Gorghiu propune modificarea regulamentului astfel încât iniţiativele legislative să poată fi depuse şi online
Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat, duminică, iniţierea, împreună cu parlamentarii liberali Iuliana Scântei şi Daniel Fenechiu, a unui proiect de modificare a regulamentului astfel încât să existe posibilitatea depunerii online a unei propuneri legislative, prin intermediul unei aplicaţii informatice.
Gorghiu a precizat că, în prezent, singura procedură legală pentru înregistrarea la Senat unei propuneri legislative este prezentarea ei la secretariat pe hârtie, în format original, iar acest lucru este "total neproductiv" şi "frustrant" pentru un parlamentar aflat în izolare la domiciliu.
"Total neproductiv şi, în acelaşi timp, frustrant pentru un parlamentar care trebuie să stea în izolare la domiciliu, să nu poată depune o iniţiativă legislativă. Şi asta doar pe motiv că singura procedură legală este că ea trebuie prezentată la secretariat pe hârtie, în format original, pentru a putea fi înregistrată. O astfel de situaţie nu mai poate fi tolerată, munca pe modelul funcţionarului public cu mânecuţe trebuie să înceteze rapid şi ireversibil. În toate instituţiile statului român. Chiar experienţa cu votul din plenul Parlamentului pentru Decretul preşedintelui Iohannis privind instituirea stării de urgenţă a evidenţiat câtă nevoie este de informatizare şi la nivelul acestei instituţii. Nici Senatul, nici Camera Deputaţilor nu poate asigura legiferarea fără sincope, cât timp multe dintre activităţile care implică responsabilităţile funcţiei de parlamentar nu vor putea fi desfăşurate şi prin mijloace de comunicare electronic", a scris Gorghiu, pe Facebook.
În opinia sa, este "total inadmisibilă" perpetuarea unui mod de lucru "arhaic".
"Propun astfel ca, prin intermediul unei aplicaţii informatice (Aplicaţie pentru Gestionarea Înregistrării Proiectelor Legislative - AGIPL), cele patru tipuri de iniţiatori ai unei propuneri legislative (senatori, deputaţi, Guvern şi cetăţeni) să o poată depune şi online la secretariatul instituţiei. Proiectul de hotărâre vizează, de asemenea, şi posibilitatea senatorilor de a formula întrebări şi interpelări prin mijloace electronice. Aplicaţia va permite, totodată, şi semnarea electronică a documentelor mai sus amintite. Şi bine ar fi ca fiecare senator să aibă cât mai curând semnătura electronică", a informat Gorghiu.
Ea a solicitat sprijin de la toţi senatorii indiferent de culoare politică, pentru ca aceste modificări să fie rapid implementate.
Potrivit proiectului de modificare a Regulamentului Senatului, "proiectele şi propunerile legislative se depun la Senat fie în format fizic, fie prin mijloace electronice. Pentru facilitarea depunerii electronice a proiectelor şi propunerilor legislative, pe site-ul Senatului se încarcă o aplicaţie informatică prin care se gestionează primirea şi înregistrarea acestor documente în funcţie de iniţiator numită Aplicaţie pentru Gestionarea Înregistrării Proiectelor Legislative - AGIPL".
De asemenea, "întrebările scrise sau orale se depun în scris, prin grupul parlamentar, în forma fizică sau în format electronic, semnat cu semnătură electronică extinsă, la secretarul desemnat al Senatului, cel mai târziu până la ora 10,00 a zilei de joi".
Proiectul mai prevede că, "în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, tuturor senatorilor li se achiziţionează, din bugetul Senatului, câte un certificat digital calificat care să le permită semnarea documentelor cu semnătură electronică extinsă şi sunt instruiţi pentru folosirea acestuia. La expirarea certificatului digital calificat, acestuia i se prelungeşte valabilitatea astfel încât toţi senatorii să poată semna cu semnătură digitală extinsă pe durata întregului mandat". AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an
Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce
Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ
Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93
Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.
Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent





