VIDEO Parlament/ Ciolacu: O clarificare a atribuţiilor preşedintelui în Constituţie cred că se impune
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat luni că în Constituţie ar trebui să existe o clarificare a atribuţiilor preşedintelui, dar şi introdusă moţiunea de cenzură constructivă.
"La nivel general, cred că Legea fundamentală trebuie să întărească instituţiile, astfel încât să avem un stat capabil să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţenilor. (...) În al doilea rând, consider că un sistem de guvernare eficient este acela care generează un control reciproc între puterile statului şi nu permite niciunui actor instituţional să concentreze puterea în mâinile sale. Din păcate, acest principiu fundamental nu şi-a găsit întotdeauna şi aplicarea în practică în România. Am asistat de multe ori la un proces de personalizare a puterii. Cei care au ajuns să ocupe diferite funcţii în stat au modelat instituţia conform propriilor dorinţe şi interese. În final, această forţare a dus la o perturbare a echilibrului între puterile statului şi la conflict. Din această perspectivă, o clarificare a atribuţiilor preşedintelui cred că se impune. Trebuie să ne gândim dacă e momentul să depăşim angoasa dictaturii comuniste în ceea ce priveşte statul şi rolul preşedintelui", a spus Ciolacu în şedinţă solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.
El a adăugat că acum trei decenii a fost stabilit un sistem echilibrat prin care cetăţenii să îşi aleagă direct preşedintele, însă puterile sale au fost limitate ca să nu devină 'un dictator'.
"Trebuie ca cei care vor lucra la reforma Constituţiei să se pronunţe dacă acest sistem în care preşedintele este o struţo-cămilă între un preşedinte francez, de exemplu, şi un monarh spaniol mai poate funcţiona în România. Rolul preşedintelui a fost gândit ca un producător de consens. Din păcate, a sfârşit de multe ori ca un producător de tensiune în societate. Nu de puţine ori am văzut cum preşedintele şi-a depăşit rolul de mediator şi a intervenit brutal peste celelalte puteri constituţionale. Astfel, relaţiile dintre preşedinte şi premier au balansat în ultimii 30 de ani între conflict şi obedienţă. Am văzut că atunci când majoritatea parlamentară a fost favorabilă preşedintelui, acesta a ajuns şeful de facto al guvernului, premierul a devenit o marionetă. În cealaltă extremă, a coabitării, preşedintele a fost mai degrabă izolat de către prim-ministru, care a preluat toată puterea executivă. Aceasta nu este o normalitate", afirmat şeful Camerei Deputaţilor.
Ciolacu a menţionat că în plan parlamentar şi-ar dori să existe un anumit interes pentru reglementarea moţiunii de cenzură constructive, pe modelul german.
"În România, partidele politice au transformat moţiunile de cenzură într-un instrument de imagine şi prilej de atacuri politice la adresa adversarilor. De aceea, eu cred că moţiunea de cenzură trebuie să fie clară şi nu numai pentru retragerea încrederii, ci şi acordarea ei unei alte persoane, care să îşi asume de la bun început acest rol. Demiterea premierului trebuie să conducă automat la desemnarea unui alt prim-ministru. Nu am fi stat acum două luni fără guvern dacă am fi avut acest instrument în Constituţie. În plan guvernamental, cred că viitoarea Constituţie trebuie să găsească mecanisme mult mai clare de limitare a practicii excesive a ordonanţelor de urgenţă. Parlamentul nu este o anexă a Guvernului, ci un partener instituţional", a mai afirmat el. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
PNL, USR, UDMR nu trebuie să facă alte propuneri de premier, în contextul în care președintele Nicușor Dan are deja 'pe masă' două opțiuni din partea partidelor politice, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a reiterat că PNL nu va susține un Guvern din care face parte PSD.
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Comisia pentru învățământ a Senatului a dat raport favorabil marți proiectului PSD care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. 'Am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat c
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, i-a criticat marți pe senatorii PSD și AUR pentru faptul că au votat împotriva declarării anului 2027 drept 'Anul României Europene'. PSD și AUR nu au doar o 'înțelegere conjuncturală' pentru voturi, ci este vorba despre o alianță care produce deja efecte asupra
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
USR și PNL au solicitat conducerii Camerei Deputaților înființarea comisiei parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos, a anunțat marți parlamentarul USR Alexandru Dimitriu. El a explicat că înființarea unei astfel de comisii este necesară și la nivelul Camerei Deput
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-l invite la audieri pe judecătorul CCR Cristian Deliorga în cadrul anchetei privind împrejurările în care acesta a călătorit spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni. 'Astăzi s-a aprobat în comisie să demarăm procedurile de
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, nu s-au prezentat, marți, la audieri în Comisia de constituționalitate a Senatului care anchetează întâlnirea din 14 august dintre Bolojan și Tănăsescu. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor
Senat: Proiect inițiat de AUR privind reducerea numărului de parlamentari - respins
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR privind reducerea numărului de parlamentari. S-au înregistrat 43 voturi 'pentru', 40 'împotrivă' și 21 abțineri. Propunerea legislativă modifica și completa în acest sens Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică. Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec
Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei 'Mykonos-Nordis'
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri. Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au
Kelemen Hunor: Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar 'mult și bine' și nu poate să facă nimic
Premierul Ilie Bolojan ar putea rămâne interimar 'mult și bine', afirmă președintele UDMR, Kelemen Hunor, care susține totodată că varianta alegerilor anticipate 'trebuie luată în calcul foarte serios'. 'Într-adevăr, dacă ar pica un guvern, atunci sigur că ne-am îndrepta spre alegeri anticipate. Trebuie luată î
Avrămescu (AUR) spune că s-au strâns 119 semnături de parlamentari pentru suspendarea președintelui pe o platformă online
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, i-a îndemnat pe cei care doresc să susțină suspendarea președintelui României să se exprime pe platforma suspenND.ro, el precizând că până în prezent 119 parlamentari s-au pronunțat pentru acest demers al AUR. Întrebat luni, într-o conferință de presă, d
Camera Deputaților/ Biroul permanent a aprobat trecerea la votul cu prezență fizică în ședințele de plen
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, mai multe măsuri cu privire la exercitarea votului în plen, una dintre acestea fiind deconectarea sistemelor de transmisie care fac legătura cu sistemul hibrid de vot la distanță. 'Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 14 septembrie 2026 a fost implementat următorul set de






