Senat - Oros: Programul Naţional Strategic, unul complex, nu o schiţă prin care se încurajează exportatorii de subvenţii

Programul Naţional Strategic nu este o schiţă prin care se încurajează "doar exportatorii de subvenţii şi care să favorizeze samsarii", ci este un program "complex, responsabil", prin care banii dedicaţi Agriculturii trebuie să ajungă la ţăranii şi fermierii autentici, a declarat luni ministrul Adrian Oros, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii simple prin care se cere demisia sa.
El a precizat că programul a fost trimis, în luna martie, spre analiză Comisiei Europene.
"Am trimis spre analiză la Comisia Europeană încă de la începutul lunii martie, consultarea cu Comisia Europeană fiind obligatorie pentru realizarea PNS. (...) Nu este o schiţă prin care se încurajează doar exportatorii de subvenţii şi care să favorizeze samsarii şi vânătorii de subvenţii, este un program complex, responsabil, prin care banii dedicaţi Agriculturii trebuie să ajungă la ţăranii şi fermierii autentici, la cei care lucrau pământul şi creşteau animale şi când nu erau subvenţii, la cei care o să lucreze pământul şi vor creşte animale şi după ce aceste subvenţii nu vor mai fi", a precizat Oros.
Potrivit acestuia, un program de o asemenea anvergură implică demersuri complexe pentru fiecare etapă în parte.
"În acest PNS trebuie să implementăm priorităţile Agriculturii româneşti pentru următorii şapte ani. Consolidarea mediului asociativ şi asocierea producătorilor mici pentru a deveni competitivi, susţinerea capacităţilor de depozitare şi procesare, susţinerea zonelor cu constrângeri naturale, consolidarea fermelor familiale, o strategie de gestionare a apei, învăţământul agricol tehnic şi profesional dual, promovarea reală a produselor agro-alimentare româneşti", a explicat ministrul. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Senat/ Moțiunea simplă împotriva lui Rafila - scoasă de pe ordinea de zi a plenului de luni
Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, inițiată de SOS România, AUR și POT, programată inițial a fi dezbătută și votată luni, a fost scoasă de Biroul permanent de pe ordinea de zi a plenului Senatului. Motivul invocat a fost similar celui de la Camera Deputaților, unde moțiunea simplă împotriva min
Camera Deputaților: Evaluarea judecătorilor de la ICCJ - reintrodusă în legislație (proiect)
Deputatul USR Oana Murariu a depus la Parlament un proiect de lege care are ca principală prevedere reintroducerea evaluării judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Oana Murariu precizează în expunerea de motive a proiectului că reintroducerea evaluării judecătorilor de la ÎCCJ este 'absolut firească'
Senat: Moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila; dezbatere și vot, luni
O moțiune simplă intitulată 'Vaccinuri, minciuni și tăcere. Ministrul Rafila trebuie să plece' a fost depusă, miercuri, în plenul Senatului, de senatorul S.O.S. România Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința de plen de miercuri, a anunțat că, î
Camera Deputaților/Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc - sărbătorită și în plan internațional, prin evenimente de diplomație
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect care prevede ca Ziua națională a gastronomiei să fie sărbătorită și în plan internațional, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, prin organizarea de evenimente de diplomație publică și culturală care să pună în valoare specificul gastronomiei și vinului românesc.
