Bîzgan: Adulţii care iniţiază act sexual cu un minor sub 14 ani să ştie că merg la puşcărie

Deputatul independent Oana Bîzgan a iniţiat un proiect de lege referitor la înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor, ea subliniind că actul normativ prevede că adulţii care iniţiază sau efectuează actul sexual cu un minor sub 14 ani vor intra la închisoare şi nu vor mai putea fi condamnaţi cu suspendare.
"Toată situaţia a scăpat sub control şi o ţară care nu-şi protejează copiii nu are cum să avanseze, din punctul meu de vedere, pe niciun fel de plan. În momentul de faţă avem peste 10.000 de cazuri înregistrate în 9 ani. Şi în 2017 şi 2018, din totalitatea celor care au primit o sentinţă definitivă, mai mult de jumătate dintre ei au primit pedepse cu suspendare. Este inacceptabil, din punctul meu de vedere, pentru că mesajul pe care îl dăm unor astfel de prădători este că actul sexual cu un copil este în regulă, faci cu suspendare. Ceea ce înseamnă că nu facem altceva decât să închidem ochii la nişte lucruri deosebit de grave care au un impact în societate, nu doar în viaţa acelui copil, ca să nu mai zicem de trauma totală şi permanentă a acelui copil", a afirmat Bîzgan pentru AGERPRES.
Ea a motivat că au fost cazuri în care procurori şi judecători au schimbat fapta de viol în cazul unor fete de 9 - 10 ani în cea de act sexual cu un minor pentru a aplica o pedeapsă cu suspendare.
"Mai mult decât atât, ce este şi mai grav este că am avut cazuri de copile de 9 - 10 ani care au fost abuzate sexuale, deci violate, iar unii procurori şi judecători au schimbat fapta de la viol la act sexual cu un minor tocmai pentru a aplica o pedeapsă cu suspendare, pentru că, citez, "copila nu avea vânătăi pe corp, că nu s-a zbătut sau prin comportamentul său a iniţiat actul sexual". Am văzut foarte multe cazuri de genul acesta, iar peste 88% dintre violatorii şi abuzatorii sexuali de minori au primit pedepse sub 5 ani", a spus Oana Bîzgan.
Deputatul a precizat că propune, în iniţiativa legislativă, mărirea pedepsei minime la 5 ani pentru a nu putea fi dată cu suspendare.
"Prin această modificare legislativă am vrut să mă asigur, deşi mai sunt mulţi paşi de făcut, că acei adulţi care iniţiază sau efectuează actul sexual cu un minor sub 14 ani să ştie foarte clar că merg la puşcărie. Am iniţiat mărirea pedepsei minime pentru a exclude, a scoate din mâna judecătorilor, procurorilor posibilitatea de a acorda o pedeapsă fără executare. Vreau să transmit mesajul foarte clar: dacă te atingi sexual de un copil, indiferent cum se întâmplă acel lucru, care are mai puţin de 14 ani, mergi în închisoare. În momentul de faţă sunt pedepse de 1, 2 sau 3 ani, ceea ce înseamnă că pedepsele pot fi date cu suspendare, dar la 5 ani nu. Fiind încadrată la astfel de caz şi pedeapsa minimă crescând, atunci mesajul meu pentru aceşti prădători sexuali este: nu ai nicio scuză, ai avut sex sau ai violat un copil sub 14 ani, mergi la închisoare, fără să mai trebuiască să continuăm acest abuz asupra victimelor, după ce au fost victimele unui abuz sexual, să le găsim vinovate tot pe victime că nu s-au zbătut sau nu au spus părinţilor direct acasă", a explicat Bîzgan.
Iniţiativa legislativă care prevede înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor, depusă în Parlament de către deputatul independent Oana Bîzgan, a primit raport pozitiv cu unanimitate de voturi de la Comisia juridică a Senatului şi va fi supusă votului final al senatorilor. Propunerea prevede o serie de modificări prin care persoanele care săvârşesc abuzuri sexuale împotriva minorilor să primească pedepse mai dure pentru care nu mai poate fi impusă suspendarea ori amânarea executării. În urma dezbaterilor care au avut loc în cadrul comisiei, senatorii au votat în unanimitate pentru creşterea pedepsei minime pentru infracţiunea de act sexual cu minor până la 5 ani. AGERPRES/(A, AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Senat/Moțiunea simplă/Pălărie: Dincolo de moțiune, domnul Burduja are niște probleme grave pe domeniul energiei
Liderul grupului senatorilor USR, Ștefan Pălărie, consideră că este atributul opoziției să semnalizeze și să depuncteze 'orice decizie greșită sau comportament greșit' al celor din Guvern și afirmă că ministrul Energiei, Sebastian Burduja, are 'niște probleme grave' în modul în care a condus lucrurile pe acest domeniu.
