Simonis: Iohannis şi PNL consideră că fumigenele şi petardele naţionaliste pot deturna atenţia de la criza sanitară şi economică
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a susţinut miercuri că preşedintele Klaus Iohannis şi PNL folosesc 'fumigenele şi petardele naţionaliste' ca să 'deturneze atenţia de la criza sanitară şi economică', a declarat, miercuri, .
"Ne aflăm în situaţia în care, în plină pandemie, preşedintele Iohannis şi patriotarzii de la PNL consideră că enormităţile şi fumigenele naţionaliste pot deturna atenţia oamenilor de la criza sanitară şi cea economică, de la tunurile pe care le dau în fiecare zi, de la chelnerii pe care îi pun în conducerea spitalelor, de la focarele de infecţie din judeţele pe care le conduc, de la comerţul cu oameni pe care îl fac, de la sutele de mii de locuri de muncă şi zecile de mii de firme închise. V-aţi folosit - şi mă refer la cei de la PNL - fără jenă de un subiect pe care ştiaţi de la bun început că n-are cum să treacă. (...) Este inacceptabil şi neconstituţional un astfel de demers. Aţi tăcut mai mult de o lună de la adoptarea tacită. Ştiaţi foarte bine că vor pica la Senat şi la Camera Deputaţilor (proiectele privind Ţinutul Secuiesc şi Codul administrativ -n.r.), că ambele au rapoarte de respingere", a declarat Simonis la dezbaterea proiectului privind Codul administrativ.
El a amintit că, în ultimii 30 de ani, au existat în Parlament mai multe proiecte de acest fel, toate respinse prin vot, şi a pus reacţia PNL şi a şefului statului pe seama 'scăderii din sondaje".
"Aţi început să minţiţi când aţi văzut că procentele din sondaje încep să vă strângă", a susţinut Simonis,
Social-democratul a arătat de ce s-a votat tacit în Senat proiectul de lege privind Codul administrativ.
"S-a greşit în Parlament, când a fost posibil ca un parlamentar al PNL cu simptome de COVID-19 s-a plimbat printre lideri şi s-a oprit activitatea două săptămâni. S-a greşit când parlamentarii PNL s-au grăbit să se testeze de COVID-19 şi au fost în situaţia, în 14 martie, că n-au putut veni să-şi voteze propriul guvern. Şedinţa de plen din 16 martie, atunci când trebuia să respingem această iniţiativă, pe care eu am introdus-o pe ordinea de zi, n-a mai avut loc. (...) De ce n-a ieşit preşedintele Iohannis sau dumneavoastră, în 16 martie sau pe 20 martie, să atragă atenţia că acest proiect trece tacit la fel ca şi acesta? Exact formularea din legea pe care azi o respingem a trecut în 2018 cu votul de la PNL. Exact formularea pe care astăzi o blamaţi şi acuzaţi PSD că o susţine aţi votat-o exact în 9 iulie 2018, atunci când aţi votat Codul administrativ. Sper ca astăzi să încheiem acest capitol ruşinos din istoria politică a României, în care preşedintele şi partidul aflat la guvernare s-au folosit de o temă naţionalistă, falsă pentru a ascunde adevăratele probleme ale României. (...) Fac un îndemn către Guvern şi către PNL să vă băgaţi minţile în cap, să încetaţi să vă faceţi de râs şi să veniţi cu un plan real pentru relansarea economiei", a afirmat deputatul PSD. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
PNL, USR, UDMR nu trebuie să facă alte propuneri de premier, în contextul în care președintele Nicușor Dan are deja 'pe masă' două opțiuni din partea partidelor politice, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a reiterat că PNL nu va susține un Guvern din care face parte PSD.
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Comisia pentru învățământ a Senatului a dat raport favorabil marți proiectului PSD care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. 'Am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat c
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, i-a criticat marți pe senatorii PSD și AUR pentru faptul că au votat împotriva declarării anului 2027 drept 'Anul României Europene'. PSD și AUR nu au doar o 'înțelegere conjuncturală' pentru voturi, ci este vorba despre o alianță care produce deja efecte asupra
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
USR și PNL au solicitat conducerii Camerei Deputaților înființarea comisiei parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos, a anunțat marți parlamentarul USR Alexandru Dimitriu. El a explicat că înființarea unei astfel de comisii este necesară și la nivelul Camerei Deput
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-l invite la audieri pe judecătorul CCR Cristian Deliorga în cadrul anchetei privind împrejurările în care acesta a călătorit spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni. 'Astăzi s-a aprobat în comisie să demarăm procedurile de
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, nu s-au prezentat, marți, la audieri în Comisia de constituționalitate a Senatului care anchetează întâlnirea din 14 august dintre Bolojan și Tănăsescu. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor
Senat: Proiect inițiat de AUR privind reducerea numărului de parlamentari - respins
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR privind reducerea numărului de parlamentari. S-au înregistrat 43 voturi 'pentru', 40 'împotrivă' și 21 abțineri. Propunerea legislativă modifica și completa în acest sens Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică. Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec
Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei 'Mykonos-Nordis'
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri. Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au
Kelemen Hunor: Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar 'mult și bine' și nu poate să facă nimic
Premierul Ilie Bolojan ar putea rămâne interimar 'mult și bine', afirmă președintele UDMR, Kelemen Hunor, care susține totodată că varianta alegerilor anticipate 'trebuie luată în calcul foarte serios'. 'Într-adevăr, dacă ar pica un guvern, atunci sigur că ne-am îndrepta spre alegeri anticipate. Trebuie luată î
Avrămescu (AUR) spune că s-au strâns 119 semnături de parlamentari pentru suspendarea președintelui pe o platformă online
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, i-a îndemnat pe cei care doresc să susțină suspendarea președintelui României să se exprime pe platforma suspenND.ro, el precizând că până în prezent 119 parlamentari s-au pronunțat pentru acest demers al AUR. Întrebat luni, într-o conferință de presă, d
Camera Deputaților/ Biroul permanent a aprobat trecerea la votul cu prezență fizică în ședințele de plen
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, mai multe măsuri cu privire la exercitarea votului în plen, una dintre acestea fiind deconectarea sistemelor de transmisie care fac legătura cu sistemul hibrid de vot la distanță. 'Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 14 septembrie 2026 a fost implementat următorul set de






