Cazanciuc: USR susţine din raţiuni electorale ''Fără penali''; în realitate, vrea să-l scape pe ''penalul'' Barna
Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că USR susţine "din raţiuni electorale" iniţiativa ''Fără penali în funcţii publice'', în opinia sa, în realitate, acest partid urmărind "să-l scape pe penalul Barna" de exigenţele unei asemenea legi.
"După cum ştiţi, ieri, 58 de senatori au aşteptat ca PNL şi USR să vină în sala de plen pentru a desfăşura şedinţa. PNL şi USR au ales să nu vină la serviciu. De trei săptămâni, PNL şi USR au ales să chiulească de la serviciu. USR susţine din raţiuni electorale iniţiativa 'Fără penali în funcţii publice'. În realitate, USR vrea să-l scape pe penalul Barna de exigenţele unei asemenea legi. Nu este altă explicaţie pentru care ieri USR a refuzat, pur şi simplu, să intre în sala de plen", a afirmat Cazanciuc, la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, USR a avut ocazia să demonstreze "cu adevărat" că sprijină această iniţiativă, luptându-se pentru ea şi nu susţinând-o "doar din vârful patului".
"PSD a aplicat deja exigenţele acestei legi. (...) Pe listele PSD nu se găseşte nicio persoană condamnată. Aşteptăm ca şi alte partide să facă acelaşi lucru. Noi am propus încă din vară organizarea referendumului, pe 23 august, dar coaliţia USR - PNL s-a opus din motive de pandemie. PSD a votat la Camera Deputaţilor această iniţiativă, PSD a fost ieri în sala de plen a Senatului pentru a vota această iniţiativă. Din păcate, PNL şi USR au ales să chiulească încă o dată, după ce au făcut-o constant trei săptămâni. Practic, aţi avut ieri demonstraţia că e o diferenţă foarte clară între ceea ce declară în această perioadă din raţiuni electorale şi faptele acestor colegi care au avut ieri ocazia să demonstreze că vor să se lupte cu adevărat pentru această iniţiativă", a spus Cazanciuc.
Biroul permanent al Senatului nu s-a putut reunit joi, din lipsă de cvorum. Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, depusese anterior o solicitare pentru convocarea Biroului permanent, la ora 12,00, pentru a se decide organizarea unui plen în vederea adoptării iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei "Fără penali în funcţii publice".
Şedinţa de plen de miercuri a Senatului, convocată cu prezenţa fizică a parlamentarilor, nu a putut avea loc nici ea din lipsă de cvorum. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâin
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
POT nu va vota Guvernul Mureșan, a anunțat, miercuri, președinta partidului, Anamaria Gavrilă. ''Parlamentarii Partidului Oamenilor Tineri NU vor vota Guvernul propus de dl Mureșan. Reamintim că deputații care au părăsit POT și formează grupul domnului Ponta NU reprezintă POT'', a scris ea, pe Facebook.
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc

