Orban: 23 august - ziua în care comemorăm sacrificiul celor care au luptat contra totalitarismelor

Pe 23 august se comemorează sacrificiul şi curajul celor care s-au ridicat la luptă contra totalitarismelor, campionii democraţiei, cei care au ales să nu rămână indiferenţi şi care, în cele din urmă, au învins teroarea şi au refăcut unitatea Europei, a afirmat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
"Suntem obligaţi să nu uităm! În secolul XX, regimurile totalitare, fasciste şi comuniste au aruncat Europa în dezastru şi suferinţă. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, regimuri politice criminale, care au marcat prin oroare istoria continentului nostru, şi-au unit forţele pentru a distruge civilizaţia europeană", a scris Orban, pe Facebook.
Ca urmare, a adăugat el, această zi a fost aleasă de Parlamentul European pentru a comemora milioanele de victime ale fascismului şi comunismului, victime ale politicilor de exterminare etnică sau socială, victime ale Holocaustului şi Gulagului, victime ale războiului mondial declanşat de ambiţiile nazismului şi bolşevismului, ale terorii, poliţiei politice şi ale agresiunii dictatoriale care a fost exercitată timp de decenii.
"În această zi reflectăm la pericolul prin care civilizaţia noastră a trecut atunci când a îngăduit demonilor extremismului să o guverneze. Dar este şi ziua în care comemorăm sacrificiul şi curajul celor care s-au ridicat la luptă contra totalitarismelor, campionii democraţiei, cei care au luptat pe front sau în politică, în presă, prin mari decizii sau prin gesturi simple şi umane, cei care au ales să nu rămână indiferenţi şi care în cele din urmă au învins teroarea şi au refăcut unitatea Europei. Istoriile lor, fie că sunt lideri de naţiune, fie că sunt anonimi pe frontul apărării libertăţii trebuie să fie pentru noi o lecţie fără echivoc şi un avertisment care nu şi-a pierdut actualitatea. Ignorarea acestei lecţii, acceptarea discursurilor antidemocratice, antiparlamentare, xenofobe, şovine, antisemite înseamnă revenirea la una dintre cele mai negre pagini din istoria umanităţii", a detaliat preşedintele PNL.
El a amintit că România îşi comemorează victimele - oameni nevinovaţi care şi-au pierdut viaţa prin politica de exterminare a evreilor şi romilor în timpul dictaturilor fasciste şi în sistemul concentraţionar comunist.
De asemenea, spune Orban, la 23 August se cuvine să fie amintit curajul Regelui Mihai I, al liderilor politici democratici, precum şi al liderilor militari care i-au fost alături atunci când a schimbat destinul României şi "a salvat ceea ce mai putea fi salvat din dezastrul în care ne aruncase o dictatură iresponsabilă".
"Trecutul este adeseori greu de privit şi greu de acceptat, dar nu putem avea un viitor dacă nu îl înţelegem cu adevărat, dacă nu vedem sursa suferinţelor şi adevărata lor amploare. Iar ceea ce este încă şi mai grav este faptul că pericolele acestui trecut, dominat de ideologiile criminale fasciste şi comuniste, pare că nu a ieşit cu totul din scenă. Auzim încă discursuri care îndeamnă la ură etnică sau socială, la limitarea rolului instituţiilor democratice, discursuri agresive şi intolerante. În faţa lor trebuie să rămânem puternici, pentru că acestea sunt seminţele otrăvite din care creşte totalitarismul, iar România şi Europa au suferit deja prea mult sub apăsarea unor astfel de aberaţii ideologice", a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un
USR a organizat o dezbatere privind un pachet de reforme în justiție; o nouă lege a evaziunii fiscale, printre propuneri
USR a organizat o dezbatere cu magistrați, practicieni în insolvență, reprezentanți ai grefierilor, notarilor, executorilor judecătorești și ai societății civile pentru conturarea unui pachet de reforme în justiție. Demersul se înscrie în procesul de consultare în vederea identificării priorităților pentru guvernare și actualizare
Deputatul Alexandru Rogobete: Am hotărât în Comisia de sănătate să inițiem o lege unitară a screening-ului
Președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, Alexandru Rogobete, a anunțat, marți, că în perioada următoare va fi inițiată o lege unitară a screening-ului, care să acopere toate marile specialități - cardiologia, oncologia, bolile rare, nutriția. Alexandru Rogobete a participat, marți, la evenimentul de lansare a Alianței Naționale pentru Pre
Senat/Comisia juridică: Raport de admitere pentru proiectul de lege referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc
Comisia juridică a acordat, marți, raport de admitere cu amendamente propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Senatul a aprobat, pe 26 mai, în plen, prelungirea termenului de analiză și vot, de la 45 la 60
Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin/ Palatul Parlamentului - iluminat în portocaliu și galben
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată în portocaliu și galben marți, începând cu ora 21:00, pentru a marca Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin. Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților transmis AGERPRES, evenimentul are ca scop atragerea atenției asupra acestei afecțiuni congen
Siegfried Mureșan: Protecția copiilor pe internet ține de ordine publică și siguranță națională; copiii pot fi victime
Protecția copiilor în mediul online ține de ordinea publică și siguranța națională, copiii pot fi amenințați, radicalizați, instigați la acte de violență, pot fi victime ale multor forme de violență, a transmis europarlamentarul Siegfried Mureșan, marți, la dezbaterea cu tema ''Protejăm copiii în mediul online''.
