Camera Deputaţilor: Proiectul privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale - adoptat; PNL îl va ataca la CCR
Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de plen, propunerea legislativă care are ca obiect de reglementare prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, ca urmare a izbucnirii epidemiei de COVID-19, cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă.
Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul fiind adoptat de Senat la data de 15 aprilie.
S-au înregistrat 204 voturi "pentru", 105 "împotrivă", iar şapte parlamentari s-au abţinut sau nu au votat.
Au votat împotrivă parlamentarii PNL şi USR.
Potrivit proiectului, mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă. Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votului.
După anunţarea votului final, deputatul PNL Florin Roman a anunţat că liberalii vor ataca proiectul la CCR, argumentând că OUG pe această temă rămâne în vigoare.
Deputatul PSD Daniel Suciu a susţinut că liberalii "vor fi bântuiţi încă multă vreme de alegerile anticipate".
"Alegerile anticipate v-au bântuit şi vă bântuie de acum încolo multă vreme. (...) În februarie şi martie nu v-aţi preocupat decât de mirajul alegerilor anticipate. Preşedintele demitiza boala şi spunea că e doar o răceală, Orban ridica din umeri şi ne spunea tuturor: 'Care criză?' Domnul Costache fugea ruşinos din faţa crizei. (...) Astăzi, cu toţii ne aflăm în varianta în care trebuie să prelungim mandate. Dumneavoastră, din nefericire, n-aţi învăţat nimic. (...) Haideţi şi cu măsurile economice", a afirmat Suciu.
La dezbaterile generale, deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu a explicat de ce parlamentarii PNL nu susţin proiectul care "ascunde cel puţin un interes meschin al PSD şi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat".
"În plină pandemie, pe o curbă ascendentă, venim cu un proiect de lege care caută să stabilească data alegerilor locale. Iată ipocrizia. Interesul meschin vine din aceea că încă odată PSD şi sateliţii artificiali şi naturali nu-şi ascund interesul pentru funcţii, pentru poziţi, pentru a stabili foarte clar în interesul pe care şi-l asumă data alegerilor, preluând din atribuţiile Guvernului, Aşa cum odinioară domnul Dragnea, doamna Dăncilă căutau să golească de atribuţii instituţia prezidenţială, aşa şi acum, pe acelaşi model, se caută golirea de atribuţii a executivului. (...) Ar fi trebuit o discuţie pe marginea acestui proiect şi nu introdus aşa, pe sub uşă", a spus liberalul.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a subliniat în context lipsa de dialog între Guvern şi Parlament, mai ales în condiţiile în care executivul nu are majoritate şi a adăugat că "era clar pentru oricine care a urmărit evoluţia epidemiei de la acea dată, deja declarată pandemie, că nu pot fi organizate în iunie, mai, în condiţii normale, în condiţii decente, alegerile locale".
"În acest sens, a fost depus proiectul de lege privind prelungirea mandatelor. (...) După depunerea proiectului de lege a apărut o OUG a guvernului şi ştim cu toţii că acum ceva vreme CCR a decis că, dacă există un proiect de lege, nu se poate reglementa acest domeniu prin OUG. Guvernul nu a ţinut cont de această decizie a Curţii. Vorbim despre o lege organică care în orice moment trebuie modificată, amendată de Parlament", a spus Kelemen Hunor.
El a vorbit de necesitatea unui dialog între Guvern şi Parlament.
"Acest lucru e de dorit şi în situaţia în care Guvernul are majoritate absolută în Parlament. Nu este cazul. Când nu ai majoritate, chiar trebuie să cauţi partener, trebuie să practici dialogul în mod permanent. Nu este cazul. Şi totuşi Guvernul aşteaptă susţinere pentru toate deciziile şi acest lucru nu este posibil dacă nu există dialog. (...) În acest moment nu există suficientă încredere în Guvern, fiindcă nu doreşte să poarte un dialog cu Parlamentul şi, de aceea, eu cred că, prin discuţii între toate partidele parlamentare, se poate ajunge la o soluţie corectă, astfel încât în această toamnă, dacă situaţia permite, să organizăm alegerile locale", a spus liderul UDMR.
Partidul Mişcarea Populară consideră ca fiind absolut necesar ca Parlamentul să legifereze în privinţa prelungirii mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, în contextul actualei pandemii provocate de coronavirus, şi susţine că trebuie schimbat integral sistemul şi mecanismul de vot, pentru protejarea românilor, a anunţat liderul deputaţilor PMP Marius Paşcan.
"Primează înainte de toate sănătatea semenilor, înlăturarea pericolului, iar alegerile locale nu mai constituie în niciun caz o prioritate Nu reprezentau nici în urmă cu câteva săptămâni, când unii politicieni doreau să forţeze şi să prioritizeze în mod egoist organizarea de alegeri anticipate, deşi pandemia asalta deja graniţele Uniunii Europene", a spus Paşcan.
Parlamentul este cel mai legitim for pentru a stabili data alegerilor, a arătat, la rândul său, preşedintele Pro România, Victor Ponta.
"Sunt foarte uimit de votul USR "împotrivă", pentru că USR susţine că trebuie mai multă democraţie şi mai puţină putere la Guvern şi totuşi vrea să decidă Guvernul pentru noi toţi când facem alegeri. Prin votul de astăzi intrăm într-o stare de normalitate. (...) Domnul Orban şi echipa sa se gândesc doar la binele PNL", a spus Ponta. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








