Senat - şedinţă online/Proiectul privind executarea la domiciliu a pedepsei închisorii şi supravegherea prin brăţară electronică - adoptat
Persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice - prevede un proiect de lege votat marţi de senatori, într-o şedinţă de plen online.
Senatorii au aprobat astfel propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.
S-au înregistrat 128 de voturi "pentru" şi două abţineri.
Senatorul PNL Alina Gorghiu, iniţiator al propunerii, a declarat că este un proiect care reprezintă creionarea cadrului legal necesar pentru a putea fi implementată monitorizarea persoanelor condamnate cu dispozitive electronice.
"Proiectul modifică în esenţă Codul penal cu câteva prevederi esenţiale care se găsesc în sistemele multor state ale Uniunii Europene. De exemplu, de a introduce o măsură alternativă la pedeapsa închisorii, şi anume executarea la domiciliu a pedepsei închisorii, care reprezintă o formă de individualizare a pedepsei şi, de asemenea, executarea fracţionată a pedepsei închisorii. Codul de procedură penală suportă o modificare esenţială care presupune că instanţa se va pronunţa asupra revocării şi anulării executării la domiciliu a pedepsei închisorii. (...) Se instituie supravegherea prin brăţară electronică, se defineşte noţiunea de imobil în care se execută pedeapsa şi se reglementează cazurile în care condamnatul poate părăsi imobilul - asta este esenţa iniţiativei legislative", a detaliat Alina Gorghiu.
Senatorul neafiliat Valeriu Bădulescu a apreciat că proiectul în esenţă este unul bun, care merită să fie votat, precizând că rezolvă, printre altele, aglomerarea din penitenciare.
Senatorul PSD Şerban Nicolae a afirmat că "există suficiente probleme cu respectarea izolării şi a carantinei".
"Să ne punem problema că autorităţile sunt deja pregătite pentru eliberarea infractorilor condamnaţi din închisori pentru a nu mai sta în penitenciar, ci în locuinţe, ar putea să fie prematur, cel puţin la acest moment. Iniţiativa este una care să justifice necesitatea. În ceea ce priveşte însă oportunitatea, aş vrea să reflectaţi, pentru că suntem în situaţia în care mulţi români consideră că se află, ca urmare a măsurilor luate în starea de urgenţă, într-un soi de arest la domiciliu, că autorităţile nu reuşesc să menţină controlul asupra respectării măsurilor de izolare şi carantină la domiciliu, dar PNL se gândeşte la scoaterea infractorilor din închisori pentru a nu suferi condiţiile de detenţie din închisorile româneşti", a susţinut Şerban Nicolae.
Una dintre prevederile proiectului este aceea că persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice. Modul de utilizare a dispozitivului, costurile pe care acesta le presupune, precum şi condiţiile referitoare la transmiterea, modificarea şi stocarea datelor obţinute prin supravegherea electronică se stabilesc prin regulamentul de aplicare a legii.
Potrivit proiectului, instanţa poate dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că executarea la domiciliu a pedepsei închisorii este suficientă, iar condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
"Nu se poate dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii dacă: iniţial a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar ulterior a fost revocată; infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor; faptele reprezintă infracţiuni contra vieţii, contra integrităţii corporale sau sănătăţii, infracţiuni stabilite asupra unui membru de familie sau asupra fătului, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, trafic de persoane sau minori, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice, precum şi infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată. De asemenea, nu se poate dispune executarea la domiciliu a pedepsei dacă persoana a fost condamnată anterior pentru săvârşirea fie a infracţiunii de evadare, fie pentru cea de înlesnire a evadării ori pentru tentativă la aceasta", mai prevede proiectul de lege.
Proiectul se mai referă şi la termenul de supraveghere, care este egal cu durata pedepsei aplicate şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pe durata acestuia condamnatul trebuind să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţia de a presta o muncă în folosul comunităţii, în condiţiile stabilite de instanţă.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








