Simion: AUR va vota moţiunea de cenzură a PSD cu două condiţii

Parlamentarii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor vota moţiunea de cenzură a PSD cu două condiţii: să fie un text serios şi să fie obţinute voturi de la parlamentarii puterii, a declarat, marţi, liderul deputaţilor AUR, George Simion.
"Am văzut textul moţiunii de cenzură şi avem observaţii. Noi avem două condiţii pentru a vota această moţiune: textul să fie serios şi în concordanţă cu poziţiile publice pe care AUR le-a avut ca singură forţă de opoziţie reală şi în al doilea rând ca să găsim voturi şi din partea arcului guvernamental - minorităţi, UDMR, USR, PNL", a declarat Simion la Parlament.
Întrebat dacă mai crede că există un blat PSD - PNL, el a spus: "Da, cu siguranţă. În ceea ce priveşte PNRR, ei au avut şi voturile PSD - se poate vedea, este totul electronic, public.
Partidul Social Democrat a finalizat textul moţiunii de cenzură şi îl va depune la Parlament săptămâna viitoare, a anunţat, luni, preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu.
Titlul moţiunii este "România eşuată. Recordul 'fantastic' al Guvernului Cîţu". AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Ciolacu: Am finalizat textul moţiunii de cenzură; va fi depus la Parlament săptămâna viitoare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Senat: A început dezbaterea moțiunii simple privind sistemul de pensii
Plenul Senatului a început, luni, dezbaterea moțiunii simple privind sistemul de pensii, la care participă ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Senat/ Comisia de muncă: Raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților, amânat două săptămâni
Comisia pentru muncă a amânat, luni, pentru două săptămâni, raportul pentru proiectul privind pensiile magistraților inițiat de liderii coaliției de guvernare. În calitate de for legislativ decizional, Senatul se va pronunța asupra acestui proiect amendat în Camera Deputaților, unde au fost eliminate tabelele prin care se eșalona p&acir
Proiectul privind pensiile magistraților - luni, în plenul Senatului
Plenul Senatului va dezbate, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul privind pensiile magistraților inițiat de liderii coaliției de guvernare. Raportul Comisiei de muncă, sesizată pe fond, va fi acordat luni dimineață, după ce vineri Comisia juridică a Senatului s-a pronunțat prin aviz asupra proiectului. Camera Deputațil
Senat: Se dezbate moțiunea simplă privind sistemul de pensii semnată de AUR, S.O.S. România și POT
Plenul Senatului va dezbate și vota luni moțiunea simplă privind sistemul de pensii, informează site-ul forului legislativ. Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, a depus, săptămâna trecută, în plen, moțiunea simplă intitulată 'Sistemul de pensii - un joc de-a alba-neagra cu viețile părinților și bunicilor noștri', semnată de 45
Camera Deputaților: Reglementări noi în privința cabinetelor medicale
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2025 care reglementează formele de organizare, înființare, funcționare și control ale cabinetelor medicale. S-au înregistrat 220 de voturi 'pentru', două 'împotrivă' și 75 de abțineri. Cabinetul medical este unitatea,
Camera Deputaților/Comisia pentru muncă a modificat proiectul privind pensiile magistraților
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a modificat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare, după ce cu o zi în urmă i-a dat raport de adoptare în forma inițiatorilor. Comisia a eliminat tabelele prin care se eșalona vârsta de pensionare a magistraților, astfel
Oana Țoiu (USR): Proiectul privind pensiile magistraților este neconstituțional; amendamentele noastre nu au fost acceptate
Deputatul USR Oana Țoiu a afirmat, marți, că proiectul privind pensiile magistraților aflat în dezbatere parlamentară este neconstituțional și lasă 'o portiță' pentru ca în continuare anumite pensii să fie mai mari decât salariile în plată. Proiectul cu privire la pensiile magistraților, inițiat de liderii coaliției de guvernare
Camera Deputaților/Propunerea legislativă de modificare a Legii AGERPRES - aviz favorabil în Comisia de muncă
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES a primit, marți, aviz favorabil din partea Comisiei de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților. Propunerea legislativă inițiată de un grup de senatori PNL prevede că AGERPRES are dreptul să înființez
Camera Deputaților - plen/ Omagiu Papei Francisc; Ștefan Bouda (minorități): A fost un poet al milei
Mai mulți deputați au adus un omagiu, marți, în plen, Papei Francisc, care murit luni la vârsta de 88 de ani. Deputatul minorităților naționale Ștefan Bouda a menționat că Papa Francisc a pledat în întreaga sa viață pentru unitatea lumii creștine și pentru bună înțelegere între toate religiile, 'ca o stavilă a umanității
Camera Deputaților/ Ovidiu Ganț: Relația României cu Republica Federală Germania, de maximă importanță
Relația București - Berlin este 'de maximă importanță' în actualul context internațional, a declarat, marți, deputatul Ovidiu Ganț, reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România, cu prilejul sărbătoririi Zilei Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania. 'Ziua de 21 aprilie este ziua în care s-a s
Moment de reculegere în memoria Papei Francisc în plenul Camerei Deputaților
Deputații au ținut marți, în plen, un moment de reculegere în memoria Papei Francisc. Președintele Camerei, Ciprian Șerban, a propus deputaților, la începutul ședinței de plen, să țină un moment de reculegere. 'Ieri, Sanctitatea Sa, Papa Francisc, un prieten al României, a trecut în neființă. În memoria sa
Camera Deputaților/Procedura de evaluare profesională a angajaților - aprobată de Biroul permanent
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, procedura de evaluare profesională a funcționarilor publici parlamentari și a personalului contractual din serviciile acestui for legislativ. Procedura a fost adoptată în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Hotărârii Camerei Deputaților nr. 9/2025. Evaluarea profe
Fațada Palatului Parlamentului - iluminată în culorile drapelelor României și Germaniei
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată marți, începând cu ora 20:30, în culorile drapelelor României și Republicii Federale Germania, pentru a marca ziua prieteniei dintre cele două țări. ''Iluminarea clădirii Palatului Parlamentului în culorile drapelelor
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Camera Deputaților/ Moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe - restituită inițiatorilor
Biroul permanent al Camerei Deputaților a restituit, marți, inițiatorilor o moțiune simplă depusă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Moțiunea simplă inițiată de AUR și POT împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost depusă marți la Camera Deputaților, iar Biroul permanent a decis că textul nu respectă prevede