Senat: Proiect - instituţiile publice pot să refuze comunicarea de informaţii dacă acestea sunt solicitate cu rea-credinţă
Autoritatea sau instituţia publică are dreptul să refuze motivat comunicarea informaţiilor cerute, dacă acestea sunt solicitate cu rea-credinţă, prevede un proiect de modificare a Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, depus la Senat.
Iniţiativa a fost depusă miercuri de deputaţii PSD Vlad Bontea, Claudiu-Augustin Ilişanu, Eliza-Mădălina Ştefănescu (Peţa) şi George-Gabriel Vişan, precum şi liberalul Florin-Claudiu Roman, însă vineri Roman a anunţat că îşi retrage semnătura de pe proiect.
"Am depus azi o solicitare în scris de retragere a semnăturii de pe un proiect. (...) Am primit semnale de la oameni de bună credinţă că în forma propusă de iniţiator poate naşte interpretări abuzive şi din acest motiv nu am dorit să las nici un fel de interpretare. Nu doar că am retras, dar nici nu vom vota proiectul", a scris Roman pe pagina sa de Facebook.
Proiectul propune introducerea în lege a mai multe articole care prevăd că autorităţile pot să refuze accesul la informaţii şi în cazul în care acestea fac trimitere la contracte care cuprind clauze confidenţiale ce ar putea pune în pericol activitatea unor firme sau ar putea cauza daune uneia dintre părţi în judecarea echitabilă într-un proces, dar şi obligarea solicitantului la plata unei taxe a serviciilor oferite de către instituţia publică, inclusiv pentru documentele oferite online.
Potrivit proiectului, "în cazul în care o persoană adresează aceleiaşi instituţii publice sau autorităţi mai multe solicitări de informaţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, solicitantul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate solicitările primite. Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă solicitare de la aceeaşi persoană ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, aceasta se clasează, făcându-se menţiune că s-a răspuns. Dacă solicitarea cuprinde termeni nereverenţiosi, insulte sau calomnii, se clasează".
De asemenea, "în cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică sau alte servicii suplimentare, costul serviciilor de copiere, de scanare, de anonimizare a datelor cu caracter personal, de căutare şi identificare a documentelor în arhivă, precum şi orice alte operaţiuni necesare este suportat de către solicitant, în condiţiile prezentei legi. Dacă informaţiile solicitate se află deja pe site-ul Web al instituţiei, răspunsul va cuprinde doar indicarea locului unde pot fi găsite acestea, iar în cazul în care volumul informaţiilor solicitate depăşeşte 50 de pagini, autoritatea poate refuza transmiterea acestora", mai prevede proiectul.
Cuantumul acestei taxe va fi stabilit de Consiliului Local sau de organele de conducere ale instituţiilor publice respective şi se va aplica şi în cazul în care respectivele informaţii de interes public sunt solicitate în format electronic.
"Autoritatea sau instituţia publică are dreptul să refuze motivat comunicarea informaţiilor solicitate, în condiţiile în care acestea conţin date cu caracter personal ce nu pot fi anonimizate ori în condiţiile în care aceste informaţii sunt solicitate cu rea-credinţă, încălcând dispoziţiile referitoare la buna-credinţă prevăzute în Constituţie şi legile în vigoare; de asemenea, în cazul în care informaţiile solicitate fac trimitere la contracte care cuprind clauze confidenţiale ce ar putea pune în pericol activitatea unor firme sau dacă exista un proces pe rol, iar informaţiile ar putea cauza uneia dintre părţi în judecarea echitabilă a cauzei, acestea nu se pun la dispoziţia solicitantului", se mai arată în proiect.
Iniţiatorii au menţionat, în expunerea de motive, că în prezent "sunt instituite pe seama autorităţilor publice o serie de obligaţii care îngreunează excesiv activitatea acestora, pentru realizarea lor, de cele mai multe ori, fiind necesară trecerea m plan secundar a activităţilor de bază ale autorităţilor sau după caz ale instituţiilor publice".
Senatul este primă Cameră sesizată cu acest proiect, Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








