apărării Naţionale cu reprezentanţi ai instituţiei, ministrul Vasile Dîncu subliniind, cu această ocazie, importanţa organizării unor astfel de activităţi, atât din punctul de vedere al exercitării controlului democratic cu privire la activitatea instituţiei militare, cât mai ales din nevoia constantă de sprijin pe care MApN o are din partea puterii legislative pentru atingerea obiectivelor şi misiunilor constituţionale.

"Mă bucur că aţi acceptat invitaţia pe care am făcut-o încă din luna decembrie, de la preluarea mandatului de ministru, de a ne vizita, pentru a vă informa în mod direct cu privire la starea reală a armatei noastre, felul în care ne pregătim şi antrenăm resursele umane, stadiul modernizării înzestrării şi proiectele de viitor. Avem nevoie să lucrăm împreună şi vă asigur că vă vom propune mult mai des astfel de întâlniri, inclusiv în teritoriu, pentru a vedea unităţile noastre militare şi a vă întâlni cu oamenii noştri angrenaţi în misiuni", a declarat Vasile Dîncu, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

 



Din punct de vedere al sprijinului parlamentar, ministrul Apărării Naţionale a subliniat nevoia de adoptare într-un timp cât mai scurt a unui pachet legislativ esenţial pentru o mai bună adaptare a organismului militar la contextul, standardele şi exigenţele actuale, astfel încât să poată fi implementate măsuri eficiente pentru creşterea rezilienţei naţionale şi întărirea capacităţii de luptă a structurilor militare.

"Este nevoie de flexibilitate acţională şi de adaptare a instrumentarului aflat la dispoziţia armatei pentru o poziţionare eficientă în faţa paletei de ameninţări care se manifestă în prezent în mediul de securitate prezent şi viitor. Vorbim, în special, despre Legea privind managementul integrat al situaţiilor de criză la nivel naţional, Legea privind securitatea şi apărarea cibernetică, o serie de completări ale Legii nr. 446 din 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care trebuie adusă în actualitate, plus un proiect normativ care ţine de activitatea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale", a precizat ministrul Dîncu.

 



Şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, împreună cu şefi şi reprezentanţi ai unor structuri centrale, a prezentat senatorilor şi deputaţilor prezenţi o informare cu privire la situaţia de securitate din regiune, măsurile inter-instituţionale pregătite la nivel naţional pentru gestionarea potenţialelor efecte rezultate din evoluţiile posibile ale situaţiei din Ucraina, precum şi priorităţile şi obiectivele Armatei României pentru anul 2022 şi perspectiva următoare.

Membrii Comisiilor de apărare s-au informat şi cu privire la alte subiecte de interes din sfera securităţii şi apărării, aflate în competenţa Ministerului Apărării Naţionale, mai arată sursa citată.

"Discuţiile dintre MApN şi membrii Comisiilor de apărare din Parlament sunt absolut necesare pentru ca noi să putem adopta cadrul legislativ şi să alocăm resursele de care Armata are nevoie pentru a-şi îndeplini misiunile. Pentru următoarea perioadă, prioritatea noastră, în conformitate cu Strategia Naţională de Apărare, este să actualizăm legislaţia în domeniul securităţii naţionale", a spus preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului, Nicoleta Pauliuc.

La rândul său, deputatul Pavel Popescu, preşedintele Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor, a asigurat conducerea MApN de întregul sprijin al comisiei.

"Aşteptăm cu mare interes pachetul legislativ de care aveţi nevoie, pentru a putea declanşa procedurile parlamentare care să asigure o adoptare cât mai rapidă. Suntem cu toţii de acord că, mai ales în actuala situaţie de securitate, România are nevoie de un cadru legislativ care să îi permită adoptarea în mod oportun a măsurilor din domeniul securităţii şi apărării, în raport cu ameninţările potenţiale. Îi îndemn pe toţi membrii Comisiei să dăm dovadă de solidaritate, indiferent de culoare politică, pentru sprijinul instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate", a transmis Pavel Popescu. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa fotografiilor: mapn.ro

Afisari: 90

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Viata Parlamentara 09-11-2026 16:27

Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or

Viata Parlamentara 09-11-2026 15:58

USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că

Viata Parlamentara 09-11-2026 14:48

Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS

Viata Parlamentara 09-11-2026 12:53

Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu

Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko

Viata Parlamentara 04-11-2026 22:25

Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș

Viata Parlamentara 03-11-2026 16:22

Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat

Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu

Viata Parlamentara 02-11-2026 19:10

Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.

Viata Parlamentara 02-11-2026 18:53

Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România

"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și

Viata Parlamentara 02-11-2026 18:51

Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu