Cameră - moţiune Educaţie/ Monica Anisie: Guvernele PSD au dus înapoi sistemul de cercetare cu zece ani
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, le-a transmis, luni, iniţiatorilor moţiunii simple împotriva ei că guvernele PSD au dus "înapoi" sistemul de cercetare "cu zece ani prin subfinanţarea cronică" şi promovând oameni care "cred că cercetarea se face precum politica".
"Aţi făcut referire în textul moţiunii la cercetare. Sincer, mă mir. Ştiţi ce am găsit la cercetare? Guvernele PSD au dus înapoi sistemul de cercetare cu zece ani prin subfinanţarea cronică şi promovând oameni care cred că cercetarea se face precum politica. Cu o execuţie de doar zece la sută din planul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare 2014-2020, să nu ne mire starea cercetării din România. În toţi aceşti ani, competiţiile de proiecte au fost aproape inexistente şi atunci când le-au deschis, au eliminat experţii internaţionali din evaluări. (...) Ce s-a mai întâmplat la cercetare pe vremea guvernelor PSD? Nimic", a spus ministrul la dezbaterea moţiunii.
Anisie a afirmat că proiectele României în domeniul ştiinţific au "stagnat" iar cele precum laserul de la Măgurele au fost "puse în pericol prin nefinanţare".
"Proiectele României în domeniul ştiinţific au stagnat, astfel încât am ajuns în situaţia în care infrastructura pan-europeană ca 'Laserul de la Măgurele' să fie pusă în pericol de nefinanţare", a arătat ministrul.
Ea a acuzat semnatarii moţiunii că nu au publicat pe vremea în care se aflau la guvernare tezele de doctorat şi au "lăsat" şcolile doctorale "fără evaluare".
"Sigur că nu vreţi să detaliaţi măsurile din învăţământul universitar, pentru că una dintre cele mai importante - aceea de a publica tezele de doctorat - vă afectează pe unii dintre dumneavoastră, iniţiatorii şi semnatarii moţiunii. Consider că trebuia să detaliaţi, deşi legea prevedea încă din 2011 că teza de doctorat este un document public iar din 2016 există o platformă cu 6.000 de teze de doctorat. Aţi ţinut la sertar toate aceste teze. Nu-i nimic, noi le-am publicat, acum sunt la vedere. Să terminăm odată cu mediocritatea şi impostura în universităţile noastre. În învăţământul universitar aţi lăsat şcolile doctorale fără evaluare din 2011 încoace. A fost nevoie de 2 prorogări ale termenelor pentru menţinerea acreditării şcolilor doctorale până la evaluare, evaluare care în sfârşit se va face şi de fapt se află în plină desfăşurare", a susţinut ministrul.
Moţiunea simplă este intitulată "Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional - PNL a creat România NeEducată" şi este semnată de 93 de deputaţi de la Pro România şi de la PSD. Votul va fi dat miercuri. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
Citiţi şi:
Cameră - moţiune Educaţie/ Anisie: Voi face tot ce îmi stă în putinţă ca sistemul să fie reformat
Cameră - moţiune Educaţie/ Simonis (PSD): Brătianu şi Băsescu s-au unit cumva
Cameră - moţiune Educaţie/ Biro Zsolt Istvan (UDMR): Ne paşte într-adevăr un colaps al sistemului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent





