Parlament: Pensiile parlamentarilor de peste 7.001 lei - impozitate cu 85% pentru ce depăşeşte această sumă
Pensiile senatorilor şi deputaţilor de peste 7.001 lei vor fi impozitate cu 85% pentru ce depăşeşte această sumă, a decis joi plenul Parlamentului, care a votat prevederile din Legea pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal referitoare la indemnizaţia pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
S-au înregistrat 354 de voturi "pentru", o abţinere şi 43 de parlamentari nu şi-au exercitat votul.
Plenul Camerei Deputaţilor a dat, miercuri, vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, dar Birourile permanente reunite au decis joi să fie reintrodus pe ordinea zi a şedinţei comune de plen, motivul fiind legat de pensiile deputaţilor şi senatorilor.
USR a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a acestui punct, pe motiv de posibilă neconstituţionalitate, pentru că Parlamentul nu votează "prevederi", ci legi. Propunerea a fost respinsă de senatori şi deputaţi cu 276 de voturi.
Proiectul, adoptat de Senat în 2019, a fost susţinut în plen de toate grupurile parlamentare şi introduce noţiunea de "taxă pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă".
Conform unui amendament, "pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte suma de 7.001 lei".
Deputatul PNL Gabriel Andronache a afirmat că reglementările care fac referire la statutul deputaţilor şi senatorilor trebuie adoptate într-o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, "Suntem exact în această situaţie. (...) Procedura este şi regulamentară şi constituţională", a spus deputatul PNL.
Liderul USR, deputatul Dan Barna, a afirmat că USR luptă pentru desfiinţarea pensiilor speciale de patru ani, timp în care "s-au făcut diverse simulacre de rezolvare a problemei". El a apreciat că reglementarea referitoare la pensiile parlamentarilor trebuie introdusă într-o lege distinctă şi a susţinut că cei care au introdus joi pe ordinea de zi articolul referitor la parlamentari nu fac decât să atragă atenţia Curţii Constituţionale, "asigurându-se că CCR va respinge această lege".
"Unde suntem azi? S-a adoptat ieri o lege pentru impozitarea pensiilor speciale, a trecut de Camera Deputaţilor, trecuse de Senat şi s-a încheiat procedura parlamentară - pleacă la promulgare la preşedinte. Ceea ce se întâmplă astăzi, ceea ce faceţi dumneavoastră astăzi, prin această prevedere, pentru că nu apare nicăieri ca ar fi o lege, este exact ca într-un film de Sergiu Nicolaescu, băgaţi un pachet de dinamită la temelia constituţională a acestei legi, asigurându-vă că CCR va respinge această lege şi, în felul acesta, se creează un cârlig foarte puternic. (...) În realitate, CCR a fost consecventă în interpretarea că, dacă avem situaţii de suprapunere legislativă, aceea este situaţie de neconstituţionalitate. Da, pentru deputaţi şi senatori trebuie o reglementare de plen comun, numai că această reglementare trebuia într-o lege distinctă, nu legea de ieri. Ieri s-a încheiat procedura parlamentară. Acum mai agăţăm nişte zurgălăi pe care CCR să-i observe", a spus Barna în plenul şedinţei camerelor reunite ale Parlamentului.
El a cerut în context demisia liderilor PSD şi PNL.
"Această reglementare dinamitează orice credibilitate de constituţionalitate a legii şi atunci, domnule Simonis, domnule Orban, domnule Ciolacu, dacă CCR va respinge pe acest temei acest demers legislativ, aştept demisia dumneavoastră. Simplu, democratic, corect".
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a susţinut că "este un moment istoric, în care a fost auzită vocea poporului".
"Astăzi asistăm la un moment istoric, pentru că noi ne-am întors faţa spre popor, am auzit vocea poporului, care ne-a spus: "Tăiaţi pensiile speciale". Prin liderii de grup de la PNL şi PSD, susţinuţi de toate partidele politice, am dus această voce în lege printr-un amendament, iar astăzi închidem un proces început ieri prin care taxăm pensiile parlamentarilor cu 85%, ceea ce înseamnă dreptate socială", a declarat Roman.
El a acuzat USR că a votat miercuri pentru impozitare, după care "s-a lăudat în mediul online cu reuşita lor".
"A fura munca altora e urât. (...) Sunteţi un ageamiu şi un manipulator care n-aţi înţeles nimic. Astăzi, urmare a amendamentului depus de PNL şi de PSD, nu mai avem pensii speciale impozitate cu 85%. Dacă asta vă deranjează, ieşiti în faţa românilor, spuneţi că (...) voi sunteţi mai morali decât alţii. Până atunci, nu fiţi ipocriţi şi nu mai minţiţi oamenii", a spus Roman, care i s-a adresat lui Dan Barna.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a amintit că, miercuri, Camera Deputaţilor - decizională - a votat proiectul de impozitare a pensiilor speciale şi cu voturile USR, unanimitate fiind şi joi dimineaţa, în Comisia de statut.
"De fapt, vă e teamă să vă asumaţi în faţa publicului că de fapt nu doriţi impozitarea pensiilor parlamentarilor", a spus Simonis. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








