Deputaţii au respins 25 de proiecte de lege, printre care votul electronic, utilizarea de mijloace video pe drumurile publice
Deputaţii au respins, marţi, în plen, 25 de proiecte de lege referitoare la votul electronic, circulaţia pe drumurile publice, la unele măsuri privind pandemia de COVID-19 şi la utilizarea de mijloace video pe drumurile publice.
A fost respins, astfel, un proiect de lege care avea ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal privind funcţionarea unităţilor de alimentaţie publică, precum şi a structurilor de primire turistice, pe perioada cuprinsă între declararea stării de pandemie locală, naţională sau internaţională şi până la încetarea acesteia.
De asemenea, a fost respinsă propunerea legislativă care avea ca obiect de reglementare introducerea în cuprinsul art.4 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, a unui alineat prin care să se prevadă că măsurile care vizează restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi fundamentale pot fi dispuse doar pentru o perioadă maximă de 90 de zile de la instituirea stării de alertă. Proiectul a fost susţinut de parlamentarii AUR, care au acuzat, între altele, "coaliţia PSD-PNL că prelungeşte starea de alertă şi dă astfel putere Guvernului".
Deputaţii au mai respins propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul reglementării posibilităţii constatării contravenţiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice video folosite de participanţii la trafic sau de autorităţile administraţiei publice locale. Printre argumentele aduse în raport se află aceea că sesizările veite din partea participanţilor la trafic pot să conţină un grad mare de subiectivism şi în final să nu conducă lucrătorii de poliţie la concluzia că se impune aplicarea unei sancţiuni.
A mai fost respinsă propunerea legislativă privind stabilirea cadrului legal referitor la exprimarea opţiunii de vot prin intermediul internetului, ca modalitate alternativă de exercitare a dreptului la vot, pe lângă cea constând în votarea în cadrul secţiilor de votare, în scopul înlesnirii posibilităţii de participare la alegeri a cetăţenilor. precum şi un proiect de lege iniţiat de fostul senator Şerban Nicolae care dorea modificarea art.387 din Legea nr.286/2009, în sensul înăspririi pedepselor cu privire la fraudarea votului.
Plenul a respins şi o propunere legislativă ce are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, pe motiv că iniţiativa legislativă a fost promovată în anul 2012, iar raportat la situaţia actuală, textul acesteia cuprinde o serie de inadvertenţe, prevederi redundante sau modificări ale unor articole din Legea nr. 8/1996 care sunt în prezent abrogate.
Deputaţii au mai respins proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.32/2018 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al municipiului Braşov, pentru realizarea obiectivului de investiţie "Construire Spital Clinic Regional de Urgenţă Braşov".
Printre proiectele respinse s-au mai aflat cel privind transmiterea unei părţi din Palatul Parlamentului, din administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în administrarea Senatului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; un proiect de lege privind completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în sensul instituirii infracţiunii de defăimare a ţării sau a naţiunii; proiectul de lege privind transparenţa în domeniul lobby-ului şi al reprezentării intereselor; proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind finalizarea cu celeritate a procesului de retrocedare în natură a terenurilor, precum şi proiectul de Lege privind reproducerea umană asistată medical.
Deputaţii au decis retrimiterea la comisie a unui proiect de lege care avea iniţial raport de respingere şi care prevede transmiterea Clubului Copiilor Sector 1 - Baza Sportivă Cireşarii din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării în domeniul public al Sectorului 1 şi în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1. Intervenţia legislativă este argumentată de iniţiatorii proiectului prin faptul că baza sportivă, administrată de Ministerul Educaţiei, bază situată pe teritoriul Parcului Cireşarii, este o construcţie aflată în prezent în paragină, nefiind astfel condiţii optime pentru desfăşurarea de activităţi specifice.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul tuturor acestor proiecte de lege. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu










