Proiect: Sistem video de monitorizare a traficului rutier şi constatare automată a abaterilor rutiere
Deputatul USR PLUS Cristian Ichim a depus, joi, la Parlament, un proiect de lege privind utilizarea pe drumurile publice a unui sistem video de monitorizare a traficului rutier şi constatare automată a abaterilor rutiere.
Proiectul de lege reglementează modul de utilizare a acestui sistem video în scopul prevenirii accidentelor rutiere pe drumurile cu cele mai dese şi mai grave accidente.
Potrivit unui comunicat al USR PLUS transmis joi AGERPRES, proiectul a fost conceput în urma consultării cu cetăţeni, cu specialişti din Ministerul de Interne şi Ministerul Transporturilor, cu experţi în siguranţă rutieră.
Sistemul video va colecta informaţii din trafic prin intermediul echipamentelor montate pe infrastructura rutieră, care vor înregistra şi fotografia abateri precum pătrunderea pe culoarea roşie a semaforului, nerespectarea prevederilor privind trecerea la nivel cu calea ferată, circularea cu viteză peste limita legală, distanţa în mers dintre două autovehicule, portul centurii de siguranţă.
Dispozitivele vor fi se amplasate cu prioritate pe drumurile cu o rată ridicată a accidentelor rutiere pe baza unor analize de risc.
Şoferii care nu vor respecta regulile vor fi înştiinţaţi direct cu privire la eventualele încălcări ale legii şi li se va transmite amenda direct la domiciliu. "Procesul-verbal de constatare a contravenţiei trebuie comunicat contravenientului în termen de 90 de zile calendaristice. Comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei se face prin poşta electronică, ce se va constitui în adresa de comunicare subsidiară a instituţiilor statului cu cetăţenii sau prin poştă, cu aviz de primire. Fotografia contravenţiei este transmisă contravenientului ca anexă la procesul-verbal de constatare a contravenţiei", prevede proiectul.
De asemenea, sistemul va permite monitorizarea zonelor riscante şi, în urma procesării datelor, va stabili indicele de încălcare a reglementărilor rutiere şi coeficientul de siguranţă aferent acestor drumuri.
"România este ţara cu cele mai multe accidente grave pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Numărul accidentelor rutiere fatale din ţara noastră este aproape dublu faţă de media Uniunii Europene. Suntem singura ţară care nu are un sistem video de monitorizare a traficului rutier şi constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice. Datorită unui astfel de sistem care există în statele europene, numărul accidentelor rutiere şi rata mortalităţii în urma acestora au scăzut considerabil. Implementarea lui s-a dovedit a fi benefică atât din punctul de vedere al siguranţei circulaţiei, cât şi al protejării mediului înconjurător. Sunt conştient de câte vieţi ar putea salva acest sistem odată ce va deveni funcţional", a declarat deputatul USR PLUS Cristian Ichim, citat în comunicat.
Potrivit expunerii de motive a proiectului, prin introducerea sistemului video de monitorizare a traficului rutier şi constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice s-ar reduce numărul accidentelor cauzate de încălcarea regimului legal de viteză, depăşiri neregulamentare, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi viteza neadaptată la condiţiile de drum. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și