Camera Deputaților: Măsuri mai stricte pentru combaterea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr.129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care se instituie măsuri mai stricte pentru combaterea spălării banilor și
Ciubuc: Ne aflăm într-o criză constituțională; avem un președinte interimar care nu poate numi un prim-ministru interimar
Deputatul S.O.S. România Ciprian Ciubuc a declarat miercuri că în România este 'o criză constituțională', deoarece președintele interimar, conform Constituției, nu poate numi un prim-ministru interimar. 'Cu toții sper că ne-am revenit după șocul unora care au primit o lovitură din partea votului românilor și
Camera Deputaților/Maria Cernit: Ziua de 8 mai ar trebui să ne amintească cât de greu se trăiește în lipsa egalității și a corectitudinii
Ziua de 8 mai, în care se marchează egalitatea de șanse între bărbați și femei, ar trebui să ne amintească cât de greu se trăiește în lipsa egalității și a corectitudinii, a afirmat, miercuri, în plen, deputata POT Maria Cernit. 'Pe 8 mai marcăm Ziua egalității de șanse între femei și bărbați, un prilej
Senat - Comisia de cultură: 'De la Podul de flori la Muzeul Presei - pagini de istorie', eveniment de diplomație culturală
Comisia pentru cultură și media a Senatului a organizat marți, la Galeriile Madrigal ale Palatului Parlamentului, un eveniment de diplomație culturală, memorie colectivă și afirmare identitară, intitulat 'De la Podul de Flori la Muzeul Presei - Pagini de Istorie', care marchează 35 de ani de la acel moment emoționant.
Abrudean: 'De la Podul de Flori la Muzeul Presei', eveniment cu multiple semnificații culturale pentru relațiile româno-moldovene
'De la Podul de Flori la Muzeul Presei - Pagini de Istorie' este un eveniment cu multiple semnificații pentru relațiile dintre România și Republica Moldova, un drum al 'recun
Gavrilă (POT): Dorin Popa manipulează opinia publică prin minciuni și victimizare; a comis fals în declarații
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), a respins, marți, afirmațiile deputatului Dorin Popa potrivit cărora ea l-ar fi amenințat și a susținut că acesta a semnat documente oficiale în numele partidului fără a avea împuternicire și a încasat nelegal indemnizația de revoluționar. 'Este regretabil că domnul Dorin Pop
Senat/Comisia pentru cercetarea abuzurilor (dezbatere): ANAF să comunice cu debitorul înainte de emiterea titlului executoriu
Anunțarea debitorului despre datoriile acumulate printr-un telefon sau SMS înaintea aplicării popririi de către ANAF ar conduce, în cele mai multe cazuri, la acoperirea datoriilor și la economii financiare și de timp, este concluzia participanților la dezbaterea organizată, marți, de Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat. La dezbaterea int
Dorin Popa, demisionar din POT: Anamaria Gavrilă m-a amenințat că o să intru cu capul în gard
Deputatul Dorin Popa, care și-a anunțat demisia din POT marți, a declarat că președintele acestui partid, Anamaria Gavrilă, l-a amenințat că o să intre 'cu capul în gard' dacă nu face ce vrea ea. 'Îmi anunț astăzi demisia din Partidul Oamenilor Tineri. Simplu. Nu sunt tânăr. Mi-am dat seama că nu sunt tânăr și atunci am deci
Camera Deputaților/ Câciu: Aș putea avea o opțiune de vot; am o părere proastă despre ambii candidați
Deputatul social-democrat Adrian Câciu a afirmat marți că nu susține un anumit candidat în turul al doilea al prezidențialelor, pentru că 'are o părere proastă' despre amândoi, acceptând că totuși ar putea avea o opțiune de vot în favoarea lui Nicușor Dan. Reacția deputatului PSD vine în contextul în care luni
Daniel Suciu: PSD este astăzi în Opoziție
Social-democratul Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a declarat marți că PSD este în acest moment în Opoziție, iar după părerea lui partidul ar trebui să rămână în Opoziție. Suciu a fost întrebat dacă ar fi oportun ca PSD să rămână în Opoziție sau să participe din nou la guvernare, după ce va fi ales
Palatul Parlamentului - iluminat în portocaliu și galben în 3 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Piciorului Varus Equin
Parlamentul va fi iluminat, în seara zilei de 3 iunie, în portocaliu și galben, cu ocazia Zilei Internaționale a Piciorului Varus Equin, o afecțiune congenitală care afectează unul din 1.000 de nou-născuti. Potrivit unui memorandum intern aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaților, Comisia pentru sănătate și familie susține acest demers, la