Senat/Reexaminarea legii alegerilor parlamentare şi iniţiativa "Fără penali", pe ordinea de zi, sub rezerva primirii rapoartelor
Senatul ar putea vota, miercuri, în plen, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei "Fără penali în funcţii publice" şi reexamina, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, legea care stabileşte că Parlamentul şi nu Guvernul fixează data scrutinului pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.
Cele două acte normative sunt înscrise pe proiectul ordinii de zi a Senatului, urmând ar fi votate şi dezbătute sub rezerva depunerii rapoartelor.
Comisia juridică a acordat, marţi, raport de respingere la cererea de reexaminare a preşedintelui Iohannis pentru legea care stabileşte că Parlamentul şi nu Guvernul fixează data scrutinului pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.
Vicepreşedintele Comisiei juridice, senatorul PNL Iulia Scântei, a explicat că şedinţa, desfăşurată online, a fost convocată neregulamentar de Şerban Nicolae, care nu mai este membru PSD şi nu mai poate deţine funcţia de preşedinte al Comisiei. Potrivit Iuliei Scântei, funcţia revine PSD în conformitate cu algoritmul politic.
Scântei a precizat că, după ce au participat la începutul şedinţei, parlamentarii PNL, USR, UDMR şi PMP au explicat că desfăşurarea întâlnirii este neregulamentară şi au părăsit şedinţa.
La lucrările Comisiei au rămas Şerban Nicolae, Robert Cazanciuc, Carmen Dan, Liviu-Tit Brăiloiu, Florian Bodog şi Radu Preda.
Comisia de constituţionalitate a acordat, marţi, raport favorabil pentru iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei ''Fără penali în funcţii publice', dar Comisia juridică, co-raportoare pentru acest proiect, nu s-a pronunţat încă.
Propunerea legislativă prevede completarea articolului 37 din Constituţie - Dreptul de a fi ales - cu un nou text, potrivit căruia cetăţenii condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu mai poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 14 iulie, propunerea legislativă, iar Senatul este for decizional. Potrivit Constituţiei, pentru a deveni lege, trebuie validat referendumul organizat în 30 de zile de la adoptarea în Senat.
Liderul grupului USR, Radu Mihail, a pledat, marţi, într-o conferinţă de presă, pentru dezbaterea şi votarea, miercuri, în plenul Senatului, chiar şi fără raport, a iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei "Fără penali în funcţii publice", considerând că o cutumă care impune necesitatea raportului nu poate împiedica propunerea legislativă să treacă de Senat, astfel încât referendumul să fie organizat pe 6 decembrie, concomitent cu alegerile parlamentare. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâin
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
POT nu va vota Guvernul Mureșan, a anunțat, miercuri, președinta partidului, Anamaria Gavrilă. ''Parlamentarii Partidului Oamenilor Tineri NU vor vota Guvernul propus de dl Mureșan. Reamintim că deputații care au părăsit POT și formează grupul domnului Ponta NU reprezintă POT'', a scris ea, pe Facebook.
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc

