logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Senat - moţiune Muncă/ Fenechiu: Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a alcoolicilor anonimi, doar schimbăm rolurile

Imagine din galeria Agerpres

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marţi, în plen, că are senzaţia că participă la o şedinţă a "alcoolicilor anonimi", în care se schimbă doar rolurile, susţinând că lucrurile care i-au fost reproşate ministrului Muncii, Violeta Alexandru, de la tribuna Parlamentului "erau la fel sau poate chiar mai rele" în perioada guvernării social-democrate.

"Uneori am senzaţia că suntem la o şedinţă a alcoolicilor anonimi, doar schimbăm rolurile. Constat că se rostesc cuvinte grele, gen tartor, călău, trădare, se repetă obsesiv cuvântul doamnă, întrebări retorice, foarte multă frustrare, foarte multe sfaturi. În momentul când am folosit şi am făcut o comparaţie cu întâlnirea alcoolicilor anonimi, am avut proprietatea cuvintelor pentru că fac şi eu parte din această adunare şi asta este senzaţia pe care o am. Pentru că am văzut colegi care au urcat la tribuna Parlamentului şi care atât doamnei ministru, cât şi altor miniştri care au fost chemaţi la moţiuni simple le-au reproşat lucruri care erau la fel sau poate chiar mai rele în perioada guvernării lor sau a partidului lor", a afirmat Fenechiu la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

Acesta le-a reproşat social-democraţilor, semnatarii moţiunii, că au pretenţia ca ministrul Muncii să repare lucruri pe care ei nu le-au rezolvat în ani de zile.

"Aveaţi pretenţia de la ministrul Muncii ca în şase sau şapte luni de zile să repare lucruri pe care dumneavoastră, cei care aţi semnat această moţiune, prin guvernele pe care le-aţi înşirat, nu aţi putut în ani de zile să le reparaţi. Au plecat românii din ţară din cauza doamnei ministru Alexandru? Să înţeleg că exodul muncitorilor români s-a produs doar în perioada pandemiei, să înţeleg că au început să plece când a venit doamna Alexandru, care este rece, care este tartor, care este călău şi care îi trădează? Nu domnilor, românii pleacă de multă vreme din ţară şi pleacă din ţară ca să câştige bani. Pentru că oriunde pleacă câştigă mult mai bine decât în România", a mai afirmat Fenechiu.

Senatorul liberal a precizat că ministrul Muncii nu va pleca din funcţie.

"Am văzut foarte, foarte multă frustrare, foarte multă răutate, foarte mult atac la un ministru care nu are decât vina că este ministru într-un Guvern care astăzi, din păcate, este minoritar. Nu, doamna ministru nu va pleca pentru că există colegi din PSD care îi doresc plecarea, nici Guvernul nu va pleca, nu vă iluzionaţi. Înţelegem foarte bine jocul politic, înţelegem că suntem într-un an electoral, înţelegem că PSD are 70 de senatori din 136 şi că are majoritate absolută, înţelegem că mai sunt câţiva colegi care vor să facă parte din PSD, au declarat că vor vota moţiunea şi votează cu PSD, dar majoritatea în materie de evaluare a calităţilor cuiva nu ţine loc de profesionism", a subliniat Fenechiu. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin)

Afisari: 44

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 10-11-2026 13:52

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:03

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Viata Parlamentara 09-11-2026 16:27

Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or

Viata Parlamentara 09-11-2026 15:58

USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că