Cameră - Anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie lunar
Anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună, potrivit unui proiect de lege adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor.
S-au înregistrat 224 de voturi "pentru", 64 "împotrivă" şi trei abţineri.
Proiectul are ca obiect achiziţionarea de măşti de protecţie de către Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, pentru protecţia împotriva COVID-19 şi distribuirea acestora.
Potrivit unui amendament adoptat de către deputaţii de specialitate, articolul 1 al legii prevede că se acordă gratuit un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru:
* persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
* persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
* pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009;
* persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În vederea asigurării protecţiei cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii achiziţionează, prin Compania Naţională Unifarm SA, măştile de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni. Fondurile necesare achiziţionării şi distribuţiei măştilor de protecţie către populaţie se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prevede un alt amendament adoptat de comisie.
Potrivit unui alt amendament, autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat. Distribuirea măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, către autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale asigură distribuirea măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.
"Prevederile prezentei legi se aplică până la încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii", se mai arată în raportul Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a arătat, în şedinţa de plen, o mască de protecţie achiziţionată prin Unifarm, despre care a susţinut că "este o porcărie" şi a fost "vândută în mai multe spitale fără certificat de conformitate".
"Ministerul Sănătăţii lucrează cu Unifarm în continuare. (...) În spitale Unifarm a livrat măşti nonmedicale ca fiind medicale. Întrebarea care este pune este următoarea: În condiţiile în care Unifarm care este cercetată de DNA pentru o fraudă de milioane de euro cu măşti neconforme, ce încredere să avem noi în aceste măşti care trebuie să ajungă la populaţia săracă? (...) Putem să cumpărăm măşti de la oameni serioşi, nu de la interlopi? Asta a făcut Unifarm. (...) Ce tip măşti o să împărţim populaţiei, nişte porcării? La aceste întrebări aşteptăm răspuns urgent din partea Ministerului Sănătăţii", a spus Ungureanu.
UDMR a susţinut proiectul de lege, iar deputatul Vass Levente a susţinut că ar fi bine dacă iniţiatorii şi Guvernul ar sta la aceeaşi masă şi ar discuta în beneficiul cetăţenilor. "Staţi la masă, discutaţi fără politicianisme, cu gândul la cetăţean", a spus el.
Liberalul Florin Roman a făcut un apel ca un astfel de subiect să nu mai fie politizat. "Rugămintea e să fie mai mare atenţie când vorbim de un astfel de lucru, pentru că majoritatea celor aleşi ca primari şi preşedinţi de Consilii judeţene au făcut ceea ce trebuie, n-au aşteptat cu mâna întinsă nici la Uniunea Europeană, nici la Guvern, s-au mişcat cât au putut de repede pentru a-şi proteja populaţia. Opriţi această vânătoare de vrăjitoare şi cei care au încălcat legea să lăsăm Parchetul să răspundă", a afirmat el.
"Tunurile" nu au fost date de primari, ci de marile companii, a transmis deputatul PSD Alfred Simonis. "Acele măşti de categorie inferioară au fost cumpărate de companii din subordinea Guvernului. Avem astăzi, de trei săptămâni, o lege prin care Guvernul era obligat să pună la dispoziţie categoriilor defavorizate, persoanelor vulnerabile, câte un set de măşti. Nu avem cunoştinţă de această distribuire a măştilor către oameni. Astăzi nu facem decât să dublăm acea lege", a precizat Simonis.
"Aţi uitat scopul proiectului de lege", a constatat, în final, deputatul PMP Petru Movilă, care a anunţat că susţine proiectul. "În ceea ce priveşte achiziţiile ilegale, PMP a spus încă de la începutul stării de urgenţă că va solicita ca toate aceste achiziţii să fie verificate corect, nu ca o răzbunare politică între cei care au primari şi cei care guvernează", a explicat Movilă.
Proiectul de lege a fost adoptat în luna mai de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
PNL, USR, UDMR nu trebuie să facă alte propuneri de premier, în contextul în care președintele Nicușor Dan are deja 'pe masă' două opțiuni din partea partidelor politice, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a reiterat că PNL nu va susține un Guvern din care face parte PSD.
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Comisia pentru învățământ a Senatului a dat raport favorabil marți proiectului PSD care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. 'Am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat c
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, i-a criticat marți pe senatorii PSD și AUR pentru faptul că au votat împotriva declarării anului 2027 drept 'Anul României Europene'. PSD și AUR nu au doar o 'înțelegere conjuncturală' pentru voturi, ci este vorba despre o alianță care produce deja efecte asupra
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
USR și PNL au solicitat conducerii Camerei Deputaților înființarea comisiei parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos, a anunțat marți parlamentarul USR Alexandru Dimitriu. El a explicat că înființarea unei astfel de comisii este necesară și la nivelul Camerei Deput
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-l invite la audieri pe judecătorul CCR Cristian Deliorga în cadrul anchetei privind împrejurările în care acesta a călătorit spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni. 'Astăzi s-a aprobat în comisie să demarăm procedurile de
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, nu s-au prezentat, marți, la audieri în Comisia de constituționalitate a Senatului care anchetează întâlnirea din 14 august dintre Bolojan și Tănăsescu. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor
Senat: Proiect inițiat de AUR privind reducerea numărului de parlamentari - respins
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR privind reducerea numărului de parlamentari. S-au înregistrat 43 voturi 'pentru', 40 'împotrivă' și 21 abțineri. Propunerea legislativă modifica și completa în acest sens Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică. Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec
Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei 'Mykonos-Nordis'
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri. Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au
Kelemen Hunor: Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar 'mult și bine' și nu poate să facă nimic
Premierul Ilie Bolojan ar putea rămâne interimar 'mult și bine', afirmă președintele UDMR, Kelemen Hunor, care susține totodată că varianta alegerilor anticipate 'trebuie luată în calcul foarte serios'. 'Într-adevăr, dacă ar pica un guvern, atunci sigur că ne-am îndrepta spre alegeri anticipate. Trebuie luată î
Avrămescu (AUR) spune că s-au strâns 119 semnături de parlamentari pentru suspendarea președintelui pe o platformă online
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, i-a îndemnat pe cei care doresc să susțină suspendarea președintelui României să se exprime pe platforma suspenND.ro, el precizând că până în prezent 119 parlamentari s-au pronunțat pentru acest demers al AUR. Întrebat luni, într-o conferință de presă, d
Camera Deputaților/ Biroul permanent a aprobat trecerea la votul cu prezență fizică în ședințele de plen
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, mai multe măsuri cu privire la exercitarea votului în plen, una dintre acestea fiind deconectarea sistemelor de transmisie care fac legătura cu sistemul hibrid de vot la distanță. 'Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 14 septembrie 2026 a fost implementat următorul set de






