Kelemen Hunor despre proiectul referitor la Codul administrativ: Corectează Codul lui Dăncilă; a produs un scandal artificial
Proiectul de lege privind Codul administrativ a creat un scandal imens, dar artificial, a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a arătat că acesta este constituţional, iar obiectivul a fost de fapt "corectarea Codului lui Dăncilă".
"Sunt convins că marea majoritate cunoaşte istoria recentă a acestui proiect, dar totuşi merită recapitulat. În 2018 a fost intens dezbătut şi votat cu mare majoritate, inclusiv cu votul colegilor care azi sunt la guvernare, un Cod administrativ care a reglementat aspecte din administraţia centrală şi locală, inclusiv folosirea limbii materne acolo unde o minoritate trăieşte într-un număr semnificativ. Acel act a fost atacat de preşedintele Iohannis la CCR. În sesizarea preşedintelui era detaliat, pe opt pagini, că folosirea limbii materne în administraţia publică locală în condiţiile stabilite de actul normativ ar fi neconstituţională. Părerea preşedintelui era că Legea 2015 din 2001 nu era în conformitate cu Constituţia. CCR a considerat că legea votată în 2018 are elemente de neconstituţionalitate, dar în niciun caz nu e vorba de articolele care reglementau folosirea limbii materne în condiţiile stabilite de lege, fiindcă erau perfect constituţionale. Este momentul să citim din Constituţia României art. 12 alineatul 2", a spus Kelemen Hunor la dezbaterile generale pe marginea proiectului.
El a amintit că România a ratificat Carta europeană a limbilor regionale şi Convenţia cadru privind drepturile minorităţilor.
"Comitetul consultativ privind monitorizarea aplicării Cartei şi Convenţiei recomandă, de ani de zile, României îmbunătăţirea legislaţiei în acest domeniu. Uite motivele pentru care CCR nu a respins articolele despre care vorbim. Anul trecut a venit Guvernul condus de doamna Dăncilă şi fără prea multe consultări a aprobat un nou Cod administrativ prin ordonanţă de urgenţă. Cu toţii am fost revoltaţi, am criticat Guvernul pentru acea OUG şi am cerut intervenţia Avocatului Poporului. Corect ar fi fost să se conformeze deciziei CCR şi textul să fie în rest acelaşi cu textul adoptat de Parlament - mă refer la Ordonanţa adoptată de Guvern. N-a fost să fie, Guvernul de atunci a intervenit şi în articolele care reglementau folosirea limbii minorităţilor naţionale, dar într-un mod incorect, făcând un pas înapoi. Până la urmă, Avocatul Poporului a atacat OUG doar pe procedură la CCR, iar noi, iniţiatorii acestui proiect, care în urmă cu câteva zile a produs un scandal imens, dar artificial, am depus acest proiect de lege, am depus de fapt acel proiect care a fost votat în Parlament cu un an înainte", a detaliat Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, textul iniţiatorilor "a fost aliniat la deciziile CCR".
"Am reintrodus bineînţeles toate aspectele legate de folosirea limbii minorităţilor naţionale, dar am corectat şi multe aspecte, inclusiv alegerea preşedinţilor Consiliilor Judeţene. Între timp, Codul lui Dăncilă a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, CCR a decis la începutul acestui an că sesizarea Avocatului Poporului nu are temei şi proiectul nostru a urmărit procedura parlamentară. Noi sperăm că anumite aspecte din acest proiect vor fi dezbătute şi aprobate, corectând astfel Codul lui Dăncilă. În schimb, săptămâna trecută, după ce preşedintele României, printr-o declaraţie de două minute şi jumătate, a reuşit nu numai să înlăture un pericol iminent, dar în realitate şi inexistent, a reuşit să distrugă şi ideea unui dialog raţional, a reuşit să-şi bată joc de limba maghiară", a arătat liderul UDMR.
În acest context, el l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis de instigare la ură şi de xenofobie.
"A revenit preşedintele cu o nouă declaraţie - am auzit că noi am fi pregătit un Cod administrativ paralel. Paralel cu ce? Spune preşedintele că noi dorim impunerea limbii maghiare în Transilvania. Acest lucru nu este adevărat. Este un scenariu complotist, este un fake news, este instigare la ură, este naţionalism, este xenofobie curată. De două săptămâni vedem o competiţie acerbă în a demonstra că maghiarii din România şi limba maghiară reprezintă un pericol la adresa României şi a românilor. Ştiţi că nu este adevărat. Este fals, este o prostie. Vă rog, vă implor opriţi-vă! Daunele politice şi sociale încă nu se văd, dar pot fi intuite şi logic deduse din cele întâmplate. De 30 de ani am militat prin mijloace democratice pentru a asigura minorităţii maghiare, după decenii de dictatură, cadrul instituţional în vederea păstrării identităţii culturale, etnice. (...) Vă rog, nu distrugeţi ce am construit", a concluzionat liderul UDMR. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








