Vosganian: ALDE va vota în Senat împotriva proiectului privind autonomia Ţinutului Secuiesc
Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, pentru AGERPRES, că senatorii acestui partid vor vota împotriva proiectului privind autonomia Ţinutului Secuiesc în şedinţa de plen a Senatului, considerând că actul normativ ar fi trebuit dezbătut în Camera Deputaţilor pentru a nu lăsa loc "niciunei speculaţii".
"Adoptarea tacită a acestui proiect o pun doar pe seama unei neglijenţe a Biroului permanent. Este un proiect cu semnificaţie politică deosebită şi se lasă impresia că, prin trecerea tacită a actului normativ prin Camera Deputaţilor, acest for ar fi încuviinţat textul, ceea ce este greşit. S-au oferit astăzi toate garanţiile politice că în Senat proiectul va fi oprit, dar ar fi trebuit să avem deja dezbaterea în Camera Deputaţilor ca să nu se lase loc niciunei speculaţii. Senatorii ALDE vor vota împotriva proiectului în plenul Senatului", a afirmat, miercuri, Vosganian.
Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, acesta urmând să intre în dezbaterea Senatului, care este for decizional.
Ca urmare a faptului că termenul de dezbatere şi vot a fost depăşit în Camera Deputaţilor, iar acest for a constatat adoptarea tacită a proiectului în şedinţa din 23 aprilie, propunerea legislativă a trecut în forma depusă de iniţiatori - deputaţii UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Biro Zsolt-Istvan. Raportul Comisiei pentru administraţie a fost de respingere.
Proiectul prevede ca "Ţinutul Secuiesc" să devină regiune autonomă cu personalitate juridică.
Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a anunţat convocarea plenului acestui for, miercuri, de la ora 14,00, unicul punct pe ordinea zi fiind proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc. El a precizat că senatorii PSD vor vota împotriva proiectului în Senat, ca for decizional. AGERPRES/(A, AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șefii instituțiilor care nu acționează pentru recuperarea prejudiciilor riscă închisoare de până la cinci ani (proiect)
Șefii instituțiilor publice care nu acționează pentru recuperarea prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi riscă închisoare până la cinci ani și interzicerea unor drepturi, prevede un proiect al USR. Inițiativa legislativă a fost depusă de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexandru Dimitriu, Dumitru Văduva, Simona Spătaru și Ciprian Ru
Sibiu: Deputatul Bogdan Trif cere măsuri urgente după moartea unui bărbat atacat de urs
Liderul județean PSD Sibiu, deputatul Bogdan Trif, a solicitat miercuri, în plenul Camerei Deputaților, măsuri urgente pentru gestionarea populației de urși și creșterea siguranței cetățenilor, după decesul unui bărbat de 34 de ani care ar fi fost atacat sâmbătă de un urs, în localitatea Prod. 'Încă un om ucis de ur
Camera Deputaților/ Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită până la 31 decembrie
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care este prelungită plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 31 decembrie 2026. 'Măsura cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor se aplică doar operatorilor economici înregistrați în România, indiferent de
Camera Deputaților/ Proiectul privind crearea Platformei Naționale a Infrastructurii Digitale - adoptat
Camera Deputaților a adoptat miercuri, cu majoritate de voturi, proiectul de lege privind evidența și administrarea infrastructurii digitale publice, precum și crearea Platformei Naționale a Infrastructurii Digitale. Proiectul are ca obiect de reglementare instituirea cadrului juridic pentru evidența, administrarea, utilizarea și securitatea i
Camera Deputaților/2026 - 'Anul Traian Vuia'
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege pentru instituirea anului 2026 ca 'Anul Traian Vuia', pentru celebrarea a 120 de ani de la primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. 'Guvernul, autoritățile administrației publice loca
Senat/ Comisii: Raport de admitere modificării Codului penal; pedepsele pentru abuzuri sexuale asupra minorilor, redimensionate
