logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Camera Deputaţilor: Propunerea privind instituirea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România - respinsă

Imagine din galeria Agerpres

Deputaţii au votat miercuri pentru respingerea propunerii legislative privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România.

S-au înregistrat 234 de voturi "pentru", 30 împotrivă şi 22 de abţineri şi 4 nu au votat.

Comisia pentru drepturile omului a dat raport negativ. Guvernul, printr-un punct de vedere transmis la Parlament, nu a susţinut adoptarea iniţiativei legislative.

Liderul deputaţilor UDMR, Benedek Zacharie, a cerut retrimiterea la comisie, propunerea fiind respinsă de către deputaţi.

Liderul UDMR, deputatul Kelemen Hunor, iniţiator al propunerii legislative, a argumentat, în plen, că aceasta propune un singur lucru: ca ziua de 15 martie să fie ziua minorităţii maghiare din România şi acest lucru să fie recunoscut prin lege.

"Şi acest fapt sa fie recunoscut prin lege - ceea ce facem de ani de zile, ca această zi să fie legiferată pentru comunitatea maghiară, punând astfel încă o cărămidă la construcţia noastră comună. Idealurile asumate de Revoluţia din 1848 sunt, de fapt, idealurile Revoluţiei Franceze, preluate de toate popoarele Europei: libertate, egalitate şi fraternitate. Trei valori care sunt şi astăzi de actualitate. (...) Trebuie să înţelegeţi că prin această iniţiativă nu luăm nimic de la nimeni. Nu trebuie să renunţaţi la nimic. Puteţi da, fără să pierdeţi, fără să deveniţi mai săraci. Prin votul dumneavoastră puteţi demonstra că susţineţi idealurile enunţate (...), şi putem demonstra împreună că, astfel, ducem mai departe acele valori din istorie care ne fac pe toţi mai buni, mai puternici şi, de ce nu, mai uniţi în ideea de a proiecta un viitor comun", a declarat liderul UDMR.

El a arătat că a urmărit toate dezbaterile din ultima perioadă, "deloc raţionale", despre comunitatea maghiară din România, despre aspiraţiile comunităţii, despre UDMR.

"Şi, vrând nevrând, m-am întors cu gândul în trecut. Nu în trecutul îndepărtat, nu în secolul al XIX-lea. (...) Nu! Eu m-am întors cu gândul doar la ultimii 30 de ani, în anii 1989-90, la anul prăbuşirii dictaturii comuniste şi la anii care au urmat. M-am gândit la speranţa renăscută de atunci, la politica speranţei pe care am tot construit-o şi în care eu mai cred încă şi astăzi. Printre altele, am sperat cu toţii că vom lăsa în urma noastră politica de discriminare a minorităţilor etnice, politica de asimilare şi că vom reuşi să vindecăm rănile produse în acei ani de dictatura comunistă. Maghiarii din România au nutrit speranţa că vor fi cetăţeni egali şi în drepturi. (...) Săptămânile trecute am avut sentiment ciudat. Am avut senzaţia că politica speranţei - în sensul de a gândi împreună soluţii politice pentru minoritatea maghiară - nu mai funcţionează aproape deloc", a afirmat Kelemen Hunor.

Potrivit propunerii legislative, în localităţile unde trăiesc persoane aparţinând comunităţii maghiare, autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, instituţiile publice pot organiza manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile. Fondurile necesare acestor manifestări pot fi asigurate din bugetele locale ale autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene şi ale instituţiilor publice.

"În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 1271 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale au examinat iniţiativa legislativă în şedinţa online din data de 26 mai 2020, fiind prezenţi 15 deputaţi din totalul de 15 membri ai Comisiei. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, luând în considerare avizele menţionate, punctul de vedere al Guvernului, adresa Academiei Române, precum şi Nota Departamentului Legislativ din Camera Deputaţilor nr.4a/200 din 5.11.2018, au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a propunerii legislative privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România", se arată în raportul comisiei.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat la data de 13 noiembrie 2017. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 10-11-2026 13:52

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:03

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Viata Parlamentara 09-11-2026 16:27

Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or

Viata Parlamentara 09-11-2026 15:58

USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că