logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Preşedintele Senatului, despre discuţiile de la Cotroceni: E insultător că doar bărbaţii iau decizii pentru toată ţara

Imagine din galeria Agerpres

Faptul că numai bărbaţii iau parte la discuţiile de la Preşedinţie privind nominalizarea prim-ministrului este insultător, în contextul în care peste 50% din populaţia ţării este formată din femei, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Anca Dragu, într-o dezbatere despre drepturile femeilor.

"Despre recuperarea decalajelor (dintre femei şi bărbaţi, n.r.): cel puţin la nivelul reprezentărilor în politică, stăm mai prost în 2020 decât stăteam în 2016. Deci pe noi (femeile, n.r.) această politică ne va duce către 0%. De altfel mă uitam mai devreme la televizor, la negocierile de la Cotroceni: numai bărbaţi. Este insultător că 100% bărbaţii, că o mână de bărbaţi iau decizii pentru toată ţara, care toată ţara înseamnă peste 50% femei. Adică măcar una, de formă, să fi fost acolo la masă. E incredibil cum nu există această bună-practică elementară de a avea, în orice discuţie, când vine vorba de decizie, de politici publice, să ai şi o femeie, să fie şi femeile reprezentate acolo. Este pentru mine în continuare un şoc, iar lucrurile se întâmplă din ce în ce mai rău", a afirmat Anca Dragu.

Preşedintele Senatului a apreciat că partidele politice nu promovează femei.

"Foarte important este ca partidele politice să fie la masa acestor discuţii, pentru că ele nu promovează femei. Nu avem femei în poziţii înalte în politică, cred că poziţia mea e cea mai înaltă, şi în partid - sunt vicepreşedinte de partid, al treilea partid ca mărime din România, şi într-o funcţie publică probabil pentru încă 24 de ore", a menţionat Anca Dragu. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 14-04-2026 13:48

Abrudean: Rezultatul alegerilor din Ungaria - confirmă direcția proeuropeană a întregii regiuni

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat, marți, că rezultatul alegerilor din Ungaria confirmă direcția proeuropeană a întregii regiuni. 'Eu cred că e un rezultat care con

Viata Parlamentara 14-04-2026 13:35

Abrudean: Scenariul unui guvern minoritar - nu e de dorit; președintele are legitimitatea și atribuțiile să medieze

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marți, că scenariul unui guvern minoritar este ultimul care ar fi de dorit, pentru că ar accentua și mai mult instabilitatea politică. În opinia sa, președintele Nicușor Dan poate interveni pentru menținerea actualei coaliții, având legitimitatea necesară și atributele constituționale să medieze.

Viata Parlamentara 08-04-2026 16:46

Sibiu: Tinerii de 16 ani ar putea merge la psiholog fără acordul părinților (proiect USR)

Senatorul USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a anunțat, miercuri, că lucrează la o modificare legislativă prin care tinerii care au împlinit 16 ani să poată merge singuri la psiholog, fără acordul părinților. 'Lucrez la o modificare legislativă prin care tinerii care au împlinit 16 ani să poată accesa consiliere psihologică fără acord parental.

Viata Parlamentara 08-04-2026 15:26

Camera Deputaților/Mihail Neamțu: Nu există viitor pentru AI dacă nu ai o infrastructură energetică

Președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, a declarat pentru AGERPRES că inteligența artificială nu are viitor fără o infrastructură energetică solidă, subliniind că energia reprezintă astăzi cea mai mare problemă atât pentru România, cât și pentru Europa. Mihail Neamțu a fost gazda evenimentului

Viata Parlamentara 08-04-2026 14:43

Camera Deputaților/Se instituie ziua de 24 iunie ca 'Ziua Sătmarului'

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care stabilește data de 24 iunie drept 'Ziua Sătmarului'. 'Se instituie ziua de 24 iunie ca 'Ziua Sătmarului'. Cu prilejul 'Zilei Sătmarului', autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, precum și org

Viata Parlamentara 08-04-2026 13:00

Camera Deputaților/Ungureanu (USR): Cer guvernului să aducă la lumină toate contractele privind dosarele vaccinării

