logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Camera Deputaţilor: 4 iunie - Ziua Tratatului de la Trianon

Imagine din galeria Agerpres

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, ca data de 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon.

Proiectul de lege în acest sens a fost adoptat de deputaţi cu 235 voturi ''pentru'', 21 ''împotrivă'' şi 25 abţineri.

Acesta are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

Iniţiativa legislativă prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon.

În acest sens, autorităţile centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin material şi logistic. Instituţiile publice, din fonduri proprii, precum şi organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot sprijini aceste manifestări. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi să fie arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Senatorul PSD Titus Corlăţean, unul dintre iniţiatori, a menţionat că proiectul de lege vizează "o simbolistică naţională importantă pentru statul român modern şi contemporan".

"Acest proiect de lege face referire la momentul 4 iunie 1920 atunci când Tratatul de pace de la Trianon a fost semnat de puterile aliate, câştigătoare ale Primului Război Mondial, inclusiv România cu Ungaria, ca succesor al Imperiului austro-ungar. (...) Tratatul de pace de la Trianon a consfinţit recunoaşterea internaţională a frontierelor României reîntregite cu Transilvania unită cu România şi a consacrat drepturile civile şi politice ale românilor care constituiau populaţia majoritară în Transilvania, drepturi pe care aceştia nu le-au avut sub dualitatea austro-ungară", a spus Corlăţean.

El a subliniat că nu este o lege îndreptată împotriva cuiva.

"Nu e o lege îndreptată împotriva unei minorităţi naţionale. Acest moment poate să fie un cadru de dialog la aceeaşi masă, ceea ce nu s-a întâmplat în aceşti ani, a celor care au opinii diferite cu privire la simbolistica lui 4 iunie. (...) Nu este îndreptat împotriva altui stat.Trebuie să luăm notă că în toţi aceşti ani au fost forţe politice la Budapesta, partide cu pusee naţionaliste sau chiar xenofobe, aşa cum este partidul Jobbik sau Fidesz, care au promovat constant şi teorii şi idei politice care ne-au ofensat pe noi ca naţiune română şi proiecte de lege care au deveni legi - legea comemorării tratatului de la Trianon şi legea privind cetăţenia ungară pe criterii etnice", a adăugat Corlăţean.

UDMR a criticat acest proiect pe care îl consideră ''inutil'', liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, menţionând că proiectul nu poate schimba nimic.

"Ceea ce în trecut, cu un secol în urmă, pentru naţiunea română a fost o bucurie imensă, pentru naţiunea maghiară şi pentru maghiarii din România a fost o pierdere uriaşă şi o tristeţe imensă. Această stare de fapt nici unii, nici alţii nu mai pot schimba prin astfel de dezbateri şi adoptând acest proiect de lege. (...) Am convingerea că, în această instituţie, în Parlamentul României ar fi mult mai util, mult mai pragmatic, mai aproape de adevărul de azi şi de cel de mâine, dacă am căuta şi dacă am găsi fapte care ne apropie şi nu subiecte care ne despart", a spus Kelemen Hunor.

El s-a întrebat ce se doreşte a se demonstra prin adoptarea acestui proiect.

"Cu Transilvania v-aţi îmbogăţit şi cu noi, cu moştenirea noastră culturală, cu trecutul nostru, cu tot. Condiţiile în care trăieşte o minoritate, felul în care se simte pe pământul natal - depind, în primul şi în primul rând, de dumneavoastră. Noi, cei care am rămas în România, am acceptat că această ţară este şi ţara noastră, este şi căminul nostru şi aici vrem să construim viitorul copiilor noştri. O majoritate puternică, sigură pe sine, o majoritate fără remuşcări, niciodată nu îşi demonstrează puterea în mod ostentativ, nu creează intenţionat situaţii în care celălalt se simte umilit, ofensat şi este batjocorit, stigmatizat, aşa cum s-a întâmplat în ultimele săptămâni cu comunitatea maghiară din România. Până la urmă se pune întrebarea: ce vreţi să demonstraţi cu acest proiect? Şi cui vreţi să demonstraţi? (...) Constat că încă nu s-a terminat competiţia lansată acum trei săptămâni de preşedintele Republicii, competiţie prin care aveţi impresia că, dacă săptămânal veţi demonstra că sunteţi anti-maghiari, aţi rezolvat, automat, toate problemele României", a transmis liderul UDMR.

Liberalii au anunţat că votează proiectul. "PNL va vota acest proiect de lege. Acest lucru sper că este clar pentru toată lumea şi nu mai este cazul să facem speculaţii. (...) Noi susţinem această iniţiativă pe care o considerăm salutară", a declarat deputatul liberal Daniel Gheorghe.

"Este important 4 iunie 1920 pentru că este momentul în care se pune capăt Imperiului austro-ungar sau dublei monarhii. (...) Cred că Tratatul de la Trianon nu poate fi pus în niciun fel sub semnul întrebării. (...) Cred că şi domnul prim-ministru al Ungariei Viktor Orban ar trebui să-şi modifice hărţile pe care le deţine în biroul dumnealui şi să-şi dea seamă că orice tentativă de a reveni asupra unor realităţi anterioare Tratatului de la Trianon este vetustă, injustă şi penibilă din punct de vedere moral şi al tratatelor internaţionale. PNL, partidul Brătienilor, va vota şi va susţine în deplinătatea sa acest act normativ care vine în momentul centenarului Tratatului de la Trianon", a spus deputatul liberal.

Deputatul minorităţilor Varujan Pambuccian a anunţat că este în favoarea acestui proiect.

"Grupul minorităţilor va vota pentru acest proiect de lege. (...) Niciunul dintre popoarele pe care le reprezintă grupul nostru nu priveşte în niciun fel acest proiect ca un moment împotriva poporului maghiar. Absolut deloc. Este un moment care a consfinţit România Mare. (...) Pentru noi România Mare a însemnat un moment extraordinar de important, a însemnat un moment care a transformat idealurile din Proclamaţia de la Alba Iulia în realităţi şi rolul nostru este, printre altele, să transformăm în realităţi toate idealurile de atunci. (...) Ca armean, vreau să spun că România Mare a fost primul stat din lume care ne-a oferit adăpost în momentul în care fugeam de genocid, lucrul acesta nu o să-l uităm", a adăugat Pambuccian.

Şi PMP a susţinut acest proiect. "Este o zi istorică. Trebuie să avem curajul să ne asumăm istoria realist, nu cum ar dori unii sau alţii în funcţie de interesele de conjunctură. (...) PMP, în semn de profund respect pentru istoria României, va vota pentru acest proiect", a arătat liderul deputaţilor PMP Marius Paşcan.

Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 57

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 10-11-2026 13:52

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:03

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Viata Parlamentara 09-11-2026 16:27

Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or

Viata Parlamentara 09-11-2026 15:58

USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că