Senat/Titus Corlăţean: PSD şi celelalte grupuri parlamentare au dovedit astăzi un gest de responsabilitate
Senatorul PSD Titus Corlăţean a motivat, joi, votul favorabil dat de social-democraţi, în plen, la hotărârea care permite Senatului să-şi desfăşoare de acum activitatea online, prin faptul că era imperios necesar ca acest for să fie funcţional în condiţii regulamentare pentru a putea legifera, pentru a putea susţine toate eforturile statului român în efortul de a combate pandemia de coronavirus.
"PSD şi celelalte grupuri parlamentare, mai puţin grupul senatorial PNL, care a absentat şi la învestirea propriului Guvern în bună măsură, au dovedit astăzi un gest de responsabilitate, am adoptat hotărârea care permite Senatului să-şi desfăşoare de acum înainte activitatea online, de la distanţă, pentru a face ceea ce ţine de noi, din punctul de vedere al competenţelor constituţionale-parlamentare, pentru a susţine acest efort de combatere a acestei pandemii pe care dorim să o învingem sau o putem învinge împreună şi nu cu jocuri care nu fac cinste", a precizat Corlăţean, la încheierea şedinţei de plen.
El a adăugat că senatorii PNL au făcut o încadrare greşită invocând art. 136 din Regulamentul Senatului în ceea ce priveşte exprimarea opţiunii de vot.
"Cred că senatorii PNL, probabil din nebăgare de seamă, au făcut o încadrare greşită invocând articolul 136 în ceea ce priveşte exprimarea opţiunii de vot. Articolul 136 din Regulament, paragraful 1, se referă la 'votul prin mijloace electronice, care se realizează prin introducerea cardului de vot în consolă (...)'. Toate celelalte paragrafe din articolul 136 se referă la votul prin mijloace electronice. (...) Din punctul de vedere al Biroului permanent (Bp) al Senatului, Bp şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în şedinţele din data din 24 martie 2020, au hotărât desfăşurarea online a acestei şedinţe, iar votul asupra votului de hotărâre să se exprime prin apel nominal efectuat telefonic. Altfel spus, suntem în ipoteza art.135, este vorba de votul prin apel nominal", a susţinut Corlăţean.
La rândul său, senatorul USR Mihai Goţiu a spus că grupul său a votat din responsabilitate pentru adoptarea acestui regulament, care să permită desfăşurarea activităţii în această perioadă.
În opinia sa, forul legislativ superior al Parlamentului trebuie să-şi desfăşoare activitatea nu doar în raport cu ceea ce se întâmplă acum în România, ci mai ales cu ceea ce se va întâmpla peste câteva luni sau un an, când măsurile şi legile care trebuie adoptate în aceste zile îşi vor produce efectele.
El a menţionat că este o responsabilitate faţă de ceea invocă colegii de la PNL - respectarea Constituţiei României.
"Aş aduce în discuţie capitolul 5, respectiv raporturile Parlamentului cu Guvernul, mai exact art. 111, 112 şi 115 din Constituţie. (...). Trebuie să avem acest lucru în vedere inclusiv într-o situaţie de criză, pentru a putea veni cu informaţii şi cu experţi în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm în aceste zile. Este un pic ciudat să încălcăm Constituţia pe fond din motive procedurale. Cât despre prezenţa fizică la Parlament, da, ne-am dori acest lucru, dar nu cred că cei de la PNL sunt cei care trebuie să invoce acest lucru, ştiind faptul că au absentat masiv la votarea propriului Guvern", a punctat Goţiu.
Senatul a modificat joi, într-o şedinţă de plen desfăşurată în sistem online, Regulamentul Camerei superioare astfel încât, în situaţii excepţionale, şedinţele comisiilor, plenului, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare şi Biroului permanent să se poată desfăşura prin mijloace electronice. AGERPRES /(A-AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, imagine: Senatul României, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent





