Parlamentarii USR din comisiile de transporturi îi cer lui Sorin Grindeanu să nu relaxeze legislaţia siguranţei rutiere
Parlamentarii USR, membri ai comisiilor de Transporturi din Camera Deputaţilor şi Senat, îi solicită "ferm" ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, să nu relaxeze legislaţia siguranţei rutiere, promovând proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care Inspecţia de siguranţă periodică pe reţeaua rutieră existentă se va face din 3 în 3 ani, şi nu din 2 în 2, ca în prezent.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, USR reaminteşte ministrului Grindeanu că, "în 2020, aproape 10% din victimele accidentelor rutiere din întreaga Uniune Europeană au fost în România".
"Raportat la un indicator de 1 milion de locuitori, România conduce detaşat acest clasament al morţii cu 85 de decese, pe locul al doilea în 2020 situându-se Letonia cu 73 de victime / 1 milion de locuitori. La mare distanţă este Suedia, de exemplu, cu mai puţin de 20 de victime / 1 milion de cetăţeni. În acest context, un proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii promite să aducă grave prejudicii siguranţei rutiere din România", se arată în comunicat.
Printre modificările din proiectul de ordonanţă, menţionate de USR, se numără: angajaţii ARR nu mai vor fi obligaţi sa participe la cursuri de perfecţionare o dată la 2 ani, dispare obligaţia Poliţiei de a notifica ARR în caz de accident mortal şi obligativitatea ARR de a face inspecţie de siguranţă în cel mult 90 de zile în acel punct periculos; ARR actualizează clasificarea tronsoanelor de drum pe categorii de siguranţă rutieră o dată la 5 ani, faţă de 3 ani în prezent; este eliminată evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere din studiul de fezabilitate al unui proiect de infrastructură, ea trecând doar la nivelul studiului de pre-fezabilitate, dispare planificarea anuală în cazul inspecţiilor de siguranţă.
"Siguranţa rutieră nu este terenul de joacă al unui politician sau altul, ci o răspundere pe care statul român o are faţă de cetăţeni", transmit parlamentarii USR Cătălin Drulă, Liviu Ionuţ Moşteanu, Cristian Paul Ichim, Ion-Marin Lazăr, Iulian Ştefan Lorincz, Cristina Rizea, Marius Bodea şi Cristinel Gabriel Berea. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâin
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
POT nu va vota Guvernul Mureșan, a anunțat, miercuri, președinta partidului, Anamaria Gavrilă. ''Parlamentarii Partidului Oamenilor Tineri NU vor vota Guvernul propus de dl Mureșan. Reamintim că deputații care au părăsit POT și formează grupul domnului Ponta NU reprezintă POT'', a scris ea, pe Facebook.
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc
Fifor: Parlamentarii PSD vor merge în plen la ședința privind învestirea Guvernului, dar nu vor vota
Parlamentarii PSD vor fi prezenți în sala de plen la ședința comună privind învestirea Guvernului Mureșan, dar nu vor vota, a transmis deputatul social-democrat Mihai Fifor. 'Astăzi vom merge în plen. Ne vom exprima punctul de vedere și ne vom strădui să ascultăm până la capăt mizeriile așa-zișilor pro-europeni care, probabil, ne vo
Senat: Se instituie Luna Horticulturii în mai
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară drept Luna Horticulturii în România. S-au înregistrat 62 de voturi 'pentru' și 27 de abțineri. 'Se declară luna mai ca fiind Luna Horticulturii pe tot teritoriul Romaniei', prevede textul adoptat. Potriv