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a solicitat guvernului să prezinte public toate contractele și toate ședințele secretizate referitoare la dosarele vaccinării anti-COVID. 'Astăzi am un mesaj foarte clar către domnul Bolojan și către guvernul țării noastre - să aducă la lumină toate contractele, toate ședințele secretizate de guvern în

Viata Parlamentara 08-04-2026 12:53

Deputații au modificat ordonanța privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice în privința cheltuielilor cu transportul, diurna și cazarea

Cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna și cazarea administratorilor și directorilor întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților. Deputa

Viata Parlamentara 08-04-2026 12:29

Gorghiu: Un proiect necesar pentru lupta împotriva violenței domestice - respins în Senat cu concursul extremiștilor; îl redepun

Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat, miercuri, că va redepune în Parlament proiectul de lege care permitea Consiliului Național al Audiovizualului să emită recomandări privind difuzarea unor anunțuri de interes public, după ce acesta a fost respins de Senat în calitate de for decizional. 'Mobilizarea slabă a senatorilor, dubl

Viata Parlamentara 08-04-2026 12:02

Camera Deputaților/Sprijin psihologic gratuit pentru părinții și tutorii legali ai copiilor cu Down sau cu tulburări autiste

Deputații au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, o propunere legislativă care completează Legea nr. 95/2006, introducând măsuri de sprijin psihologic destinate părinților și tutorilor legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist decontate integral din fondurile sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Viata Parlamentara 08-04-2026 11:10

Csoma Botond: Poziția UDMR - clară, dorim stabilitate politică, nu mai avem nevoie și de o criză politică

UDMR dorește stabilitate politică și să se continue cu formula actuală a coaliției de guvernare, inclusiv cu Ilie Bolojan premier, a declarat, miercuri, liderul deputaților formațiunii, Csoma Botond. 'După adoptarea bugetului, eu am crezut că lucrurile se vor liniști puțin în coaliție. Din păcate, nu s-a întâmplat așa. At

Viata Parlamentara 08-04-2026 10:38

Camera Deputaților/ Moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu

Deputații au ținut, miercuri, în ședința de plen, un moment de reculegere în memoria fostului selecționer al echipei naționale de fotbal a României Mircea Lucescu. Social-democratul Ilie Toma a fost cel care a propus acest moment de reculegere în plenul Camerei Deputaților. 'În Săptămâna M

Viata Parlamentara 08-04-2026 09:18

Ziua Internațională a Romilor/Abrudean: O națiune e puternică când fiecare are șansa de a-și construi propriul drum

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, evidențiază, într-un mesaj transmis miercuri de Ziua Internațională a Romilor, importanța incluziunii și a reducerii inegalităților într-o societate. 'O națiune este puternică atunci când fiecare om are șansa de a-și construi propriul drum. De Ziua Internațională a Romilor, reafirm

Viata Parlamentara 07-04-2026 20:07

Senat: 18 iulie - Ziua Națională a Rezistenței Anticomuniste din România

Senatul a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede instituirea pe 18 iulie a Zilei Naționale a Rezistenței Anticomuniste din România. 'Cu prilejul Zilei Naționale a Rezistenței Anticomuniste din România, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, precum și organizațiil

Viata Parlamentara 06-04-2026 15:08

Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare

O evaluare a industriei naționale de apărare se va face după sărbătorile pascale, a anunțat, luni, președinta Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, la un eveniment organizat de OPIA - Organizația Patronală a Industriei de Apărare, cu ocazia celebrării a 22 de ani de la aderarea României la NATO. 'Imediat după sfintele sărb

Viata Parlamentara 01-04-2026 20:30

Grindeanu, despre proiectul privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane: În majoritatea țărilor UE se vinde bere

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că o să urmărească argumentele pro și contra care vor fi aduse în dezbaterea parlamentară asupra proiectului privind vânzarea de bere cu alcool pe stadioane, dar a subliniat că în majoritatea țărilor UE, acest lucru este permis. El a fost întrebat dacă susțin