Cameră/ Comisia de buget - raport favorabil la proiectul privind amânarea plăţii chiriilor
Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport favorabil la proiectul de lege privind aplicarea unor scutiri de la plata chiriei pentru perioada stării de urgenţă.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare amânarea, la cerere, de la plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe pentru operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau restrânsă semnificativ şi persoane fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă.
Deputaţii din comisie au adoptat mai multe amendamente la proiectul iniţiat de parlamentarii PSD Alfred Simonis, Şerban Nicolae şi Paul Stănescu.
Astfel, potrivit prevederilor stabilite, "locatarii - operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat - a căror activitate a fost întreruptă sau a căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puţin 15% în luna martie 2020 faţă de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgenţă, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă pot amâna la cerere, fără plata de dobânzi şi penalităţi, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe".
Plata chiriilor pentru aceste categorii de locatari va fi efectuată de către organul fiscal teritorial competent, în contul locatorilor, la cererea locatarilor.
Pentru a beneficia de amânarea la plata chiriei, locatarii respectivi trebuie să pună la dispoziţia organului fiscal teritorial competent orice fel de act justificativ care să ateste imposibilitatea plăţii chiriei în perioada specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar. Condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru cererea de plată către operatorul fiscal teritorial competent sunt: chiria lunară specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar este mai mică, cel mult egală cu chiria din februarie 2020, este de maximum 10.000 lei pentru operatorii economici pentru fiecare locaţie şi maximum 2.000 lei pentru persoane fizice pentru o singura locaţie.
Cererea poate fi depusă şi prin poştă electronică la o adresă de e-mail care va fi afişată pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial.
Locatarii vor fi obligaţi apoi să plătească chiriile lunare a căror plată a fost amânată prin act adiţional între locator şi locatar organului fiscal teritorial competent care a plătit aceste chirii, eşalonat, în rate egale, după perioada în care plata a fost amânată, până la 31 decembrie 2020. În cazul în care locatarii nu îşi îndeplinesc această obligaţie, organul fiscal teritorial competent procedează la executarea silită a creanţelor nerecuperate.
Prin derogare, în anul 2020 nu sunt venituri impozabile veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct. Această măsură va fi aplicată contribuabililor care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.
De asemenea, prin derogare, în anul 2020 nu intră în plafonul de calcul anual contravaloarea folosinţei bunului imobil stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, redusă cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.
De aceste prevederi beneficiază şi persoanele fizice care în anul 2019 au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere şi, începând cu anul 2020, au calificat aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente.
În cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit şi ai celor care datorează impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor imobile obţinute în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere sau uzufruct sunt impozabile doar în proporţie de 80% din valoarea lor. Cei care beneficiază de aceste prevederi sunt aceia care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani şi/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părţi, cu cel puţin 20% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.
Facilităţile se aplică în mod corespunzător pentru toată perioada stării de urgenţă, precum şi pentru luna următoare celei în care a încetat starea de urgenţă.
În termen de 15 de zile de la data publicării acestei legi în Monitorul Oficial ministerele de resort vor elabora proceduri de punere în aplicare, au mai stabilit deputaţii din comisie.
Raportul comisiei urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Camerei, care este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








