VIDEO Parlament - şedinţă solemnă/Vulpescu: Unirea este un deziderat constant la care nu trebuie să încetăm vreodată să lucrăm
Unirea nu este doar un ideal înfăptuit demult, ci este un deziderat constant la care nu trebuie să se înceteze vreodată să se lucreze, a declarat, miercuri, deputatul PSD Ionuţ Vulpescu, la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie.
"Nu există un moment mai potrivit pentru a discuta de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, despre semnificaţia ei şi despre viitorul nostru, într-o lume în rapidă schimbare şi plină de contradicţii şi de conflicte decât criza prin care trebuie să trecem, criză care nu este doar despre pandemie, ci mai ales despre modele de societate şi de dezvoltare economică şi socială. Am greşi dacă am vedea în momentul de la 1 Decembrie o discontinuitate în istoria României, o simplă fereastră de oportunitate de care am profitat în detrimentul altora", a afirmat Vulpescu.
Unirea nu s-a făcut împotriva cuiva, nu a fost una discriminatorie, ci una incluzivă, cu toate erorile care s-au comis în timp, a adăugat el.
"Acceptarea diversităţii a fost un câştig al Marii Uniri şi a oferit rezistenţă la proba timpului", a subliniat deputatul PSD.
Potrivit lui Vulpescu, Marea Unire s-ar fi făcut oricum, pentru că era o necesitate pentru afirmarea şi dezvoltarea naţiunii române.
El a arătat că, în prezent, este traversat un moment în care o criză precum pandemia de COVID-19 poate naşte un val de nemulţumiri ce pot pune în pericol proiectul european şi democraţia ca sistem politic.
"Să nu ne amăgim, mai avem mult de lucrat pentru a face democraţia un sistem funcţional şi rezistent la crize, iar abordarea conflictuală a problemelor, fie că este vorba despre România, fie că este vorba de raporturile dinte membrii comunităţii europene, respectiv internaţionale, nu face decât să agraveze situaţia în care ne regăsim. (...) Este vremea să construim un nou consens în legătură cu felul în care trebuie să lucrăm împreună pentru servirea binelui comun. Ne-am amăgit crezând că nu mai avem nevoie de solidaritate socială şi naţională. În aceste timpuri ale solidarităţii în solitudine (...) ar trebui să ne dăm seama că sunt mult mai multe lucruri care ne ţin împreună, decât cele care ne despart, iar lucrurile care ne ţin împreună ne dau identitate ca indivizi şi ca naţiune", a evidenţiat Ionuţ Vulpescu.
El a punctat că românii au de la 1918 moştenirea unor politicieni adevăraţi, vizionari, precum şi darea de mână, hora, "modelul unei comunităţi care recunoaşte în celălalt o alteritate constitutivă pentru orice societate sănătoasă".
"Mai avem un ideal, al reîntregirii care a făcut din Alba Iulia un loc al speranţei, al oricărei posibilităţi împlinite. Avem nevoie şi astăzi de caractere mari ca cele ale membrilor din Consiliul Naţional Român din vremea Marii Uniri. (...) Avem exemple grăitoare, nume mari pe urmele cărora putem călca numai printr-o voinţă de putere la fel de mare. (...) În urmă cu mai bine de un secol, ctitori de ţară au spus: Avem nevoie de unire. Astăzi acest ceas astral din istoria noastră trebuie să ne amintească că avem nevoie să rămânem uniţi, că unirea nu este doar un ideal înfăptuit demult, ci este un deziderat constant la care nu trebuie să încetăm vreodată să lucrăm pentru a păstra şi a onora ctitoria celor cu o voinţă de putere mai mare ca a noastră. La mulţi ani binecuvântaţi românilor de pretutindeni, întru unire şi încredere! La mulţi ani România!", a transmis Vulpescu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputații au respins proiectul privind utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale
Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, proiectul de lege privind utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, care prevedea extinderea protecției pentru angajații unor operatori economici de interes strategic. Proiectul avea ca obiect aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 6/2026, prin care se urmărea cons
Camera Deputaților/ Cererea de reexaminare cu privire la proiectul privind regimul ariilor naturale protejate - respinsă
Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor Dan cu privire la proiectul de lege care modifică regimul ariilor naturale protejate și normele privind conservarea habitatelor naturale, florei și faunei sălbatice. În urma respingerii cererii de reexaminare, proiectul rămâne &
Liderul senatorilor USR: În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și presiunea bugetară
Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, consideră că, în privința legii salarizării, trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și cea bugetară. 'Cu siguranță între presiunea socială și presiunea bugetară trebuie să găsim un echilibru. În acest moment, considerăm că nu avem echilibru. (...) Îmi amintesc că a fost acest a
