Sedinţă solemnă/UPDATE Iohannis: Justiţia trebuie să stabilească adevărul despre Revoluţie şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţi
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni că s-a "întârziat nepermis de mult" aflarea adevărului despre Revoluţia din 1989 şi a subliniat că Justiţia trebuie să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi.
"După 1990, au existat diferite iniţiative prin care a fost onorată memoria celor care şi-au dat viaţa în Decembrie 1989. S-au denumit străzi, s-au construit monumente de for public, s-au organizat evenimente de comemorare. Cu un singur lucru am rămas însă datori - nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989. Jertfa şi sacrificiul românilor care au stat, cu piepturile goale, în faţa gloanţelor, a tancurilor şi a celor mai îngrozitoare forme de tortură nu pot rămâne fără răspunsurile la întrebările fundamentale care vizează Revoluţia. Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru Justiţia română. Aflarea adevărului reprezintă o necesitate pentru victime şi urmaşii lor, pentru români, pentru viitorul nostru comun. O democraţie veritabilă este construită pe bazele adevărului şi ale dreptăţii, iar această restanţă majoră a Justiţiei române reprezintă o fantomă care ne va urmări pe toţi multă vreme de acum încolo. Aşadar, Justiţia trebuie să stabilească adevărul şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi!", a spus şeful statului, la şedinţa solemnă a Parlamentului consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţie.
El a subliniat că România, "o ţară construită pe sacrificiul eroilor şi al martirilor români, care a îmbrăţişat valorile statului de drept, o ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, care a ales calea democraţiei liberale, nu poate fi indiferentă la crimele şi abuzurile comise de regimul comunist în Decembrie 1989".
"Se împlinesc, astăzi, 30 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989, 30 de ani de la momentul în care s-a vărsat sânge în numele libertăţii şi al democraţiei. În acele zile, românii au strigat în stradă cu toată puterea 'Jos comunismul'. Sacrificiul românilor din acele momente, definitoriu pentru devenirea ulterioară a României, ne-a adus libertatea şi a făcut posibilă existenţa de astăzi ca cetăţeni ai unui stat democratic în care demnitatea persoanei, drepturile şi libertăţile omului, dreptatea şi pluralismul sunt valori supreme. Se cuvine să marcăm cu pietate şi recunoştinţă momentul fondator al democraţiei româneşti. Avem datoria, mai presus de toate, să onorăm jertfa supremă a eroilor şi martirilor care şi-au dat viaţa în Decembrie 1989", a afirmat Iohannis.
Potrivit şefului statului, cei 45 de ani de dictatură comunistă au "rupt abrupt firul alianţei fireşti cu familia europeană" şi au îndepărtat România de valorile şi principiile europene.
"Această epocă din istoria noastră a fost marcată de un profund dispreţ faţă de lege, de îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de frică şi teroare, de lipsuri şi de foarte multe umilinţe. Regimul comunist s-a instalat prin forţă împotriva liberei voinţe a românilor, iar prăbuşirea acestuia a urmat acelaşi tipar, prin crime, abuzuri şi călcarea în picioare a legii", a spus şeful statului.
Iohannis a arătat că, pe baza unor probe incontestabile, istoricii şi specialiştii în istoria recentă au concluzionat că regimul comunist a fost ''ilegitim şi criminal'', iar românii au suferit consecinţele unei dictaturi staliniste, care a anihilat pluralismul politic, a distrus ordinea constituţională tradiţională, a reprimat elitele, i-a persecutat şi aruncat în temniţe şi lagăre pe opozanţi, indiferent de culoarea politică, de gen, de rasă, de apartenenţă etnică sau convingere religioasă.
"În anii dictaturii, represiunea regimului împotriva propriului popor a atins cote paroxistice, iar fenomenul de exterminare socială a atins toate categoriile sociale. Comunismul a distrus patrimoniul istoric şi cultural, a introdus cenzura şi controlul informativ şi a generalizat teroarea poliţienească", a mai spus Iohannis.
El a menţionat că Revoluţia a pus capăt acestui lung şir de "monstruozităţi", însă cu un "preţ imens", în contextul în care peste 1.100 de oameni au murit, iar peste 3.000 de persoane ''au fost schilodite pentru totdeauna''.
"În zilele sângeroase ale lui Decembrie 1989, autorităţile statului, care ar fi trebuit să-i apere pe români, s-au transformat în călăi, încălcând flagrant drepturile omului. Instituţiile represive ale regimului, în frunte cu Securitatea lui Ceauşescu, au reprimat manifestanţii paşnici, i-au privat de libertate în mod ilegal, i-au torturat şi au profanat cadavre", a mai declarat Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editori online: Anda Badea, Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
REVOLUŢIE 30: Evenimentele din 16-20 decembrie 1989 de la Timişoara
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
PNL, USR, UDMR nu trebuie să facă alte propuneri de premier, în contextul în care președintele Nicușor Dan are deja 'pe masă' două opțiuni din partea partidelor politice, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a reiterat că PNL nu va susține un Guvern din care face parte PSD.
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Comisia pentru învățământ a Senatului a dat raport favorabil marți proiectului PSD care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. 'Am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat c
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, i-a criticat marți pe senatorii PSD și AUR pentru faptul că au votat împotriva declarării anului 2027 drept 'Anul României Europene'. PSD și AUR nu au doar o 'înțelegere conjuncturală' pentru voturi, ci este vorba despre o alianță care produce deja efecte asupra
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
USR și PNL au solicitat conducerii Camerei Deputaților înființarea comisiei parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos, a anunțat marți parlamentarul USR Alexandru Dimitriu. El a explicat că înființarea unei astfel de comisii este necesară și la nivelul Camerei Deput
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-l invite la audieri pe judecătorul CCR Cristian Deliorga în cadrul anchetei privind împrejurările în care acesta a călătorit spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni. 'Astăzi s-a aprobat în comisie să demarăm procedurile de
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, nu s-au prezentat, marți, la audieri în Comisia de constituționalitate a Senatului care anchetează întâlnirea din 14 august dintre Bolojan și Tănăsescu. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor
Senat: Proiect inițiat de AUR privind reducerea numărului de parlamentari - respins
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR privind reducerea numărului de parlamentari. S-au înregistrat 43 voturi 'pentru', 40 'împotrivă' și 21 abțineri. Propunerea legislativă modifica și completa în acest sens Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică. Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec
Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei 'Mykonos-Nordis'
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri. Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au
Kelemen Hunor: Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar 'mult și bine' și nu poate să facă nimic
Premierul Ilie Bolojan ar putea rămâne interimar 'mult și bine', afirmă președintele UDMR, Kelemen Hunor, care susține totodată că varianta alegerilor anticipate 'trebuie luată în calcul foarte serios'. 'Într-adevăr, dacă ar pica un guvern, atunci sigur că ne-am îndrepta spre alegeri anticipate. Trebuie luată î
Avrămescu (AUR) spune că s-au strâns 119 semnături de parlamentari pentru suspendarea președintelui pe o platformă online
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, i-a îndemnat pe cei care doresc să susțină suspendarea președintelui României să se exprime pe platforma suspenND.ro, el precizând că până în prezent 119 parlamentari s-au pronunțat pentru acest demers al AUR. Întrebat luni, într-o conferință de presă, d






