Senat/Vexler: Două proiecte de lege pentru indemnizaţiile foştilor legionari; o umilinţă îngrozitoare la adresa victimelor Holocaustului
Deputatul Silviu Vexler a declarat luni, în plenul Senatului, că este o "umilinţă îngrozitoare la adresa victimelor Holocaustului" existenţa a două proiecte de lege prin care se doreşte reintroducerea indemnizaţiilor oferite de statul român "pentru foştii legionari, urmaşii lor şi urmaşii criminalilor de război sau ai celor care au făcut parte din organizaţiile naziste".
"Nu aş fi intervenit dacă nu ar exista şi două proiecte de lege, în prezent aflate la Senat, care să dorească să reintroducă indemnizaţiile oferite de statul român pentru foştii legionari, urmaşii lor şi urmaşii criminalilor de război sau ai celor care au făcut parte din organizaţiile naziste. Este o umilinţă îngrozitoare la adresa victimelor Holocaustului, la adresa puţinilor supravieţuitori ai Holocaustului, care mai trăiesc în ziua de astăzi să vadă toate aceste lucruri", a afirmat Vexler.
În opinia sa, "faptul că în plenul Senatului României se încearcă rescrierea istoriei, faptul că un senator al Parlamentului României îl invocă cu patos pe un om care este criminal de război, condamnat de două ori pentru tot ceea ce a făcut, este o ruşine nu numai la adresa Parlamentului României, ci şi o ruşine la adresa României în sine".
"Este pentru prima dată când vorbesc de la acest microfon, deşi de-a lungul anilor am venit de foarte multe ori în Senat. Am apreciat întotdeauna colaborarea impecabilă avută cu toate grupurile parlamentare pentru toate iniţiativele pe care le-am introdus în Parlament, indiferent dacă a fost vorba de sprijinirea supravieţuitorilor Holocaustului, indiferent dacă a fost vorba despre instituirea Muzeului Evreilor şi al Holocaustului din România. Le mulţumesc din nou acelor colegi, şi celor care sunt membri, şi celor care nu, dar vreau să vă reamintesc că răspunderea faţă de istorie şi faţă de aceşti oameni nu aparţine doar comunităţilor evreieşti, nu aparţine doar Guvernului. Parlamentul este reprezentantul poporului român şi fiecare dintre dumneavoastră este responsabil de protejarea memoriei acestor oameni, de protejarea lecţiilor care trebuie învăţate din ceea ce s-a întâmplat atunci. Nu lăsaţi astfel de derapaje să devină reprezentante pentru Parlamentul României", a spus deputatul.
El a prezentat câteva din stenogramele şedinţelor consiliului de miniştri şi consiliului de cabinet din perioada guvernării Ion Antonescu, "care se suprapune peste perioada Holocaustului din România".
"Sunt stenograme din documente publice ale statului român, pe care le poate consulta oricine la Arhivele Statului sau la Arhivele Naţionale Militare, după caz. Rezultatul acestor şedinţe, rezultatul acestor discuţii s-au materializat în peste 300.000 de evrei, din România şi nu numai, care au fost executaţi la ordinul lui Ion Antonescu şi al celor din jurul său. Sunt doar câteva exemple din actele inimaginabile de violenţă inumană şi inutilă pe care le-au stârnit atât guvernul Antonescu, cât şi mişcarea legionară. Nu aş fi vrut să menţionez aceste lucruri astăzi, dacă nu aş fi văzut că aceste tentative de reabilitare a mişcării legionare, de reabilitare a lui Ion Antonescu şi a celor care i-au permis tot ce a făcut, Mircea Vulcănescu fiind unul dintre ei, Valeriu Gafencu fiind altul şi lista continuă, nu ar fi devenit din ce în ce mai publice", a precizat Vexler.
În replică, senatorul AUR Sorin Lavric a declarat că nu va înceta să vorbească cu "veneraţie" despre "martiri, despre eroi şi despre acei deţinuţi politici a căror singură vină este că s-au opus comunismului".
"Îmi vine să-l întreb pe domnul Vexler (...). Nu mă dezic o iotă de cuvintele pe care le-am spus despre Vulcănescu sau despre Gafencu şi voi continua să-i omagiez mai departe. Nu uitaţi că elogiul meu l-am făcut în cursul unei declaraţii politice, iar dumneavoastră, în calitate de deputat, ştiţi că senatorul nu trebuie să dea socoteală pentru declaraţiile lui politice. Nimeni nu-l poate trage la răspundere şi atunci de ce dumneavoastră, deputat, veniţi în Senatul României şi mă trageţi pe mine de urechi? Trebuie să modificaţi Constituţia, dacă vreţi ca senatorul să fie tras la răspundere pentru declaraţiile lui politice. Altminteri, vă încredinţez că admonestarea dumneavoastră nu doar că nu are darul de a mă intimida, dimpotrivă, îmi dovedeşte că sunt pe drumul cel bun", a afirmat senatorul AUR. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Plenul Parlamentului a decis, marți, desemnarea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. S-au înregistrat 248 de voturi pentru, 54 împotrivă și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