Liderul senatorilor USR anunță că parlamentarii formațiunii au depus un nou proiect privind integritatea
Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără 'amendamentul anti-Fritz', a anunțat, marți, liderul senatorilor partidului, Sorin Șipoș. 'Uniunea Salvați România își dorește să salveze banii, 770 de milioane, pe jalonul PNRR aferent legii ANI, drept pentru care astăzi am depus o nouă lege curată, fără amendamentul
Forțele Navale: S-a început instalarea unui sistem de protecție pentru Portul militar Constanța
Viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, a afirmat, marți, că săptămâna aceasta a fost începută în Portul militar Constanța instalarea unui sistem de protecție compus din senzori de supraveghere, de descoperire la suprafață, în aer și submers. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Comisiei pentru a
Grindeanu: Încă nu există un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Sănătății și Educației pe legea salarizării
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că încă nu s-a ajuns la un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Educației și Sănătății pe proiectul legii salarizării unitare, iar în aceste condiții va fi foarte greu ca acest proiect să mai fie adoptat în timp util, astfel încât România să nu piardă ban
Grindeanu: Cei de la USR au făcut o alianță cu AUR în plenul Camerei Deputaților la legea integrității
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a susținut, luni, că, în ședința de plen, la votarea legii integrității, USR și AUR au făcut o majoritate împotriva acestui act normativ, deci a jalonului PNRR. 'În primul rând, țin să le mulțumesc celor care au votat pentru această lege și aici aș vrea să fac o men
Legea integrității reexaminată - adoptată de plenul Camerei Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. S-au înregistrat 183 de voturi 'pentru', 84 'împotrivă' și trei abțineri. Anterior, comisiile ju
Camera Deputaților/ A fost prorogat termenul pentru desfășurarea admiterii la liceu la finalul clasei a VIII-a
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, un proiect potrivit căruia admiterea la liceu și evaluarea națională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învățământului preuniversitar, se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generația de elevi care a început clasa a V-a în anul școlar 2025 -
Senat/ Audieri la Comisia de apărare pe tema incidentelor cu drone marine
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera superioară a Parlamentului, i-a invitat pe reprezentanții Ministerului Apărării, ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Ministerului de Externe, Autorității Navale Române, Administrației Porturilor Maritime Constanța și A
Senat/Legea privind modificarea limitelor ariilor protejate pentru amenajări hidroenergetice - aprobată în forma trimisă la promulgare
Plenul Senatului, întrunit luni în sesiune extraordinară, a aprobat raportul comun de admitere, fără amendamente, asupra Legii privind modificarea limitelor ariilor protejate, posibile pentru anumite obiective de amenajări hidroenergetice, în forma transmisă la promulgare. Astfel a fost respinsă cererea de reexaminare a președintelui Rom&acir
Plenul Senatului a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan - Simina Tănăsescu
Plenul Senatului, reunit luni, a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare de către Comisia pentru constituționalitate cu privire la întâlnirea care a avut loc pe 14 august între premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. 'Ancheta parlamentară (...) are drept scop și obiective analizarea
Ninel Peia cere adoptarea de urgență a unei declarații privind condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov
Senatorul Ninel Peia, membru al grupului parlamentar PACE - Întâi România, a solicitat luni Parlamentului adoptarea 'de urgență' a unei declarații oficiale prin care statul român să condamne 'ferm', 'definitiv' și 'fără echivoc' Pactul Ribbentrop-Molotov și 'toate crimele' împotriva umanității născute din
Camera Deputaților: Raport favorabil în comisiile de specialitate pe legea integrității
Comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite luni, au dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, proiect reexaminat în urma unor decizii ale Curții Constituționale. După mai bine de trei ore de ședință, în care s-au contrazis pe proced
Camera Deputaților/ Ordinea de zi a sesiunii extraordinare - aprobată de plen
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, ordinea de zi a sesiunii extraordinare, care va avea loc până miercuri. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. Came



