Raport de admitere la proiectul care vizează continuarea activităţii după îndeplinirea condiţiilor de pensionare
Comisia pentru muncă din Senat a dat, miercuri, raport de admitere, cu şapte voturi "pentru" şi cinci "împotrivă", proiectului care vizează unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.
Raportul a fost adoptat cu un set de excepţii propuse de Ministerul Muncii - parlamentarii sau cei aleşi în funcţii publice locale, persoanele care beneficiază de drepturi de autor, personalul didactic care nu mai are normă întreagă şi care este plătită în regim de plată cu ora, pensionarii încadraţi în cadrul trei de invaliditate, membrii Academiei Române, asistenţi personali şi persoane cu handicap -, potrivit cărora cei care se află în aceste categorii pot să încaseze lunar pensia, dar şi să beneficieze în continuare, până la 70 de ani, de salariul care derivă din continuarea relaţiei de muncă.
Amendamentul propus de USR PLUS privind eliminarea sau restricţionarea numărului de excepţii a fost respins.
"Amendamentul pe care noi l-am propus pentru eliminarea sau restricţionarea numărului de excepţii nu a întrunit numărul de voturi necesare, colegii de la USR PLUS au votat în susţinerea amendamentului de eliminare a acestor excepţii sau privilegii excepţionale pe categorii. Din păcate, în sală, avem mai multe grupuri politice, respectăm opinia fiecăruia. Cel puţin în privinţa acestor excepţii, legea va trece mai departe cu raportul de admitere către votul din plen şi apoi către Camera Deputaţilor, care e for decizional, se va duce această lungă listă de excepţii", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Comisiei pentru muncă, Ştefan Pălărie.
El a adăugat că problema este că atunci când faci o excepţie pentru o categorie, CCR "trebuie să asigure acest element nediscriminatoriu al legii şi atunci fie mai deschide şi alte categorii la excepţie, fie spune că excepţia este neîntemeiată".
Potrivit lui Pălărie, proiectul este unul dintr-o serie mai largă de reforme aduse în domeniul muncii, iniţiate atât de Ministerul Muncii, dar şi de către o parte din colegii din Parlament, pentru a îmbunătăţi situaţia generală a economiei, dar şi a pieţei muncii în context european.
"Avem o populaţie în îmbătrânire şi în România, dar şi la nivel european, avem o presiune din ce în ce mai mare, cu un deficit explicit asupra fondului de pensii, care trebuie să ajungă în curând să susţină un pensionar cu o persoană angajată activ, ceea ce o să ducă la un potenţial colaps, şi atunci una dintre măsurile pe care nu doar România, dar şi statele europene le iau este această prelungire a perioadei de activitate profesională. În cazul României s-a optat pentru un scenariu al amânării vârstei de pensionare, voluntar, pentru că el permite în acest fel ca o persoană să-şi amâne vârsta de pensionare după 65 de ani - deşi este dreptul său să o facă - voluntar, până la 70 de ani. De când a intrat legea în discuţie publică la Ministerul Muncii şi apoi în Parlament, legea a deschis foarte multe întrebări, cum putem să facem asta în mod corect, în aşa fel încât să ne asigurăm că rămâne o persoană totuşi capabilă în continuare, nu doar doritoare, şi care să poată să-şi exercite funcţia la un nivel de productivitate acceptabil", a explicat senatorul USR PLUS.
Senatorul a precizat că o altă problemă care a fost ridicată în proiectul privind amânarea vârstei de pensionare, voluntar, a vizat cumulul pensiei cu salariul.
"Nu vorbim aici despre subiectul persoanelor care au muncit şi ies la pensie la termen, la 65 de ani, dar discutăm cu precădere despre o lege care, uneori îndreptăţit, a permis pentru anumite categorii profesionale ale statului să se iasă la pensie inclusiv la 45 de ani. Paradoxul pe care l-am luat în discuţie este că avem astăzi angajaţi care după vârsta de pensionare rămân ca salariaţi pe aceeaşi funcţie pe care o aveau în acelaşi minister, având de fapt şi salariu, dar şi o pensie la care au ajuns în baza legii să o poată ridica. Acesta este un subiect foarte delicat, pentru că ţine de elementul de echitate a legii pentru toţi cetăţenii", a conchis Ştefan Pălărie. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și










