Deputatul USR Adrian Giurgiu susţine modificarea Codului Silvic pentru stoparea tăierilor ilegale de pădure
Deputatul USR de Mureş Adrian Giurgiu afirmă că tăierile ilegale de pădure din România au fost încurajate inclusiv de permisivitatea legislaţiei în domeniu şi îşi exprimă susţinerea pentru modificarea Codului Silvic astfel încât acesta să prevadă sancţiuni adecvate, deoarece, în caz contrar, situaţia se va perpetua şi va scăpa de sub control.
"Consider că tăierile ilegale de păduri din România, un fenomen care durează de ani de zile, au fost încurajate în principal de permisivitatea legislaţiei din domeniu. Elocvent este faptul că pentru hoţii care prăduiesc fondul forestier naţional justiţia a decis, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, neînceperea urmăririi penale (...) În consecinţă, susţin că modificarea Codului Silvic trebuie să prevadă sancţiuni adecvate efectelor devastatoare ale tăierilor de păduri, deoarece, în caz contrar, situaţia se va perpetua, va scăpa de sub control şi în continuare nimeni nu va fi găsit vinovat", a arătat Adrian Giurgiu, într-o declaraţie de presă remisă, marţi, AGERPRES.
În opinia sa, soluţia prioritară şi absolut necesară pentru diminuarea defrişării pădurilor României este modificarea legislaţiei, iar infracţiunile silvice să fie considerate atentate la siguranţa naţională.
"Un prim şi important pas este educarea şi informarea oamenilor ale căror decizii influenţează direct sau indirect soarta pădurilor. Educaţia trebuie iniţiată şi promovată îndeosebi în rândul tinerilor, cei care, în funcţie de ce păduri va mai moşteni România, au obligaţia să fie responsabili de păstrarea lor peste generaţii. Responsabilizarea generală se va putea face însă doar prin pedepse direct proporţionale cu prejudiciile despăduririlor, respectiv considerând infracţiunile silvice drept un atentat la siguranţa naţională", a subliniat deputatul Adrian Giurgiu.
Potrivit deputatului mureşean, despăduririle şi defrişările masive ale pădurilor României sunt determinate atât de tăierile haotice, cât şi de administrarea iresponsabilă a fondurilor silvice, dar şi de legile prost concepute şi prea puţin aplicate.
"Din nefericire, nici unul dintre Guvernele României de după 1989 nu a reuşit să facă ordine în sistemul silvic autohton, acest jaf fără discernământ îmbogăţind un număr restrâns de oameni, în detrimentul prejudiciilor imense aduse statului. (...) Astfel, s-a ajuns în situaţia ca după 1990 să fie tăiate peste 80 de milioane de metri cubi de lemn, efectele fiind cuantificate în pagubele enorme produse comunităţilor locale: inundaţii devastatoare şi scurgeri de torenţi, care au distrus totul în calea lor. Extrem de interesant şi dăunător este faptul că România raportează, în statisticile oficiale, suprafeţe de pădure mai mari decât cele existente cu ani în urmă, deşi valoarea prejudiciului produs de furtul de lemn a ajuns la peste 5,7 milioane de euro/anual. Pe de altă parte însă, România riscă să rămână fără pădure în următorii 10 ani, potrivit unui recent studiu Greenpeace. Prestigioasa organizaţie a avertizat că în fiecare an dispar 28.000 de hectare de pădure şi în fiecare oră sunt retezate trei hectare", a spus deputatul USR. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâin
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
POT nu va vota Guvernul Mureșan, a anunțat, miercuri, președinta partidului, Anamaria Gavrilă. ''Parlamentarii Partidului Oamenilor Tineri NU vor vota Guvernul propus de dl Mureșan. Reamintim că deputații care au părăsit POT și formează grupul domnului Ponta NU reprezintă POT'', a scris ea, pe Facebook.
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc
Fifor: Parlamentarii PSD vor merge în plen la ședința privind învestirea Guvernului, dar nu vor vota
Parlamentarii PSD vor fi prezenți în sala de plen la ședința comună privind învestirea Guvernului Mureșan, dar nu vor vota, a transmis deputatul social-democrat Mihai Fifor. 'Astăzi vom merge în plen. Ne vom exprima punctul de vedere și ne vom strădui să ascultăm până la capăt mizeriile așa-zișilor pro-europeni care, probabil, ne vo
Senat: Se instituie Luna Horticulturii în mai
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară drept Luna Horticulturii în România. S-au înregistrat 62 de voturi 'pentru' și 27 de abțineri. 'Se declară luna mai ca fiind Luna Horticulturii pe tot teritoriul Romaniei', prevede textul adoptat. Potriv

