Năsui (USR) a depus un proiect conform căruia în plenul reunit al Parlamentului să nu mai existe vot secret
Deputatul USR Claudiu Năsui anunţă că a depus un proiect de modificare a regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului astfel încât să nu mai fie permis votul secret.
"Haideţi să nu mai ascundem după voturi secrete. Este absolut ridicol să credem că USR ar fi votat cu domnul Iordache. Din păcate, votul fiind secret, nu avem cum să arătăm cine ce a votat. Dar votul secret nu trebuie să fie regula. Votul secret a fost stabilit de regulamentul din anii '90. Toată tevatura din ultimele zile despre cine ce a votat ar fi putut fi evitată dacă aveam votul deschis şi transparent, fix aşa cum este şi votul pe legi. Azi am depus un proiect de modificare a regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului astfel încât să nu mai fie voturi secrete", a scris el, pe Facebook.
Într-o înregistrare video ataşată postării, Năsui a declarat că într-o democraţie reprezentantivă, electoratul trebuie să ştie ce fac reprezentanţii săi în Parlament şi că votul secret "permite unor oameni să se ascundă".
"La legile care instituie privilegii noi pentru ASF, de exemplu, care dau terenuri întregi din Bucureşti - cele de lângă Romexpo - gratuit unor grupuri de interese, acolo am putut demonstra cum am votat, pentru că avem un vot electronic şi vedem la finalul zilei cine a fost de la PSD, de la PNL, de la USR, cine cum a votat. Şi putem să arătăm că de multe ori legile acestea au trecut cu cârdăşia PNL-PSD", a spus el.
Deputatul a adăugat că, deşi potrivit regulamentului actual, votul la moţiunea de cenzură sau la învestirea Guvernului este secret, parlamentarii obişnuiesc să arate bilele pe care le introduc în urnă.
"E o ipocrizie, până la urmă. Haideţi să oprim această ipocrizie! Haideţi să fim pentru transparenţă, pentru deschidere şi, mai ales, pentru asumare. (...) Trebuie să vedem, de exemplu, la ultimul vot, cine a votat de fapt pentru domnul Iordache", a menţionat Năsui.
În acest sens, el şi-a exprimat speranţa că CCR va admite sesizarea privind numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ, iar votul Parlamentului va fi reluat "cu o procedură transparentă, prin vot nesecret". AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Recompense și stimulente financiare pentru personalul ANAF și AVR pentru îndeplinirea indicatorilor și încasarea creanțelor
Senatul a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul care prevede instituirea unui mecanism anual de recompensare financiară a personalului Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Autorității Vamale Române, în funcție de gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță specifici activității fiecăreia. S-au &ic
Senat: Proiectul privind reducerea temporară graduală a accizei la motorină - adoptat
Senatul a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul care prevede instituirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, fiind stabilit un mecanism prin care acciza la motorină va scădea gradual între 5% și 25%, în funcție de evoluția prețurilor la pompă. S-au înregistrat 116 voturi pentru și opt abțineri.