Nicoleta Pauliuc: România vrea un cadru clar, modern și ferm pentru protejarea copiilor online
Grupul senatorilor PNL va depune în Parlament un proiect legislativ privind protecția minorilor în domeniul serviciilor online care prevede că minorii sub 16 ani vor putea accesa platformele online și crea conturi doar cu acordul părinților, a anunțat, marți, președinta Comisiei pentru apărare, senatoarea Nicoleta Pauliuc. '
Marius Budăi: România este printre ultimele țări din UE care încă nu aplică impozitarea progresivă
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat marți că România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană care încă nu aplică un sistem de impozitare progresiv. ''Într-o Europă care merge spre solidaritate fiscală, România pare că vrea să rămână blocată în trecut! Suntem printre ultimele țări din Uniun
Senat: Proiectul referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc, pe ordinea de zi a Comisiei juridice
Comisia juridică ar putea acorda, marți, raport propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Senatul a aprobat, pe 26 mai, în plen, prelungirea termenului de analiză și vot, de la 45 la 60 de
Proiectul care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300 - redepus la Senat
Deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui au redepus la Parlament proiectul de lege care prevede reducerea numărului de parlamentari la 300. 'Prezenta inițiativă legislativă urmărește modificarea cadrului normativ privind organizarea și funcționarea Parlamentului României, în scopul reflectării rezultatului referendumului național din 2009,
SRI răspunde Parlamentului: Directorul serviciului de informații externe al Franței nu a vizitat România în 2025
Informațiile potrivit cărora Nicolas Lerner, directorul serviciului de informații externe al Franței (DGSE), ar fi efectuat o vizită în România în acest an sunt 'false' și reprezintă 'o formă de dezinformare', precizează Serviciul Român de Informații (SRI) într-un răspuns adresat deputatului Eugen Bejinariu, președintele
Porți deschise la Camera Deputaților de Ziua Copilului
Camera Deputaților își deschide porțile duminică, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Instituția va putea fi vizitată, între orele 10:00 și 17:00, în regim de gratuitate, de copii și însoțitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea dinspre bulevardul ''Națiunile Unite'', potrivit unui comunicat
Campanie de donare de sânge în Parlament pe 10 iunie
Parlamentarii și angajații Camerei Deputaților vor putea să doneze sânge, pe data de 10 iunie, la Palatul Parlamentului, în cadrul campaniei ''Avem același sânge''. Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, un memorandum în acest sens. Solicitarea a venit din partea liderului grupului
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz pentru conștientizarea bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz pe 9 iunie în vederea conștientizării bolii Batten. Biroul permanent al Camerei Deputaților a luat această decizie la solicitarea Comisiei pentru sănătate, în urma cererii adresate, la fel ca în anii precedenți, de Asociația Rebeca Faith Hope Love. Operațiun
Parlament/ Proiectul referitor la pensiile private - avizat favorabil de Comisia comună pentru aderarea la OCDE
Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a dat, marți, un aviz favorabil proiectului de lege privind aprobarea OUG nr. 26/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private.