Ion Ştefan - la Parlament, cu guler cervical: Acum vreo 10 zile mi-a amorţit mâna complet
Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a venit cu un guler cervical la Parlament marţi, când urma să se dezbată o moţiune simplă împotriva sa, şi a anunţat că are o problemă serioasă la coloană.
"Acum vreo 10 zile eram în minister, la birou şi am avut o problemă serioasă, spun eu, o durere maximă în braţul drept, mi-a amorţit mâna complet şi a fost nevoie să merg la medic. Şi uite aşa, după mai multe zile de consultări şi discuţii cu medici am ajuns în situaţia în care mă vedeţi acum. Vorbim despre o situaţie la coloana vertebrală, ceva vertebre, C6-C7 tasate. Deocamdată, nu diagnosticul contează atât de mult, ci faptul că de 10 zile am luat atâtea pastile, cât nu am luat toată viaţa cumulat. Medicii mi-au recomandat repaus, să continui tratamentul, am luat-o treptat pentru faptul că nu pot să fac prea multe, că durerea persistă", a spus Ion Ştefan la Camera Deputaţilor.
Marţi, plenul Camerei Deputaţilor urma să dezbată moţiunea simplă "Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!", îndreptată împotriva lui Ştefan, dar pentru că acesta a reclamat probleme de sănătate, moţiunea a fost doar citită.
"Fac anunţul pentru presă şi mai ales pentru colegii noştri care urmăresc dezbaterea, datorită stării de sănătate, în urma consultării domnului ministru Ion Ştefan, în urma consultării cu liderii de grup, vom finaliza citirea moţiunii astăzi, iar dezbaterea din partea grupurilor parlamentare va avea loc la o altă dată, pe care o vom stabili de comun acord. Vom finaliza şi vom închide şedinţa", a spus preşedintele de şedinţă, Florin Iordache. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților/Codul urbanismului - raport de adoptare cu amendamente în Comisia pentru administrație
Codul urbanismului a primit, marți, cu majoritate de voturi, raport de adoptare cu amendamente în Comisia pentru administrație a Camerei Deputaților. Potrivit acului normativ, trecerea atribuției de eliberare a documentațiilor de urbanism de la primăriile de sector către Primăria Capitalei va avea loc de la 1 noiembrie 2028. Ministrul inte
Camera Deputaților/Dimitriu (USR) acuză PSD de un atac politic la legea ANI și spune că Fritz nu va fi afectat
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a afirmat marți că legea privind integritatea nu se aplică retroactiv în cazul liderului Uniunii, Dominic Fritz, acuzând PSD de 'un atac politic care e coordonat de ceva vreme'. 'Avem o lege, anume Constituția, care spune foarte clar că în momentul în care afectezi drepturile fundamentale, și
Camera Deputaților/Marinescu: Proiectul de consolidare a legilor integrității - foarte important pentru societate
Proiectul de consolidare a legilor integrității este unul foarte important pentru societate și pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR, a subliniat, marți, deputatul PSD Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, după ce
Camera Deputaților - Comisia de buget/Raport favorabil privind prelungirea termenului de finalizare a cumpărării locuințelor cu TVA 9%
Comisia de buget a Camerei Deputaților a acordat, marți, raport favorabil propunerii legislative potrivit căreia cei care au încheiat precontracte de cumpărare a locuințelor până la 31 iulie 2025 pot să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie anul curent, astfel încât să nu fie afectați de atacul cibernetic de la Agenția N
Camera Deputaților/Proiectul privind ANI - votat de Comisia juridică
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice. Dezbaterile privind acest proiect au început luni, când deputații din comisie au adoptat mai multe amendamente. Totodată, au fost respinse în bloc o serie de amendamente ale pa
Camera Deputaților/Comisia de buget: Acordul de împrumut SAFE - raport favorabil, fără amendamente
Comisia de buget a Camerei Deputaților a dat raport favorabil, marți, proiectului de aprobare a Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, în valoare de 16.680.055.394 euro. Au fost înregistrate 25 voturi pentru, 7 împotrivă și o abținere. Acordul a fost semnat la București, la 12 mai 202
Grindeanu: Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical în ultimii 15 ani
Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical din ultimii 15 ani, susține președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, liderul PSD. 'Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical din ultimii 15 ani. Greva generală este un instrument democratic atunci când nu eș
Senat: Recompense și stimulente financiare pentru personalul ANAF și AVR pentru îndeplinirea indicatorilor și încasarea creanțelor
Senatul a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul care prevede instituirea unui mecanism anual de recompensare financiară a personalului Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Autorității Vamale Române, în funcție de gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță specifici activității fiecăreia. S-au &ic
Senat: Proiectul privind reducerea temporară graduală a accizei la motorină - adoptat
Senatul a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul care prevede instituirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, fiind stabilit un mecanism prin care acciza la motorină va scădea gradual între 5% și 25%, în funcție de evoluția prețurilor la pompă. S-au înregistrat 116 voturi pentru și opt abțineri.
Senat: Durata mandatului viceprimarului va constitui vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite
Senatul a adoptat, luni, un proiect de modificare a Codului administrativ, stabilind că durata mandatului viceprimarului va constitui vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite. Proiectul modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fiind determinat de necesitatea îndepliniri
Marinescu: PSD nu va vota un proiect privind integritatea decât în forma în care a fost trimis și Comisiei Europene
Parlamentarii PSD nu vor vota propunerea legislativă privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității decât dacă se restaurează proiectul așa cum a fost trimis Comisiei Europene, a informat, luni, deputatul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției. 'PSD nu va vota acest proiect decât dacă se restaurează proiectul așa cu
Ivan: Am căzut de acord asupra unui mecanism prin care vom scădea progresiv acciza la carburanți
Deputatul PSD Bogdan Ivan a afirmat luni că parlamentarii au căzut de acord asupra unui mecanism prin care acciza la carburanți va scădea progresiv, prin adoptarea unui proiect inițiat de el. 'Tocmai a trecut de comisiile parlamentare din Senat readoptarea situației de criză în domeniul carburanților, cu o majoritate covârșitoare de voturi, pri
Nazare propune fonduri de funcționare pentru ROMATSA prin credit-punte de la Exim Bank
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a informat, luni, că a propus un credit-punte de la Exim Bank pentru finanțarea funcționării ROMATSA până la finalizarea diferendului cu compania Pfizer. 'Într-un pachet de 11 măsuri care a fost depus astăzi există și o soluție în privința ROMATSA. Acolo am venit cu o propunere de credi
Senat/Comisia de buget: Proiectul privind reducerea temporară a nivelului accizei la motorină - raport favorabil
Comisia pentru buget a Senatului a dat raport favorabil, luni, în sesiunea extraordinară, unui proiect care prevede reducerea temporară a accizei la motorină, declararea situației de criză pe piața țițeiului, iar cadrul general din acest domeniu să fie actualizat prin hotărâri de guvern. Propunerea legislativă privind declararea situației de criză
Senat - comisii/Finalizarea cumpărării locuințelor cu antecontracte încheiate cu TVA 9%, prelungită până la 30 septembrie (raport adoptat)
Comisia de buget a Senatului a acordat, luni, raport favorabil propunerii legislative prin care cei care au încheiat precontracte de cumpărare a locuințelor până la 31 iulie 2025 să poată să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie anul curent, astfel încât să nu fie afectați de atacul cibernetic de la Agenția Națională de