Senat: Durata mandatului viceprimarului va constitui vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite
Senatul a adoptat, luni, un proiect de modificare a Codului administrativ, stabilind că durata mandatului viceprimarului va constitui vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite. Proiectul modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fiind determinat de necesitatea îndepliniri
Marinescu: PSD nu va vota un proiect privind integritatea decât în forma în care a fost trimis și Comisiei Europene
Parlamentarii PSD nu vor vota propunerea legislativă privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității decât dacă se restaurează proiectul așa cum a fost trimis Comisiei Europene, a informat, luni, deputatul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției. 'PSD nu va vota acest proiect decât dacă se restaurează proiectul așa cu
Ivan: Am căzut de acord asupra unui mecanism prin care vom scădea progresiv acciza la carburanți
Deputatul PSD Bogdan Ivan a afirmat luni că parlamentarii au căzut de acord asupra unui mecanism prin care acciza la carburanți va scădea progresiv, prin adoptarea unui proiect inițiat de el. 'Tocmai a trecut de comisiile parlamentare din Senat readoptarea situației de criză în domeniul carburanților, cu o majoritate covârșitoare de voturi, pri
Nazare propune fonduri de funcționare pentru ROMATSA prin credit-punte de la Exim Bank
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a informat, luni, că a propus un credit-punte de la Exim Bank pentru finanțarea funcționării ROMATSA până la finalizarea diferendului cu compania Pfizer. 'Într-un pachet de 11 măsuri care a fost depus astăzi există și o soluție în privința ROMATSA. Acolo am venit cu o propunere de credi
Senat/Comisia de buget: Proiectul privind reducerea temporară a nivelului accizei la motorină - raport favorabil
Comisia pentru buget a Senatului a dat raport favorabil, luni, în sesiunea extraordinară, unui proiect care prevede reducerea temporară a accizei la motorină, declararea situației de criză pe piața țițeiului, iar cadrul general din acest domeniu să fie actualizat prin hotărâri de guvern. Propunerea legislativă privind declararea situației de criză
Senat - comisii/Finalizarea cumpărării locuințelor cu antecontracte încheiate cu TVA 9%, prelungită până la 30 septembrie (raport adoptat)
Comisia de buget a Senatului a acordat, luni, raport favorabil propunerii legislative prin care cei care au încheiat precontracte de cumpărare a locuințelor până la 31 iulie 2025 să poată să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie anul curent, astfel încât să nu fie afectați de atacul cibernetic de la Agenția Națională de
Parlamentarii PNL și USR: Amendament ca toți demnitarii să fie obligați să depună declarații de interese financiare
Parlamentarii PNL au depus, alături USR, un amendament la proiectul legii integrității, prin care se introduce obligația depunerii unei declarații de interese financiare pentru toți demnitarii și pentru persoanele care exercită funcții publice de autoritate, a anunțat luni Partidul Național Liberal. 'PNL susține transparența și integritatea publică. Parlam
Camera Deputaților/ Comisia de sănătate dă undă verde angajărilor din sistem
Angajările din sănătate vor fi deblocate, potrivit unui amendament aprobat luni de Comisia de sănătate a Camerei Deputaților la proiectul de lege pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aprobat la rândul său de comisie cu majoritate de voturi. Potrivit amendamentului, inițiat de grup
Camera Deputaților/ Plenul a aprobat ordinea de zi a sesiunii extraordinare din această săptămână
Plenul Camerei Deputaților a aprobat ordinea de zi a sesiunii extraordinare din această săptămână, pe ordinea de zi fiind proiectele privind îndeplinirea unor jaloane din PNRR.
Parlament/ România marchează 70 de ani de la aderarea la UNESCO
România marchează luni 70 de ani de la aderarea la UNESCO, a transmis Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu această organizație internațională. ''Astăzi marcăm 70 de ani de la aderarea României la UNESCO - șapte decenii în care țara noastră a promovat educația, știința, cultura
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-și apere penalii
Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marți la Camera Deputaților de PNL, care conține o serie de amendamente ale USR 'pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv' și 'care amputează controlul ANI asupra averilor demnitarilor', a anunțat președintele Camerei, Sorin Grindeanu, lider al PSD. 'Ceea ce a
UPDATE/Camera Deputaților - convocată în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie
Deputații se vor reuni în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie, a decis miercuri Biroul Permanent al Camerei Deputaților. 'Camera Deputaților se convoacă în sesiune extraordinară în data de 27 iulie 2026, ora 9:00, pentru perioada 27-31 iulie 2026', potrivit deciziei conducerii Camerei. Pe ordinea de zi
Abrudean: Am convocat Senatul în sesiune extraordinară pentru săptămâna viitoare; legile PNRR, pe agendă
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat miercuri că a convocat Camera superioară a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru perioada 27-31 iulie în vederea adoptării proiectelor de lege privind PNRR și alte două inițiative pornind de la situația creată la ANCPI, care afectează aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuințe. 'Așa




