Iohannis solicită reexaminarea legii privind aprobarea Programului de susţinere a activităţii de reproducţie a bubalinelor
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Programului de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul de creştere a bubalinelor, motivând că unele prevederi sunt neclare şi lipsite de predictibilitate.
În cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Teodor Meleşcanu, şeful statului arată că această lege instituie o schemă de ajutor de stat, în valoare de 30 de milioane de euro, asigurată din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care are ca obiect îmbunătăţirea nivelului de performanţă şi sustenabilitate al fermelor de reproducţie a bubalinelor.
Astfel, legea reglementează aspecte privind beneficiarii, criteriile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, intensitatea ajutorului de stat şi valoarea ajutorului, precum şi aspecte privind modalitatea de accesare a programului, durata de aplicare şi bugetul schemei de ajutor de stat şi modalitatea de efectuare a controalelor la faţa locului.
"Unele dintre dispoziţiile actului normativ transmis la promulgare sunt însă neclare şi lipsite de predictibilitate, putând afecta obligaţiile ce-i revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, astfel încât considerăm că se impune reexaminarea acestei legi de către Parlament", spune Iohannis.
Şeful statului menţionează că legea instituie posibilitatea, în anumite condiţii, pentru fermierii care s-au instalat în cei cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de finanţare în program, să beneficieze de o majorare a ajutorului acordat, arătând că această prevedere este lipsită de precizie, nefiind clar care este momentul la care această condiţie se raportează.
"Din actul normativ supus reexaminării nu se poate stabili dacă măsura vizează fermierii care s-au instalat în ultimii cinci ani sau pe cei care trebuiau să îşi demareze activitatea cu cel puţin cinci ani înainte. În acest context, semnalăm că şi expresia 's-au instalat' contribuie la neclaritatea normei, putând da naştere mai multor interpretări", se arată în cererea de reexaminare.
Preşedintele Iohannis menţionează şi că legea prevede că schema de ajutor de stat prevăzută în acest act normativ se notifică Comisiei Europene, dar stipulează şi că, în situaţia în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conţine prevederi noi sau diferite faţă de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează şi/sau se modifică în mod corespunzător.
El subliniază că este necesar ca această prevedere să fie compatibilă cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu, precizând că ajutorul de stat în discuţie este unul nou.
Şeful statului indică faptul că orice proiect de acordare a unui ajutor nou se notifică în timp util Comisiei de către statul membru în cauză, iar ajutorul de stat nu poate fi acordat decât în cazul în care Comisia a adoptat sau se consideră că a adoptat o decizie de autorizare a acestuia.
"Considerăm că adoptarea măsurilor preconizate ar trebui să se facă după notificarea schemei şi autorizarea sa de către Comisia Europeană. În contextul în care se intenţionează adoptarea actului normativ de reglementare a schemei de ajutor de stat înainte de autorizarea propriu-zisă a Comisiei Europene, apreciem că legea ar trebui să prevadă dispoziţii care să indice, fără echivoc, că aplicarea/implementarea se va face numai după autorizarea de către Comisie, pentru a putea fi considerat că autorităţile naţionale îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin în materia ajutorului de stat. În lipsa unor asemenea prevederi, există riscul ca ajutorul de stat acordat să fie considerat ajutor de stat ilegal şi, ca atare, supus recuperării şi sancţiunilor aferente, ceea ce ar fi de natură să aducă prejudicii autorităţilor competente şi, mai ales, beneficiarilor schemei. Din acest punct de vedere, Parlamentul urmează să analizeze utilitatea completării legii cu dispoziţii care să prevadă că aplicarea schemei se va face după primirea, din partea Comisiei Europene, a deciziei de autorizare a Programului de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul de creştere a bubalinelor", mai spune Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că