Comisia juridică a Senatului a acordat, marți, raport favorabil propunerii legislative de modificare a Codului penal prin care se redefinește pornografia infantilă, iar pedepsele se majorează sau se micșorează, în funcție de gravitatea faptelor. Titlu articolului 374 se schimbă din ''Pornografie infantilă'' în '
Andronache (PNL): Guvernul propus de Eugen Tomac - infiltrat și controlat de PSD; nu credem că va trece de votul Parlamentului
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a declarat marți că Guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac este unul ''infiltrat'' și ''controlat'' de PSD și nu crede că va trece de votul Parlamentului. ''Singurul partid care i-a impus condiții lui Eugen Tomac e PSD, prin urmare, dacă ar trece de
Fațada principală a Palatului Parlamentului, iluminată în turcoaz marți seară
Fațada Palatului Parlamentului va fi iluminată în turcoaz marți seară, un demers în vederea conștientizării bolii Batten. Solicitarea - aprobată de conducerea Camerei Deputaților - a venit din partea Comisiei pentru sănătate. Momentul a fost programat între orele 21:30 și 23:30. 'Boala Batten este o afecțiu
Senat/ 22 ianuarie - Ziua Națională Ana Aslan - proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede instituirea pe 22 ianuarie a Zilei Naționale Ana Aslan, în semn de recunoaștere a contribuției fundamentale a academicienei la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei mondiale. 'Cu ocazia Zilei Naționale Ana Aslan, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum
Senat/ Redeschiderea controlată a depozitelor industriale de deșeuri, pentru valorificarea materialelor - proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care permite redeschiderea controlată a depozitelor industriale de deșeuri închise definitiv, exclusiv în scopul valorificării materialelor conținute. Propunerea legislativă completează Ordonanța Guvernului nr.2/2021 privind depozitarea deșeurilor și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6
Senat/ Reexaminare: Încuviințarea executării silite privind titlurile executorii se soluționează în cel mult șapte zile
Cererea de încuviințare a executării silite privind titlurile executorii, altele decât hotărârile care pot fi puse în executare, se soluționează în termen de cel mult șapte zile de la înregistrarea acesteia la instanță, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, prevede propunerea legislativă de m
Camera Deputaților/Introducerea pe ordinea de zi a reducerii numărului de parlamentari - propunere respinsă
Liderul deputaților AUR, Adrian-Mihai Enache, a solicitat, luni, în plen, modificarea ordinii de zi din această săptămână prin introducerea unor proiecte de lege despre care a afirmat că 'au susținere în spațiul public'. Proiectele de lege se referă la legislația privind transparentizarea finanțării ONG-urilor, propun
Bustul lui Vasile Stroescu, primul președinte de vârstă al Parlamentului României Mari, dezvelit la Camera Deputaților
Bustul lui Vasile Stroescu, primul președinte de vârstă al Parlamentului României Mari, a fost dezvelit, luni, la Palatul Parlamentului, ceremonia religioasă fiind oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal. Evenimentul a fost organizat la solicitarea deputaților PSD Cosmin Andrei, Ecaterina Ma
Proiect USR: Retragerea decorațiilor pentru persoanele condamnate definitiv și cele care au colaborat cu Securitatea
Parlamentarii USR Sorin Șipoș, Cynthia Păun și Vlad Șendroiu au depus o inițiativă legislativă care modifică sistemul național de decorare al României astfel încât persoanelor condamnate definitiv la închisoare - indiferent dacă e vorba de executare sau cu suspendare - și persoanelor care au colaborat cu Securitatea să li se retragă, de drept,
Mihai Enache (AUR): Prin desemnarea ca premier a lui Eugen Tomac, rolul Parlamentului este ignorat
Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, susține că președintele Nicușor Dan ar fi încălcat Constituția prin desemnarea ca premier a lui Eugen Tomac pentru că acesta nu ar beneficia de o susținere parlamentară 'relevantă' și nu poate pretinde că reprezintă voința exprimată de români prin vot. 'Mihai Enache îl acuză







