Ponta: Voi propune un grup de lucru pentru relansarea sportului; nu voi asista pasiv la moartea acestui fenomen
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, joi, că sportul românesc se află în cel mai greu moment din istorie, precizând că, după data de 15 mai, va propune în Parlament constituirea unui grup de lucru special care să discute cu reprezentanţii din acest sector şi să prezinte cât mai curând o strategie concretă de relansare a acestui domeniu.
Ponta susţine că sportul a fost şi este total ignorat de preşedinte, Guvern, Parlament.
"7 Mai 1986 - Steaua câştigă Cupa Campionilor Europeni - a fost evenimentul fericit care a marcat generaţia mea în timpul comunismului! În societăţile moderne sportul este la baza altor două domenii fundamentale: Educaţie şi Sănătatea (dincolo de efectele economice). Ţările care investesc în sport au rezultate net superioare în Educaţie şi Sănătate! Iar rezultatele sportive sunt cele care dau prestigiul unei ţări - şi unesc energiile pozitive ale unui popor! Azi sportul românesc se află în cel mai greu moment din istorie. Pandemia de coronavirus a oprit activităţile şi competiţiile sportive într-un grad care întrece şi Al Doilea Război Mondial, deşi apar primele semne de posibilă relansare. În timpul crizelor economice, sportul profesionist este profund afectat - dar şi infrastructura sportivă, resursele financiare necesare provenite din publicitate, sponsorizări, drepturi de televiziune, bilete etc - au dispărut deja. În aceste condiţii am o uriaşă frustrare şi indignare văzând cum în Romania sportul a fost şi este total ignorat de preşedinte, Guvern, Parlament", a scris Ponta pe Facebook.
Potrivit acestuia, "nimeni nu catadicseşte să prezinte în mod oficial un calendar şi o strategie de relansare pentru sport", menţionând că, din partea celor de la Putere, se consideră că "liber la vânătoare şi pescuit" este suficient.
"Guvernul face programe de sprijin pentru IMM-uri (foarte bună ideea - proastă implementarea), pentru presă (bună ideea - dar cu intenţii urâte), dar nu dă doi bani şi două minute pentru un program de sprijin absolut esenţial pentru salvarea sportului românesc. În perioada 2012 - 2015 am sprijinit concret (din toată inima) toate proiectele şi programele pentru sportul românesc - financiar, legislativ şi prin lobby instituţional (ce mândru sunt că am mers la Munchen alături de echipa FRB şi primarul Clujului Emil Boc ca să obţinem Campionatul European de Baschet - sau că am călătorit 2.000 km doar pentru o întâlnire cu Michel Platini ca să îmi confirme Euro 2020 în România). Biroul meu a fost mereu deschis pentru proiecte şi pentru oamenii din sport. Le mulţumesc marilor sportivi care au vrut să mă sfătuiască şi să muncească pentru sport (Gabriela Szabo, Carmen Tocală, George Cosac, Alin Petrache, Mihai Covaliu, Virgil Stănescu şi mulţi alţii)", a mai arătat Ponta.
Liderul Pro România a adăugat că trebuie un efort comun pentru acest domeniu.
"Imediat după data de 15 voi propune în cadrul Parlamentului şi alături de Ministerul Sportului (aici rivalitatea politică este o idioţenie cumplită) un grup de lucru special care să discute cu reprezentanţii sportului românesc şi să prezinte cât mai curând o strategie concretă de relansare! Nu voi asista pasiv la moartea acestui fenomen pe care îl consider esenţial pentru dezvoltarea unei naţiuni!", a anunţat Ponta. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
PNL, USR, UDMR nu trebuie să facă alte propuneri de premier, în contextul în care președintele Nicușor Dan are deja 'pe masă' două opțiuni din partea partidelor politice, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a reiterat că PNL nu va susține un Guvern din care face parte PSD.
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Comisia pentru învățământ a Senatului a dat raport favorabil marți proiectului PSD care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. 'Am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat c
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, i-a criticat marți pe senatorii PSD și AUR pentru faptul că au votat împotriva declarării anului 2027 drept 'Anul României Europene'. PSD și AUR nu au doar o 'înțelegere conjuncturală' pentru voturi, ci este vorba despre o alianță care produce deja efecte asupra
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
USR și PNL au solicitat conducerii Camerei Deputaților înființarea comisiei parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos, a anunțat marți parlamentarul USR Alexandru Dimitriu. El a explicat că înființarea unei astfel de comisii este necesară și la nivelul Camerei Deput
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-l invite la audieri pe judecătorul CCR Cristian Deliorga în cadrul anchetei privind împrejurările în care acesta a călătorit spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni. 'Astăzi s-a aprobat în comisie să demarăm procedurile de
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, nu s-au prezentat, marți, la audieri în Comisia de constituționalitate a Senatului care anchetează întâlnirea din 14 august dintre Bolojan și Tănăsescu. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor
Senat: Proiect inițiat de AUR privind reducerea numărului de parlamentari - respins
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR privind reducerea numărului de parlamentari. S-au înregistrat 43 voturi 'pentru', 40 'împotrivă' și 21 abțineri. Propunerea legislativă modifica și completa în acest sens Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică. Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec
Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei 'Mykonos-Nordis'
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri. Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au
Kelemen Hunor: Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar 'mult și bine' și nu poate să facă nimic
Premierul Ilie Bolojan ar putea rămâne interimar 'mult și bine', afirmă președintele UDMR, Kelemen Hunor, care susține totodată că varianta alegerilor anticipate 'trebuie luată în calcul foarte serios'. 'Într-adevăr, dacă ar pica un guvern, atunci sigur că ne-am îndrepta spre alegeri anticipate. Trebuie luată î
Avrămescu (AUR) spune că s-au strâns 119 semnături de parlamentari pentru suspendarea președintelui pe o platformă online
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, i-a îndemnat pe cei care doresc să susțină suspendarea președintelui României să se exprime pe platforma suspenND.ro, el precizând că până în prezent 119 parlamentari s-au pronunțat pentru acest demers al AUR. Întrebat luni, într-o conferință de presă, d
Camera Deputaților/ Biroul permanent a aprobat trecerea la votul cu prezență fizică în ședințele de plen
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, mai multe măsuri cu privire la exercitarea votului în plen, una dintre acestea fiind deconectarea sistemelor de transmisie care fac legătura cu sistemul hibrid de vot la distanță. 'Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 14 septembrie 2026 a fost implementat următorul set de