Mihail Neamțu: Nu știu de ce să-mi dau demisia; am propus o analogie și o echivalență între calomnie și prostituție morală
Președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, a declarat, luni, că nu are de ce să demisioneze din funcție, așa cum au solicitat parlamentarii USR, el susținând că a reacționat la o serie de calomnii, iar despre președinta Comisiei Europene a făcut o glumă. 'Nu știu de ce să-mi dau demisia. (...) Nu este com
Coarnă și-a dat demisia din grupul S.O.S. România din cauza blestemelor Dianei Șoșoacă
Liderul deputaților S.O.S. România, Dumitru Coarnă, a anunțat luni că își dă demisia din grupul parlamentar 'din cauza injuriilor, blestemelor' pe care președintele S.O.S. România, Diana Șoșoacă, le-a adresat electoratului suveranist. 'O să fac un anunț care o să facă într-un fel sau altul deliciul sălii. Vr
Senat: A început dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Energiei
Plenul Senatului a început, luni, dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, prin care se cere demisia acestuia. Moțiunea intitulată 'Ministrul Energiei - un lider fără direcție, între promisiuni verzi și realități gri' a fost depusă săptămâna trecută de liderul senatorilor AUR
Camera Deputaților/Președintele Comisiei de turism: În stațiunile de pe litoral trebuie doar construcții pentru turiști
În stațiunile de pe litoralul românesc trebuie să existe construcții care se adresează doar turiștilor, a declarat luni președintele Comisiei de antreprenoriat și turism din Camera Deputaților, Mohammad Murad, care a anunțat o propunere legislativă în acest sens. 'Este e nevoie de un semnal care mi se pare și mă doare foa
Parlament/ Anul 2026 - instituit ca 'Anul Nadia Comăneci' (proiect)
București, 27 mar /Agerpres/ - Anul 2026 ar putea fi instituit ca 'Anul Nadia Comăneci', în cazul în care va fi adoptat de Parlament un proiect inițiat de deputatul PSD Elisabeta Lipă. Majoritatea parlamentarilor PSD și câțiva de la USR, PNL, AUR și S.O.S. au semnat proiectul de lege inițiat de Elisabeta Lipă, care propune instituirea
Camera Deputaților/ Primarii își pot delega atribuțiile și funcționarilor de la serviciile publice de interes local (proiect)
Primarul își poate delega atribuțiile și funcționarilor din cadrul instituțiilor și serviciilor publice de interes local și angajații compartimentelor de evidență a populației preiau atribuții de ofițeri de stare civilă - sunt reglementările pe care le propun trei deputați liberali într-un proiect de lege aflat în dezbatere publică la Camera Deputaților.
Senat: Moțiune simplă a AUR împotriva ministrului Energiei, depusă în plen; dezbaterea - pe 31 martie
Liderul grupului senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a depus, miercuri, în plen, o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja. El a precizat că moțiunea este semnată de 45 de senatori, iar președintele de ședință, Laurențiu Plăeșu (AUR), a constatat legalitatea demersului și a anunțat că moțiunea va fi dezbătută l
Deputatul PSD Florin Manole - numit chestor al Camerei Deputaților
Plenul Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, numirea în funcția de chestor al forului legislativ a social-democratului Florin Manole. În urmă cu câteva zile, Costel Neculai Dunava și-a dat demisia din funcția de chestor, urmând să fie numit președinte al Comisiei pentru politică economică în locul lui Victor Po
Csoma Botond nu exclude discuții în coaliție despre atitudinea ministrului de Externe în contextul suspendării Visa Waiver
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, nu exclude discuții în coaliție despre atitudinea ministrului de Externe în contextul suspendării Programului Visa Waiver, în opinia sa fiind nevoie 'de o altă abordare în diplomația românească'. 'Eu am un respect deosebit pentru domnul Hurezeanu, dar, în a
Senat: A început dezbaterea 'Ora Guvernului'; invitat ministrul Economiei
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, participă, miercuri, în plenul Senatului, la dezbaterea 'Ora Guvernului', la invitația grupului USR. Inițial, invitația adresată de USR pentru a cere explicații ministrului Economiei referitor la industria românească de apărare era pentru 12
Cristina Prună (USR): Penalizarea parlamentarilor pentru absențele de la ședințe - un lucru cât se poate de normal
Deputatul USR Cristina Prună a declarat marți că absențele parlamentarilor de la muncă trebuie penalizate, dar proiectul care prevede înăsprirea sancțiunilor pentru chiul nu este suficient. 'Într-adevăr, prea multă dezbatere pentru un lucru extrem de banal. De fapt, proiectul pe care îl avem astăzi în față noastră s
Petrișor Peiu (AUR): Vom depune o moțiune simplă, la Senat, pentru demiterea ministrului Energiei
Alianța pentru Unirea Românilor va depune, la Senat, o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, din cauza continuării politicii sale 'incompetente, lipsite de viziune, care a lipsit țara de o producție suficientă a energiei electrice', a declarat luni liderul grupului parlamentar AUR din Camera superioară a Parlamentului,
Enache (AUR): Vom depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu
AUR va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, pe motiv că acesta 'girează o intimidare a populației', a declarat, luni, liderul grupului parlamentar al partidului din Camera Deputaților, Mihai Enache. 'La Camera Deputaților, vom depune o moțiune simplă împotriva domnului minis
Peiu: Speranțele românilor de a călători fără vize în SUA - spulberate de regimul hibrid aflat la putere la București
Senatorul AUR Petrișor Peiu a susținut, vineri, că speranțele românilor de a călători fără vize în SUA ''au fost spulberate de regimul hibrid aflat la putere la București'', iar principalul responsabil pentru această situație este Ministerul Afacerilor Interne. ''Speranțele românilor de a intra î