logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cameră/Comisia pentru apărare/Berechet: Organizatorul Congresului PNL, Romexpo, sancţionat cu 10.000 de lei

Imagine din galeria Agerpres

Organizatorul Congresului PNL, Romexpo, a fost sancţionat cu 10.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a-i determina pe participanţi să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică, în conformitate cu legea, a declarat marţi, la Comisia pentru apărare din Camera Deputaţilor, comisar şef Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei.

"A fost aplicată o sancţiune contravenţională organizatorului Congresului, în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 10.000 de lei, pentru faptul că organizatorul, Romexpo, nu s-a asigurat de faptul că accesul (în pavilionul central - n.r.) a fost aglomerat de către o parte dintre cei prezenţi. De asemenea, sancţiunea a fost dată organizatorului şi pentru faptul că s-a constatat că nu toate persoanele de la Congres purtau mască de protecţie. Se fac verificări cu privire la obligaţiile ce reveneau firmei de pază. De asemenea, poliţiştii şi jandarmii verifică materialul video pus la dispoziţie de organizatori", a precizat Berechet.

El a adăugat că au fost 17 apeluri la 112 ce au fost transferate imediat structurii de poliţie competente teritorial, menţionând că în cazul încălcării normelor legale se stabilesc măsuri sancţionatorii.

"Aşa cum s-a întâmplat şi la alte evenimente cu public numeros, fie că vorbim despre manifestaţii publice sau alte tipuri de întâlniri, forţele de ordine au asigurat măsuri pentru fluenţa şi siguranţa traficului rutier, măsuri pentru ordinea şi liniştea publică, iar în caz de nereguli, ulterior, pe baza verificărilor efectuate au fost dispuse în termenul legal măsuri sancţionatorii. Putem da exemplu aici Piaţa Victoriei. (...). Şi în cazul de faţă, dacă se vor constata activităţi de încălcări ale normelor legale, se vor stabili măsuri sancţionatorii. În ceea ce priveşte Poliţia Capitalei, şi-a făcut, îşi face şi îşi va face datoria, iar cu privire la ce avem în acest moment s-a stabilit o sancţiune contravenţională faţă de de organizator, cu maximul cuantumului prevăzut de Legea 55/2020, respectiv 10.000 de lei", a afirmat şeful Poliţiei Capitalei.

În cadrul audierii lui Bogdan Berechet, parlamentarii PNL le-au reproşat social-democraţilor că îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că şi-a ţinut discursul fără mască, la congres, în condiţiile în care toţi deputaţii şi senatorii vorbesc fără mască.

"Este vorba despre acelaşi PSD, care (...) acum cere alegeri anticipate în plină pandemie. Îl acuzaţi pe preşedintele României că a ţinut un discurs la Congresul PNL, fără mască, în condiţiile în care de la tribună, în Parlament, toţi deputaţii şi senatorii vorbesc fără mască. Vorbim despre un demers strict politic. În ceea ce priveşte că a stat fără mască, da, pot să vă pun la dispoziţie câteva poze în care preşedintele Iohannis stă cu mască pe scaun. Probabil a fost surprins în perioada când mergea dinspre microfon până la scaun sau când bei apă, bineînţeles, îţi dai jos masca", a comentat deputatul PNL Sorin Moldovan.

La rândul său, deputatul PNL Adrian Cozma, vicepreşedinte în Comisia de apărare, a susţinut că parlamentarii PSD nu fac decât circ şi nu urmăresc încetarea acestei pandemii din moment cei ei înşişi nu respectă lucrurile pe care le reclamă.

"Credibilitatea acestei acţiuni politice este ştirbită şi este foarte clar, domnilor de la PSD, că nu urmăriţi încetarea acestei pandemii sau prevenirea răspândirii bolilor. Dumneavoastră ceea ce faceţi astăzi este un spectacol (...) iar acele lucruri pe care le reclamaţi nu le respectaţi. Domnule Coarnă, dumneavoastră niciodată nu purtaţi mască. Prin acest demers nu doriţi, nu vă interesează decât să faceţi spectacol. Domnule Fifor, trebuie să înţelegeţi că sănătatea românilor e mai importantă decât activitatea politică şi nu politicianistă, aşa cum puneţi problema. Vă interesează doar spectacolul, este spectacol ceea ce faceţi dumneavoastră, în condiţiile în care membrii PSD şi colegi de-ai dumneavoastră nu poartă mască şi vin să ne spună de prevenire", a susţinut Adrian Cozma.

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a punctat că Poliţia Capitalei nu are niciun fel de problemă din perspectiva legalităţii.

"Aici, problema de fond este la ministrul Bode şi la Arafat. Raed Arafat a modificat legea cu Hotărârea de Guvern şi v-a creat premisa acestui congres, să fim extrem de clari. Poliţia Capitalei a răspuns exact la reglementarea pe care Raed Arafat şi Guvernul României le-a pus-o la îndemână", a conchis Coarnă.

În intervenţia sa, deputatul USR PLUS Bogdan Rodeanu a declarat că şeful Poliţiei Capitalei a fost chemat pentru a prezenta detalii tehnice referitoare la modul în care s-a desfăşurat Congresul PNL, la care au participat 5.000 de persoane şi "nu a fost respectată legea".

"Nu este o întâlnire şi un meci politic, l-am chemat aici pe domnul comisar şef pentru a afla sintetic detalii tehnice vizavi despre cum s-au desfăşurat anumite lucruri acolo, ce efect pot avea acelea şi dacă învăţăm din această situaţie, astfel încât să ne fie de folos în ceea ce înseamnă combaterea pandemiei. Aici discutăm despre un eveniment cu 5.000 de persoane şi am văzut foarte clar că nu a fost respectată legea pe care noi dorim cu toţii să o impunem tuturor cetăţenilor pentru a stabiliza situaţia", a menţionat Rodeanu.

Deputaţii PSD din comisiile de Apărare şi Sănătate au transmis, luni, o convocare oficială către şefii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ai Direcţiei de Sănătate Publică pentru a da explicaţii cu privire la circumstanţele organizării şi desfăşurării Congresului PNL. AGERPRES /(A-AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Viata Parlamentara 09-11-2026 16:27

Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or

Viata Parlamentara 09-11-2026 15:58

USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că

Viata Parlamentara 09-11-2026 14:48

Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS

Viata Parlamentara 09-11-2026 12:53

Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu

Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko

Viata Parlamentara 04-11-2026 22:25

Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș

Viata Parlamentara 03-11-2026 16:22

Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat

Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu

Viata Parlamentara 02-11-2026 19:10

Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.

Viata Parlamentara 02-11-2026 18:53

Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România

"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și