logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Camera Deputaţilor: 6-31 decembrie - perioada oficială a sărbătoririi colindului românesc

Imagine din galeria Agerpres

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 255 de voturi ''pentru'', 8 voturi ''contra'' şi 42 de abţineri, proiectul de lege prin care perioada 6-31 decembrie este dedicată sărbătoririi colindului românesc.

Proiectul are ca obiect de reglementare instituirea sărbătoririi colindului românesc în perioada 6-31 decembrie, pentru a veni în sprjinul manifestărilor culturale realizate de către păstrătorii tradiţiilor şi obiceiurilor din toată ţara.

 


"Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate. Unităţile educaţionale, unităţile de cult, centrele comunitare şi instituţiile culturale sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a practicării colindatului, precum şi la identificarea şi crearea fondului de colinde noi şi vechi".

Proiectul de lege este iniţiat de doi parlamentari de la PNL, Alina Gorghiu şi Bogdan Gheorghiu, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Deputatul PNL Daniel Gheorghe a spus la dezbateri că liberalii susţin adoptarea acestei iniţiative.

"De ce sunt importante colindele ştim cu toţii. Mai presus de orice, nu trebuie să uităm că existenţa colindelor în folclorul nostru, existenţa lor în tradiţiile şi obiceiurile legate de Crăciun şi naşterea Domnului este una din peceţile a ceea ce reprezintă continuitatea creştină în România. (...) Colindul are latura sa creştină, cu toţii, indiferent de cultul nostru nostru religios, colindăm. Cântecele acestea de Crăciun sunt o tradiţie a tuturor creştinilor. O parte din colinde provin din perioada mai recentă şi sunt creaţii culte, o parte sunt creaţii folclorice care s-au dezvoltat pe lângă biserică şi pe lângă comunităţi şi în mijlocul vieţii săteşti, iar o parte sunt chiar mai vechi, provin dintr-un substrat, au origine pre-creştină şi au caracter inclusiv iniţiatic, totemic şi se estimează faptul că unele din colindele care încă se mai păstrează în România astăzi au rădăcini în tradiţia getică, dacică. Colindul ne uneşte, înseamnă tradiţie, înseamnă identitate creştină şi înseamnă unitate creştină", a spus Daniel Gheorghe.

Deputatul Ioan Vulpescu a menţionat că grupul PSD o să susţină acest proiect de act normativ.

"Cred cu tărie că nu prin recurs la statistica publicată de barometrul de consum cultural creştem şansele includerii colindelor în patrimoniul UNESCO, ci prin bune practici, care în acest moment nu sunt transmise. Sigur că vom susţine acest proiect, însă atragem atenţia asupra unui decalaj extraordinar în ceea ce înseamnă accesul la cultură şi la bune practici, inclusiv în acest domeniu al păstrării şi conservării tradiţiilor şi colindelor", a afirmat Vulpescu.

Deputatul Iulian Bulai a anunţat că USR PLUS nu susţine această lege.

"Mie îmi place de Ştefan Hruşcă şi de colindele lui, dar nu avem nevoie de o lege pentru aşa ceva. (...) Nu putem să dăm o lege pentru a substitui cutume şi tradiţii sau pentru a le întări. Dacă am avut colinde de sute de ani, nu o să dispară mâine pentru că am intrat în UE şi nu o să se mai colinde. Avem nevoie să susţinem, dacă vrem, cercetarea pentru folclorul popular, avem nevoie să folosim resursele noastre de folclor, dar nu avem nevoie de o lege care să ne spună că trebuie sau că putem să ascultăm colinde, pentru că asta fac românii în mod natural. Această lege este dată cu dedicaţie pentru autorităţile locale, ca ele să poată folosi acest prilej pentru a aloca mai mulţi bani pentru petreceri în comunitate, deci pâine şi circ. Nu este corect", a argumentat Bulai.

Deputaţii AUR au menţionat că susţin acest proiect de lege.

"Colindul vine din ancestralitatea civilizaţiei memoriei. Civilizaţia memoriei a fost practicată de rădăcina neamului nostru şi s-a păstrat nu doar ca o tranformare religioasă a cântecului într-o anumită perioadă a sărbătoririi. Civilizaţia memoriei păstrează modelul de viaţă şi comportamentul pe care îl găsiţi descris în cuvintele colindice", a afirmat deputatul AUR Mircia Chelaru. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 196

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Plenul Parlamentului a decis, marți, desemnarea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. S-au înregistrat 248 de voturi pentru, 54 împotrivă și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:03

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Viata Parlamentara 09-11-2026 16:27

Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or

Viata Parlamentara 09-11-2026 15:58

USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că

Viata Parlamentara 09-11-2026 14:48

Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS