Roman: Demisia lui Ciolacu - o cacealma; soluţia - abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
PNL a solicitat convocarea Birourilor permanente pentru adoptarea proiectului de lege privind abrogarea pensiilor speciale pentru parlamentari, a anunţat, marţi, liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, care a susţinut că demisia preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, din Camera Deputaţilor este "o cacealma".
"PNL nu acceptă acest privilegiu pentru parlamentari, acela al pensiilor speciale, PNL fiind adeptul constant al pensiilor plătite în baza contribuţiilor. Din punctul de vedere al PNL, singura soluţie pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor o reprezintă abrogarea articolului 11 din Statutul senatorilor şi deputaţilor şi nu există o altă soluţie care să rezolve pe deplin întreaga problemă. Astăzi, am depus la primele ore ale dimineţii o solicitare de convocare a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (...) pentru ora 10,00. Aşteptăm ca Birourile permanente să trimită la Comisia de statut proiectul de lege al PNL, care este blocat din luna iunie de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, pentru a fi dezbătut şi votat astăzi în plen", a declarat Roman, într-o conferinţă de presă.
El a amintit că acest proiect a fost depus de PNL la Parlament la începutul acestui an, dar "a fost blocat" de Marcel Ciolacu şi de PSD în Biroul permanent.
"Rugăm şi solicităm tuturor partidelor parlamentare să susţină solicitarea PNL de a vota acest proiect. În cazul în care nu vom obţine acest sprijin la nivelul Parlamentului, vă comunic angajamentul ferm al PNL că, în prima zi de lucru a noii sesiuni parlamentare, prima lege pe care o vom abroga, noua majoritate din Parlament, va fi cea referitoare la pensiile speciale ale parlamentarilor", a adăugat Florin Roman.
El a spus că, potrivit legii, se poate renunţa la pensiile speciale ale parlamentarilor doar în trei situaţii: condamnare penală, prin cerere scrisă a senatorului sau deputatului şi abrogarea actului normativ. "Din acest motiv, PNL susţine abrogarea în totalitate a acestui capitol", a menţionat Roman.
În opinia sa, demisia din Parlament a lui Marcel Ciolacu este "o cacealma", deoarece aceasta "nu echivalează cu pierderea pensiei speciale".
"Am văzut în aceste zile o atitudine a vechii clase politice, reprezentată de domnul Ciolacu şi domnul Dragnea. Practic, asistăm la o reacţie la indigo a ceea ce s-a întâmplat în 2016 când domnul Ciolacu şi domnul Dragnea au jucat o mare cacealma. Şi-au depus în data de 19 demisiile, însă acestea nu au fost finalizate, conform statutului, cu vot în plen, ci doar printr-un memorandum la nivelul Biroului permanent. Acest memorandum este insuficient pentru a finaliza procedura parlamentară prin demisie", a explicat Florin Roman.
Liberalul a subliniat că, la ora actuală, sunt foarte mulţi foşti parlamentari care nu au avut un mandat întreg şi care au dat în judecată Legislativul pentru a obţine pensia specială.
"Legea se referă foarte clar că dreptul la pensie specială pentru un parlamentar izvorăşte din momentul încheierii mandatului, fără să se facă o precizare expresă în lege dacă vorbim de un mandat sau de o fracţie. (...) Domnul Ciolacu, care are un mandat întreg, întrucât nu şi-a dat demisia şi îşi dă demisia acum, va avea o perioadă incompletă, se va calcula pentru un mandat şi pentru restul de mandat. În situaţia celor care sunt la primul mandat, dacă au demisionat la 3 ani şi 10 luni, din acel moment izvorăşte dreptul la pensie de parlamentar şi pot solicita în scris, la momentul pensionării, pensie specială. Parlamentul poate să dea sau nu. Cei care au fost nemulţumiţi s-au dus şi au dat în judecată Parlamentul. Lucrurile acestea trebuie clarificate. Toate aceste probleme dispar prin abrogarea articolului din lege", a indicat Roman.
Deputatul PNL a afirmat că ar demisiona şi el din Parlament dacă în acest fel s-ar elimina pensiile speciale.
"Dacă aş avea convingerea că rezolvă problema, mi-aş da demisia în secunda aceasta, fără nicio ezitare. Domnul Ciolacu nu a demisionat din Parlament. Depunerea unei solicitări, conform Statutului senatorilor şi deputaţilor, devine activă în momentul în care se citeşte în plen. Demisia domnului Ciolacu nu a fost citită în plen, deci nu vorbim de o demisie. Domnul Ciolacu nu a demisionat din Parlament", a mai spus Roman.
Potrivit acestuia, Guvernul nu a dat o ordonanţă de urgenţă pe această temă pentru că exista riscul de a fi atacată la CCR de către Avocatul Poporului.
"Temerea PNL a fost că orice OUG pe tema pensiilor speciale va fi atacată imediat la CCR de către Avocatul Poporului. Noi am considerat că aceste privilegii care au fost introduse prin lege nu pot fi eliminate decât tot prin lege. Altfel, exista acest risc. Renate Weber este un campion al atacurilor la CCR pe toate OUG care au prevăzut privilegii. (...) Noi nu jucăm la cacealma şi nu vrem să manipulăm opinia publică în perioada campaniei electorale. Vi se pare normal că aceste demisii să intervină în 19 decembrie? (...) Este o cacealma şi PNL este un partid foarte serios. (...) Aceste pensii nu pot fi scoase decât de o majoritate din jurul PNL. (...) Ceea ce face domnul Ciolacu este o dramoletă ieftină, populistă şi de campanie. Ceea ce fac colegii de la USR este problema lor, eu îi rog să răspundă apelului nostru, astăzi, să votăm în plen abrogarea", a transmis Roman. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








